Marturisesc ca tap dance-ul irlandez, adica stepul de o rara frumusete pe care il danseaza fete si baieti pe superbe melodii populare irlandeze, m-a incantat intotdeauna1. Admit insa si ca de cand am vazut rezultatul referendumului irlandez privind Tratatul de la Lisabona am simtit pasii de step batand pe nervii nostri cu ritmicitate si fara a sti cand se vor opri.

Ar fi simplist si populist sa spunem ca mai putin de 1% din totalul de 490 milioane de cetateni europeni a decis viitorul constructiei eruopene. Am putea spune si ca e nedrept, dar asta e Constitutia Irlandei, ea cere ca tratatele sa fie supuse referendumului popular si acest lucru se stia de la inceput. Si se mai stia ca tot prin referendum Irlanda a respins initial si Tratatul de la Nisa.

Pe de alta parte, reprosurile nu-si au locul pentru ca atunci cand ai de-a face cu o constructie destul de sofisticata si ampla, asa cum se preconiza prin Tratatul de la Lisabona, de vina sunt cei care nu reusesc sa transmita mesajul pe intelesul poporului caruia i se cere sa voteze.

Si totusi… trebuie sa recunoastem ca de-a lungul timpului progresul a fost posibil si pentru ca liderii vizionari ai unor tari au fost cei care au avut curajul de a lua decizii cu privire la viitorul tarilor lor, fara consultari populare si uneori chiar impotriva unor tendinte populare, dar acele decizii s-au dovedit a fi benefice, pe termen lung. Haideti sa fim sinceri si sa ne gandim: daca in urma cu peste 55 de ani, la elaborarea tratatelor constitutive ale Comunitatilor Europene, liderii ar fi consultat popoarele am mai fi avut azi Uniunea Europeana?

Am mari dubii, daca ma gandesc numai la cata opozitie a fost initial in Parlamentele statelor fondatoare. Sigur, intre timp cetatenii statelor europene au evoluat, iar mijoacele de comunicare s-au inmultit si diversificat, ceea ce ne face sa avem mari asteptari de la cetatenii nostri, carora le cerem sa se priceapa la toate si sa fie interesati de toate. Dar ne prefacem a nu sti ca agenda lor are ca prioritate traiul decent, o stare de sanatate buna, educatie la nivel performant pentru copii, siguranta locului de munca, un aer respirabil, vacante placute, adica tot ceea ce e omenesc si firesc.

Dar daca irlandezii ar intelege ce au pierdut prin acel NO, impreuna cu noi toti ceilalti, cred ca ar cere ei insisi un nou referendum. In absenta unei comunicari coerente si clare din partea propriului guvern, s-au lasat usor manevrati de o campanie sponsorizata din plin de eurosceptici britanici sau conservatori americani in care jumatatile de adevar s-au imbinat cu cele mai nastrusnice minciuni. Pentru ca prin neratificare am pierdut cu totii aducerea Uniunii mai aproape de cetateni, implicarea lor mai eficienta in luarea deciziilor.

Sa vedem. Prin Tratatul de la Lisabona Parlamentul European dobandea putere de co-decizie cu Consiliul European (compus din guvernele statelor membre) in adoptarea legislatiei europene in aproape toate domeniile. Mai ales in ceea ce priveste cooperarea judiciara si politienesca, politica de imigratie, politica sociala, protectia mediului. Aspecte sensibile si de interes pentru toti cetatenii europeni. Adica membrii Parlamentului European, alesi direct de catre electorat, stateau pe picior de egalitate cu guvernele statelor membre in procesul de legiferare.

Parlamentele nationale, de asemenea direct alese de cetateni, erau si ele implicate in acest proces, printr-o forma de consultare care in cativa ani ar fi putut fi relevanta. Cetatenii europeni insisi aveau, prin Tratatul de la Lisabona, initiativa legislativa. Sunt doar cateva exemple.

Irlandezii s-au lasat pacaliti de ideea ca in urma Lisabonei ar fi putut pierde un comisar. Gresit. Tocmai Tratatul de la Lisabona permitea Consiliului European sa decida ca fiecare stat membru sa aiba un comisar. Abia acum, cand ramanem vrand-nevrand sub prevederile Tratatului de la Nisa, numarul comisarilor va fi redus, cel putin cu unul, existand in principiu posibilitatea ca insasi Irlanda sa fie cea care pierde comisarul.

