La 18 ani de la Revolutie, Romania si-a atins obiectivele majore. Suntem tara membra cu drepturi depline in NATO, ba am organizat la Bucuresti si un summit de succes, iar soldatii nostri lupta pe cateva fronturi pentru “apararea democratiei”. Suntem tara membra a UE, avem reprezentanti alesi in parlamentul european, chiar daca traim cu amenintarea macar teoretica a clauzei de salvgardare, nu ne temem totusi ca vom fi vreodata exclusi. Rapoartele de la Bruxelles nu mai produc emotii decat in cercuri restranse, fara ecou in societate. Suntem convinsi ca acceptarea noastra in UE este irevocabila.
In economie, marile privatizari au fost definitivate, ba mai mult, au venit investitori care au construit de la zero si au transformat in zone industriale terenuri pe unde altadata pasteau caprele taranilor. Pacea sociala domneste numai tulburata sporadic de rabufniri care sunt departe de convulsiile de altadata. Creditele la banci sunt mai usor de accesat decat in trecut, dovada aglomeratia de pe sosele, iar inghesuiala din numeroasele hypermaket-uri e un semn ca prosperitatea nu mai e doar o valoare abstracta: a trecut din discursuri in viata cotidiana.
Idealurile nascute din framantatii ani 90 sunt de acum realizate. Nici o mare cauza nationala nu-i mai mobilizeaza pe romani si pe liderii lor. Mai ales pe cei din urma. Sunt in sfarsit scutiti de efortul de a mai privi in viitor. Nu mai au responsabilitatea de a pregati tara pentru examene dificile, nu mai risca prin politica dusa destinul unei intregi natiuni. Cel mult destinul propriului partid sau numai cariera personala.
Adversarii politici, procurorii sau grija propriilor afaceri pot fi cauza unor eventuale insomnii si nu agenda publica lasata in seama capacitatii de autoreglare a etablishment-ului. Pentru prima oara, politicianul roman are de partea sa istoria pentru a fi un belfer. Obiectiv, nu-l mai poti acuza de lipsa de energie in sustinerea unor proiecte nationale, fiindca aceste proiecte, istoric vorbind, nu mai exista. Romania la nivel macro este o tara aproape perfecta. Ca natiune, nu mai asteptam nimic, poate doar victorii in fotbal si o stare a vremii rezonabila.
Am fi nedrepti sa sustinem ca, pe acest fond de neangajare, politicienii si-au pierdut obiectul de activitate. Lupta cu adversarii politici si solicitarile pentru diverse combinatii raman in vigoare, dar adevaratul mobil sunt fondurile europene, miliardele de euro pe care Romania trebuie sa le inghita ca sa se transforme acolo unde a ramas inapoiata. Miza financiara, si nu principiile doctrinare, este forta care pune in miscare masinaria politica, fiindca banii, prin puterea lor de transformare, sunt in cele din urma cel mai eficient instrument electoral. Uitati-va numai la candidatii care au castigat la locale din primul tur: au reusit sa obtina voturile fiindca au miscat ceva in orasul pe care l-au condus, iar asta au facut-o cu banii pe care orasul i-a pus la dispozitie. Cu atat mai tentanta este puterea cu cat deschide usa si spre visteria europeana, nu numai spre bugetul local.
Lipsiti de sarcini majore, politicienii sunt acum cei mai optimisti si mai linistiti dintre romani. Sunt primii care iti spun ca lucrurile merg foarte bine. Poate privite cum grano salis. In viata de zi cu zi, in Romania infinitezimala, se aude scrasnetul dintilor. In justitie, unde zeci de mii de dosare asteapta ani de zile o solutionare, nu mai suntem europeni; retrocedarile sunt lasate la cheremul unui soft; spagile ne tin inca in umbra Fanarului; egalitatea in fata legii e numai pe hartie; cetateanul e o fictiune; saracii se inmultesc; banditii si functionarii primariilor colaboreaza; in traficul rutier, indivizi “cu spate” sar si iau la pumni agentul de circulatie. Enumerarea poate continua la nesfarsit.
Riscul starii de dolce farniente e acela ca demobilizeaza, iar incantarea de sine ascunde viitorele dezamagiri. Romania, chiar daca si-a vazut sacii grei in caruta, e inca o tara in constructie, si in realitate si simbolic vorbind. Arderea etapelor, schimbarea rapida a decorurilor imbata, iar mizeria de orice natura poate ramane neobservata. Sa nu stam scufundati in ea pana la gat, in timp ce doar capul s-a strecurat prin fanta si priveste in paradis.
Comenteaza pe Subiectiv.
0
0
