In scandalul supermarketurilor, producatorii si furnizorii se grabesc sa solicite noi reglementari si structuri birocratice. Din lamentarile lor confuze si, uneori, contradictorii razbate nostalgia statului maximal. Or, solutiile ar trebui cautate nu doar la regulatorii pietei si in justitie, ci si la antreprenori si la consumatori. Pe scurt, dezbaterea publica manifesta un dispret suveran fata de piata libera. Argumentul tine de interesul consumatorului final, adica de nivelul pretului, diversitatea si calitatea produselor oferite. Armele statului nu raspund direct acestui interes, intrucat regleaza cu precadere conturile dintre producatori, furnizori si supermarketuri.

Pana acum, pe fondul dinamicii extrem de accentuate a cresterii preturilor mondiale la alimente, doua lucruri sunt sigure.

Pe de o parte, stim ca actualul deficit comercial este puternic alimentat de importurile mai ieftine, incurajate in mod evident si de catre retelele de retail. Absenta reactiei transforma piata romaneasca in scena celor mai dure experimente in materie de preturi de consum. Producatorii agricoli si fermierii romani acuza vehement „embargoul" supermarketurilor. Ei considera ca preturile alimentelor la noi sunt printre cele mai mari din UE din cauza lipsei concurentei deschise intre produsele romanesti si cele de import, dictata de politicile marilor magazine.

Pe de alta parte, in lipsa unei baze de date amanuntite, analistii nu au dat inca un raspuns la o intrebare fundamentala: care sunt preturile de echilibru pe piata romaneasca.

In aceste conditii, retinem doua dintre scenariile posibile:

  • Daca pretul practicat de supermarketuri este pretul de echilibru, suportat de piata (asa cum spun asociatiile de producatori), atunci abuzurile tin strict de distributia neloiala a profiturilor intre producatori si distribuitori. Comportamentele de pe piaţă ar trebui deci normalizate de catre Consiliul Concurentei, Parlamentul urmand sa acopere la nevoie carentele legislative.
  • Daca pretul practicat de supermarketuri este superior nivelului de echilibru, atunci intrebarea devine: cum reactionam pe o piata libera? Asteptam cu mana intinsa, blocati in gandirea conventionala a statului maximalist, sau cautam noi solutii antreprenoriale? La o adica, consumatorii ar putea beneficia de alternativa magazinelor mici, de cartier, a pietelor traditionale de desfacere sau a achizitiilor on-line. Dar nu numai.

Perceptia generala este ca supermarketurile abuzeaza si practica scumpiri artificiale. Numai ca abuzul apare in conditiile unor pozitii dominante care deformeaza negocierile corecte. Or, in Romania, supermarketurile nu detin inca pozitii dominante clare si, ca o consecinta, nu au cum abuza de ele. Anul trecut primele cinci lanturi de supermagazine detineau abia 35% din piata romaneasca. De ce au cazut distribuitorii romani cu ridicata victime, pana nu demult atat de pasive, practicilor internationale abuzive?

In plus, initiativele legislative nu rezolva problema nivelului preturilor, ci pe cea a transparentei contractelor. Chiar si intr-o situatie de oligopol, interventia regulatorului nu garanteaza diminuarea preturilor. Avocatii marilor lanturi de magazine vor deveni rapid experti in eludarea barierelor legale. Micii producatori si consumatorii nu vor avea nici un beneficiu. Solutiile reale tin tocmai de limitarea birocratiei, de crearea conditiilor necesare aparitiei concurentei, astfel incit producatorii si distribuitorii cu ridicata sa aiba o alternativa la vanzarea prin intermediul supermarketurilor.

Posibila solutie: magazinele de proximitate

De pilda, asociatiile de producatori romani ar putea sa dezvolte o retea de magazine de proximitate, care sa atraga simpatia cumparatorilor si, eventual, chiar sa practice preturi competitive fata de cele ale supermarketurilor. Calitatea exceptionala a produselor sub avantajul specializarii poate justifica si preturile superioare celor din supermarketuri – vedeti, de pilda, buticurile de ciocolata, vin sau branzeturi din toate marile orase ale lumii impanzite de supermarketuri.

Costurile necesare infrastructurii si logisticii ar putea fi evitate prin dezvoltarea unor centre de distributie on-line. Desi momentan procentele ne dezavantajeaza, 70% dintre romani neutilizând deloc internetul, perspectivele comertului electronic sunt optimiste. In plus, peste jumătate dintre europeni sunt utilizatori constanți ai internetului. Ei reprezinta peste 250 milioane de potentiali consumatori.

Alte posibile strategii:

  • Interzicerea interdictiilor absurde impuse comerciantilor si asigurarea dreptului producatorilor de a vinde produsele direct oricarui magazin de cartier. Cum? Apeland la forta persuasiva data de asocierea tuturor asociatiilor de producatori in batalia comerciala a negocierilor.
  • Extinderea spatiilor alocate pietelor taranesti la orase de catre administratiile locale.
  • Modelarea culturii de consum: francezii si japonezii sunt constienti ca in fata optiunii intre produsele nationale si cele straine, bunastarea lor tine de achizitia primelor. Calitatea ofertei ramane o conditie esentiala si ea poate prima in fata pretului.

Din pacate, agricultorii si fermierii, de fapt mare parte a producatorilor romani, pot fi acuzati de neadaptare la principiile concurentei libere, de incapacitatea de a furniza constant volume mari de produse, de lipsa aptitudinilor de negociere si oferta a unor discounturi atractive. Poate fi stimularea fiscala o masura utila a cooperarii producatorilor agricoli in ferme puternice sau in organizatii care sa propuna o oferta comuna? Ar reactiona piata la un astfel de imbold?

Din contra, initiativele romanesti precum cele legate de reducerea TVA la produsele alimentare de baza la 5% se rasfrang in mare parte asupra importurilor si mult mai putin asupra producatorilor locali. Si asta pentru ca am reusit „performanta” de a deveni importator net de produse alimentare. Apoi, vanzarea produselor alimentare primare restrictionate in pietele traditionale locale doar la producatori sau la rudele de gradul I si II ale acestora continua sa limiteze libertatea economica. Masura este justificata ca o lupta impotriva bisnitarilor.

Birocratia suplimentara primeste rapid aplauzele presei, cu totii stiind ca mass-media insasi traieste din publicitate. Supermarketurile aloca fonduri in acest sens, iar micii intreprinzatori nu. Tandemul asociatiilor de producatori poate sa intervina si in acest sens.

Nota:Andreea Vass este cercetator la Institutul de Economie Nationala si consilier la Parlamentul European