S-au mai lasat pacaliti si de tot felul de minciuni stupide, cum ca ar putea fi obligati sa accepte avortul, ca si-ar pierde neutralitatea… Trist, mai ales ca pacaleala aceasta e a unei populatii care a beneficiat enorm de pe urma apartenentei la UE, fondurile primite de Irlanda de-a lungul timpului schimband practic fata acestei tari.

Ce va urma? Ce se va intampla cu procesul de ratificare in continuare si cu extinderea UE? Am auzit pozitii exprimate atat de transant incat m-am infiorat. Oameni politici irlandezi furiosi care cereau cu fermitate ca tara lor sa plece din Uniunea Europeana (pur si simplu sa fie data afara!). Ar fi o uriasa greseala, chiar daca s-ar face printr-un proces de tranzitie, iar Irlandei i s-ar acorda un statut privilegiat in relatia cu UE. Ma tem ca o data cu o astfel de masura am asista la inceputul disolutiei Uniunii.

Acum cateva zile prim-ministrul luxemburghez, Junkers, propunea un referendum la nivel european, fiind convins ca exista o majoritate a cetatenilor europeni in favoarea procesului de adancire institutionala propus de Tratatul de la Lisabona. Si eu cred ca exista. Chiar daca un recent sondaj de opinie arata ca 53% din francezi s-ar pronunta impotriva tratatului la un eventual referendum. Dar mai sunt si statele nou intrate care abia incep sa guste din beneficiile aderarii si care ar vota pentru Tratatul de la Lisabona. Dar oricat de atragatoare ar fi aceasta propunere, ea nu rezolva problema constitutionala a Irlandei unde e nevoie de un DA spus de 50% plus 1 pentru ca un tratat sa fie adoptat.

Brian Cowen, prim-ministrul irlandez, a promis ca in octombrie va veni cu o solutie. De ce n-o fi avut un plan B gata facut mi-e greu sa inteleg, mai ales ca erau destule semnale ale unui posibil NU, iar tara sa mai trecuse printr-o astfel de incercare. Daca ar fi in business, ar da faliment fara planuri de rezerva. Aveam impresia ca si in politica, factorul timp este la fel de constrangator. Dar nici Consiliul European nu a avut vreun plan B!

Intre timp, din fericire, Marea Britanie a ratificat Tratatul, un semnal pozitiv pentru celelalte tari care mai au de ratificat. Cehia, de exemplu, parea sa puna probleme, mai ales ca a solicitat Curtii Constitutionale sa se pronunte daca ratificarea se poate face fara modificarea Consitutiei. Dar la Consiliul European din 19-20 iunie, prim-ministrul ceh a promis ca tara sa nu va opri procesul de ratificare, desi opinia pozitiva a Curtii Constitutionale este in continuare necesara. La sfarsitul anului vom vedea cate state membre au ratificat si daca Irlanda e singulara. Oricum, el nu va intra in vigoare la 1 ianuarie 2009.

Dar nu cred ca e totul pierdut. Va fi o intarziere, de un an-doi, dar cred ca in cele din urma el va intra in vigoare. Din pacate, nu se va aplica de la viitoarele alegeri ale Parlamentului European si de la inceputul viitorului mandat al noii Comisii Europene. Pe de alta parte, daca incercam sa vedem si o parte plina a paharului (!), cred ca in urmatoarea perioada de timp Consiliul European va trebui sa adopte decizii care sa fie in spiritul Tratatului de la Lisabona, chiar daca litera acestuia nu va fi inca obligatorie. Asta pentru a demonstra practic cetatenilor europeni ca “scopul Tratatului de la Lisabona este acela de a ajuta o Uniune Europeana largita sa actioneze mai eficient si mai democratic”2.

Concret, asta inseamna, de exemplu, ca in procesul de legiferare la nivel european, desi in unele situatii Parlamentul are doar rol consultativ, Consiliul poate sa accepte punctele de vedere exprimate de Parlament. Un fel de co-decizie de facto. Asta se face printr-un proces de negociere constant si de acomodare a pozitiilor exprimate. E corect sa spun ca am vazut un astfel de comportament al Consiliului in ultimele luni, sub presedintia slovena si sper ca presedintia franceza va continua acest mod de lucru.

In ceea ce priveste largirea Uniunii Europene… data viitoare.