Nordul se confrunta cu o aspra criza financiara si imobiliara. Sudul este violent lovit de criza preturilor la alimente. Cu totii resimtim efectele incalzirii globale. Cad prim-ministri. Alarmele suna. Parlamentul European dezbate de doua zile in sedinta plenara din Strasbourg masurile pentru temperarea cresterii preturilor internationale la alimente. Cresc stocurile europene de interventie. Cresc ajutoarele umanitare pentru tarile terte. Tratam insa cu precadere simptomele si prea putin cauzele reale ale problemelor. Cu o agricultura in deriva, Romania este puternic expusa la aceste crize. Se impune cuplarea noastra rapida la dialogul european.

Deputaţii europeni au discutat, miercuri, 23 aprilie 2008, despre deschiderea si eficienta comertului global cu produse agroalimentare. Una din masurile propuse de deputata europeana italiana Cristiana Muscardini este crearea unei adunari parlamentare pentru relatia cu Organizatia Mondiala a Comertului. Raportul sau mai cere si actualizarea termenilor de tari „dezvoltate“ si „in curs de dezvoltare“.

Pasi mici care nu raspund la intrebari fundamentale.

Limitele globale par a fi atinse. Cert este ca actualele obiective ale dezvoltarii isi epuizeaza resursele. Raportul logic intre ele este subrezit. Partial, tintele asumate se exclud reciproc si tulbura perspectivele progresului. Putem suporta un pret al petrolului de 118 dolari barilul, dar nu putem trai fara hrana suficienta. Lumea intreaga discuta despre caile de innoire a modelelor de dezvoltare durabila.

Vaslind cu spatele spre viitor

De pilda, polemica europeana este centrata pe asumarea rolului de prim rang in protectia mondiala a mediului. UE incurajeaza utilizarea biocombustibililor ca solutie a viitorului la prefigurata criza a resurselor energetice. Doar ca incurajarea productiei lor sacrifica terenuri altadata cultivate cu cereale. Astfel, presiunile pe oferta produselor agricole cresc pe piata mondiala.

Timp de patru decenii, aceeasi oferta alimentara a fost supusa unui protectionism agricol excesiv. Instrumentele comunitare bazate pe cote, contingente, subventii la export si prelevari la import au incurajat mai nou lasarea terenurilor nefolosite. Seceta si inundatiile au diminuat la randul lor productia agricola pe majoritatea pietelor exportatoare ale lumii.

Evolutia preturilor

Pe de alta parte, consumul mondial de carne, lapte, paine, oua sau orez creste. Indienii si chinezii isi diversifica alimentatia.

  • De exemplu, consumul anual de carne in China a crescut de la 20kg pe locuitor in 1980, la 50 kg in 2007.
  • Totusi, 850 milioane de oameni sufera in continuare de foamete cumplita. Noi presiuni asupra cererii de produse agro-alimentare sunt induse de cresterea populatiei globale pana la 9,2 miliarde pana in 2050.
  • Efectul? O crestere fara precedent a preturilor mondiale la produsele alimentare. Porumbul e mai scump cu 31% in martie 2008 fata de martie 2007, orezul cu 74%, soia cu 87%, iar graul cu 130%. Se prefigureaza un adevarat tsunami al preturilor.
  • Comparatiile anuale sunt distorsionate semnificativ de bunavointa sau reauavointa a vremii. De aceea se justifica raportarea la mediile preturilor din ultimii trei ani. 

Avertismentele Bancii Mondiale

Concluziile devin mult mai dure. Preturile mondiale la grau, orez, lapte si carne s-au dublat, iar la porumb s-au triplat in ultimul an. Intr-o serie de tari, precum Haiti, Egipt, Filipine sau Indonezia, lipsurile de alimente la preturi accesibile au accentuat instabilitatea politica. Turbulentele au dus chiar la debarcarea recenta a primului ministru haitian.

