E cainat, laudat, sedus si abandonat. E baiatul cel bun, pesedistul "altfel", deci merita grija mamoasa a presei si sabotajul fatis al lui Iliescu. Din doua in doua zile, Diaconescu are o vaga tresarire de orgoliu si roaga umil PSD sa aleaga: ori el, ori Oprescu. Zadarnic, pentru ca partidul are o strategie la care ambii sint parte. Crescuti la sinul lui Iliescu, Nastase si Geoana, adapati la izvorul fesenismului corupt, cei doi fii ai partidului se deosebesc doar prin stil. Ani de zile au tinut spatele PSD in toate potlogariile, nedezicindu-se prin nimic de blazonul patat. "Schimbarea" propusa de Diaconescu si lupta "antisistem" a lui Oprescu sint la fel de false. Ambii sint facuti din acelasi aluat ca si partidul.

L-ati auzit vreodata pe Diaconescu spunind ceva rau de Iliescu, condamnind, altfel decit prin mimica, mineriadele, coruptia colegilor faimosi in matusi si case pentru batrinele lor mame? Dar pe Oprescu? L-a deranjat vreodata sistemul din care face parte intr-o asemenea masura incit sa ridice glasul? S-a revoltat vreunul impotriva purcoiului de vile, ferme, masini, afaceri pe banii statului condus de PSD, a grosimii conturilor obtinute prin tot felul de inginerii de catre bogatii saracului partid?

I-a atras vreunul atentia lui Nastase ca nu-i el cel mai nimerit sa vorbeasca de "cei multi si saraci si cei putini si tot mai bogati"? Sau lui Iliescu, ca proprietatea nu-i "un moft" si procesele la CEDO i se datoreaza? S-a dezis vreunul, macar si declarativ, de matrapazlicurile colegilor datorita carora PSD a ocupat topul coruptiei? Au propus excluderea vreunuia dintre acestia, sau macar pensionarea anticipata, altfel decit off the record?

Caci aicea e punctul lor forte, de asta sint considerati atipici. Pentru birfele din particular, pentru laturile varsate in absenta sefilor si in penumbra cotloanelor. Cind reportofoanele tac, curajul lor se inalta pina deasupra Kiseleffului. Daca ceva ii uneste pe cei doi candidati pesedisti, aceasta este complicitatea in tacere. Duplicitatea.

Raportul celor patru ani de guvernare DA, prezentat luni de trioul Nastase- Iliescu- Geoana, ar fi facut sa roseasca niste fete cu o mai redusa expunere la minciuna. A afirma cu buze rotunjite de placerea falsei delatiuni ca guvernul PNL a functionat majoritar prin ordonante, cind tu, Nastase, ai ridicat ordonanta la rang de lege suprema in stat, nu face decit sa confirme ca PSD si oamenii lui nu se dezmint. A auzi din gura lui Iliescu ca Romania este pe locul doi al plingerilor la CEDO din cauza actualei guvernari si ca problema retrocedarii imobilelor nationalizate s-a rezolvat prin jaf, e prea de tot. A-l vedea pe Nastase vituperind impotriva "clivajului"dintre bogati si saraci, cind declaratia lui avere se labarteaza pe citeva pagini, demonstreaza ca proverbialul tupeu a dat iarasi in pirg.

Cot la cot cu cei trei corifei, sorbindu-le cuvintele, adulmecindu-le intelesul adinc si plusind cind era cazul se afla nimeni altul decit.... "diferitul" Diaconescu, aducatorul "schimbarii" in Capitala. Candidatul cel reformist. Atipicul pesedist. Parea si el sa creada, ca si sefii sai, ca a restitui proprietatile confiscate de comunisti a fost o greseala si ca recordul de la CEDO nu se datoreaza declaratiilor de la Satu Mare ale mentorului Iliescu. Dadea din cap aprobator cind Geoana se razboia cu saracia si inflatia, ca si cum nu presiunile populiste ale PSD pentru marirea haotica a pensiilor ar fi una dintre cauze. Si chiar daca in sinea lui, poate, nu era chiar convins de ce auzea, Diaconescu nu lasa sa se vada asta. II lipseste insa tracul marilor actori.

Oprescu insa e mai smecher, asa cum il arata vocabularul, tonul si abilitatea prin care a reusit sa scape de gaura de vreo 90 de milioane euro lasata mostenire spitalului Municipal de profesionistu-i management. Oprescu, tutar al lui Iliescu, se da independent si il lasa pe acesta sa-i faca campanie si sa-l sape tovaraseste la radacina pe Diaconescu. Profitor al sistemului din tata-n fiu, doctorul cu semnaturi in fals, incearca inocentarea totala.

De fapt, prin intermediul celor doi candidati, un fals atipic si un la fel de fals dizident, prin dubla strategie a "schimbarii" si "antisistemului", PSD face o ultima si deznadajduita incercare de a-si rebrendui propria imagine, pastrindu-si in acelasi timp garnitura de dosariabili si compromisi. Mai exact, PSD vrea sa-i stearga viitorului sau candidat la prezidentiale, Adrian Nastase, geamurile de la viloiul din Zambbacian cu miinile lui Diaconescu si Oprescu.