Au inceput prin a castiga alegerile locale. Toate partidele. Apoi, cel putin la nivel de discurs, toate partidele ba chiar si candidatii “independenti” par sa-si fi descoperit vocatia anti-sistem. Avem un mare noroc ca PSD si PNL au devenit frecventabile public si oficial, si chiar amici buni la nivel ceva mai neoficial. La vremuri noi, discursuri noi; chit ca oamenii sunt aceeasi. Sigur, si acolo o inertie persista. PSD se mai rasteste din cand in cand la “dreapta”, bazandu-se pe fictiunea doctrinara intretinuta mediatic. Dinspre PNL se vorbeste chiar si acum despre “FSN”, pentru a critica o istoria comuna a PD-L cu un partid cu care ei n-au probleme sa colaboreze in prezent.
Asta cu atat mai ciudat cu cat PD-L este criticat, de data asta pe buna dreptate (lasand la o parte pe cei care critica si un lucru si opusul lui), ca e izolat pe scena politica. Iar PD-L, la randul sau, este incoerent cand vine vorba de propria-i izolare : uneori se lauda cu asta, alteori se plange de ea. Uneori e prezentata ca un deziderat de indeplinit (”nu facem aliante cu nimeni”, “vom castiga singuri” etc.), alteori o povara de care trebuie sa scape, aliindu-se cu orice partid care se gaseste.
Cu PNG, de exemplu, in Consiliul General din Bucuresti; o alianta care le-a adus majoritatea, si un val de critici. Mi se par temeinice – desi oarecum naive – cele care reproseaza PD-L ca s-au aliat, tocmai ei cu discursul lor, cu creatia politico-funciara a unui personaj dubios de genul lui Gigi Becali. Dar critica adusa PD-L ca a adus PNG la putere in Capitala este fara noima. Venind din partea PNL si a sustinatorilor sai, este si ipocrita. Partidul dlui Tariceanu avea posibilitatea sa ia locul PNG, alcatuind o majoritate cu PD-L. Daca n-a dorit sa faca asta, atunci implicit au facut inevitabila intrarea partidului dlui Becali in majoritate. Matematica e simpla, 24 de mandate la PD-L, 16 la PSD, 8 la PNL, 4 la PNG si 3 la PRM. Daca vedeti voi o majoritate posibila care sa excluda PNG, spuneti-mi-o si mie. De altfel si PSD a alergat dupa votul celor 4 oite din CGMB, ma intreb care sa fi fost celalalt partid cu care urmau sa faca majoritatea? Reprosul partizan la adresa PD-L suna mai degraba a invidie, au reusit ei acolo unde au esuat altii.
De fapt, din pricina conjuncturii PNG reuseste sa joace in Bucuresti rolul pe care PNL il joaca, fara probleme, in restul tarii; si si-l propune si pentru alegerile parlametare : cel de partid balanta. De “solutie imorala”. Partid care reuseste, cu un numar relativ mic de mandate, sa fie indispensabil pentru formarea unei majoritati, avand o putere disproportionat de mare fata de nivelul de sprijin de care se bucura in randul alegatorilor. Colegul Mih a explicat in doua episoade din “Cum sa schimbam sistemul de vot”, cum se ajunge la asta, le puteti citi aici si aici. Situatia din CGMB este un bun exemplu, pentru dl Parvulescu, reprezentantii PNL, si altii, pentru defectele sistemului proportional fata de cel majoritar (ca paranteza, dincolo de eticheta pripita de “uninominal”, sistemul nou votat la alegerile parlamentare este tot unul proportional).
Iar despre alte (d)efecte ale acestei aliante, si ale nou-descoperitului caracter anti-sistem al partidelor noastre, in articolul urmator.
Comenteaza pe Inventarul Stricaciunilor Politice.