Obsedati de problemele legate de mediu, europenii au neglijat problemele legate de alimentatie. Preturile nationale, chiar daca inca diferite chiar si pe piata comunitara, urmeaza mai devreme sau mai tarziu trendurile internationale. Ba mai mult se stie ca dispersia preturilor intra-nationale (de pilda intre mediul urban si rural) este mai ridicata decat la nivel international. Cu a sa dependenta de 6,3% din importurile mondiale de alimente, Uniunea Europeana este direct expusa fenomenului. Totusi, unele state membre devin castigatoare, iar altele perdante, pornind de la statutul natiunilor de exportator sau importator net. Banca Mondiala a lansat si primele prognoze din acest punct de vedere:

  • Franta, Cehia, Ungaria sau Bulgaria vor beneficia de o imbunatatire a balantei comerciale cu pana la 1% din PIB-ul anului 2005.
  • In schimb, Romania, Polonia, Italia, Germania sau Tarile de Jos sunt potentiali perdanti, cu o accentuare a deficitului comercial cu sub 1% din acelasi nivel de raportare la PIB-ul din anul 2005.

Agricultura romaneasca in deriva

Buzunarele ne sunt subtiate brutal. Pornim de la premisa generala a unui buget de familie in care ponderea alimentelor necesare traiului decent detine 75%. Preturile medii mai mari cu 40% la bunurile agro-alimentare absorb in acest caz tot bugetul familiei ajustat cu indicele anual al inflatiei. Orice crestere suplimentara a preturilor arunca membrii respectivei familii in foamete.

Nu mai constituie pentru nimeni o surpriza ca nu reusim sa satisfacem din productie proprie nevoile noastre de consum. Intrebarea totusi persista: de ce o tara cu un potential agrar semnificativ, unul dintre cele mai mari din Europa, importa alimente? Pentru ca siguranta alimentara nu a constituit niciodata o prioritate publica nationala.

Intr-o astfel de infrastructura mentala, inertia reactiilor fata de reducerea productiei agricole in 2007 cu aproape 17% fata de anul precedent nu deranjeaza pe nimeni. Ea a fost indusa de o scadere mult mai accentuata a productiei vegetale (-25%) decat a celei animale (-4%), in pofida cresterii comertului si a consumului romanilor de produse agro-alimentare cu aproape o treime in acelasi an. Suprafata agricola de 62% din teritoriul Romaniei este net superioara mediei europene de 41%. Marele nostru avantaj ramane necapitalizat.

Pansamente europene

Noi probleme, noi ajutoare. Solutiile europene se rezuma pana in prezent la constituirea de stocuri de interventie pentru principalele produse agroalimentare. Ele sunt finantate din bugetul comunitar, atat pentru statele membre, cat si pentru tarile terte.

Stocurile de interventie europene au un dublu scop:

  • In primul rand, Comisia Europeana isi propune sa controleze pe cat posibil volatilitatea preturilor la alimente.
  • In al doilea rand, Comisia Europeana sprijina persoanele defavorizate, stiut fiind ca actualele cresteri ale preturilor lovesc cel mai puternic in bugetele persoanelor sarace, in care produsele alimentare au o pondere cvasi-majoritara.

a.) In cazul statelor membre, stocurile europene sunt gestionate de catre agentiile nationale de interventie si folosite pe baza unor regulamente clare in favoarea persoanelor defavorizate. Mecanismul lor de functionare am sa-l explic in detaliu in referintele atasate acestui articol. De pilda, din totalul alocarilor financiare europene de 305,1 milioane euro pentru anul 2008, Romania beneficiaza de 24,2 milioane euro. In acest cuantum noi putem retrage produsele agroalimentare din stocurile europene de interventie sau le putem achizitiona de pe piata comunitara in situatia in care stocurile sunt limitate sau temporar indisponibile.

b.) Ajutoare umanitare similare sunt destinate persoanelor vulerabile din tarile terte. Dezastrul umanitar generat de cresterea preturilor la bunurile agroalimentare in cele mai sarace tari ale lumii a fost dezbatuta ieri in plenul Parlamentului European din Strasbourg (22 aprilie 2008). Comisarul european pentru Dezvoltare si Ajutor Umanitar, Louis Michel, a anuntat suplimentarea alocarilor cu inca 117,25 millioane euro pentru anul curent. Banii mobilizati prin bugetul comunitar in acest scop ating, asadar, suma totala de 283,25 milioane euro in 2008.

Anarhia maximelor globale

Cresterea preturilor la resursele agricole primare este de durata? Resursele naturale limitate constituie sau nu un obstacol al cresterii economice in viitor?

In elucidarea acestor capcane pornim de la identificarea cauzelor care dinamiteaza preturile. In caz contrar, gestionarea eficienta a crizelor globale actuale pica in derizoriu.

Trei perceptii diferite ale realitatii intra in competitie.

  • Majoritatea politicienilor si a specialistilor crede ca dinamica preturilor la alimente este justificata de fundamentele economice. Cererea mai mare a pietei mondiale pare a fi factorul major de presiune. Doar ca, in acest caz, o oferta mai mare ar trebui sa duca la re-echilibrarea preturilor la nivelurile precedente. Cresterea preturilor este, asadar reala, dar temporara, similare crizelor din anii ´70.
  • Unii cred ca preturile produselor alimentare cresc brusc din cauza speculatiilor. Justificarile lor tin de ratele mici ale dobanzilor actuale si alternativele reduse de profit pe pietele financiare internationale. De pilda, George Soros este partizanul acestei viziuni si crede ca faza ascensiunii nu este inca incheiata. Doar ca balonul preturilor artificial umflate de catre speculatii presupune ca, la un moment dat, el se va sparge, iar preturile isi vor reveni.
  • Altii considera ca era resurselor naturale ieftine s-a incheiat. Reputatul economist Paul Krugman impartaseste mai degraba aceasta viziune. Rezervele de petrol sunt in curs de epuizare. Resursele de pamant arabil la fel. Metalele de baza aidoma. 

Retrospectiva economica ne ofera si ea un raspuns. Sa ne amintim, de pilda, ca acum noua ani specialistii revistei The Economist isi faceau publice temerile cu privire la volatilitatea pretului petrolului, situat pe atunci la 10 dolari barilul. Ei avertizau ca perspectivele de crestere a preturilor sunt limitate si discutau pe atunci despre posibilitatea diminuarii sale la 5 dolari barilul. In prezent, barilul se vinde pe pietele lumii la 118 dolari. Comentariile sunt de prisos si concluzionam.

Tsunamiul alimentar este de nestavilit. Nu putem propune inca noi resurse pe modelul petrolier al descoperirilor din Golful Mexic sau al Marii Nordului, care au domolit crizele celui de-al optulea deceniu. Planeta este finita, iar alimentele modificate genetic nu doar ca sunt costisitoare pentru tarile sarace care nu dispun de tehnologiile aferente, dar sunt si extrem de controversate. Sanatatea devine la randul sau din ce in ce mai "scumpa". Nici potolirea ritmurilor de crestere ale Chinei si Indiei nu sunt plauzibile, pe modelul traseului european si japonez din ultimele trei decenii. Schimbarile climatice nu mai sunt temporare. Maximele globale par a se contura.

Nu mai incape nici o indoiala ca puterea de cumparare va fi afectata in tarile dezvoltate, iar cresterea bunastarii limitata. Nici ca tarile sarace vor duce o periculoasa politica de subzistenta. Vremurile bune apun. Sperantele noastre sunt alimentate acum de investitiile in cercetare si inovare, de managementul eficient al crizelor globale.

Nota:Andreea Vass este cercetator la Institutul de Economie Nationala si consilier la Parlamentul European