În ultima săptămână am primit multiple întrebări privind termenul maxim până la care o microîntreprindere poate să depună situațiile financiare aferente anului 2023 și în același timp să își păstreze calitatea de microîntreprindere din punct de vedere fiscal.

Adrian BentaFoto: StartupCafe.ro

Răspunsul meu este cel mai târziu până în data de 31 martie 2024.

Cunosc foarte exact că termenul din Legea contabilității este de 150 de zile de la încheierea exercițiului, respectiv data de 29 mai 2024, având în vedere că acest an este unul bisect.

Știu foarte exact că există un comunicat de presă al Ministerului Finanțelor ce precizează că depunerea situațiilor financiare până la data de 31 martie 2024 se adresează acelor microîntreprinderi ce nu și-au depus situațiile financiare anuale aferente anului 2022 sau anterioare acestui an, același comunicat menționează că nu se introduce o derogare de la termenul prevăzut în Legea contabilității de depunere a situațiilor financiare.

Mulțumim persoanelor ce au redactat respectivul comunicat, apreciem asumarea conținutului respectivului comunicat. Înțeleg foarte exact această clarificare, însă ea trebuie să se realizeze din punct de vedere normativ. Am văzut în amendamentele aduse în Parlament la legea de aprobare pentru OUG nr. 115/2023 o astfel de clarificare normativă, însă probabil nu va fi publicată în Monitorul oficial la timp.

Având în vedere o posibilă întârziere a acestui act normativ apreciez că dacă o societate dorește să fie microîntreprindere în anul 2024, trebuie să își depună situațiile financiare aferente anului 2023 până în data de 31 martie 2024, ocazie cu care doresc să lecturăm actualul text normativ - mai exact pct. 29 și pct. 42 din OUG nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscale.

Să analizăm textul normativ așa cum este scris în forma valabilă astăzi.

La pct. 29 din OUG nr. 115/2023 scrie:

„29. La articolul 47 alineatul (1), după litera h) se introduce o nouă literă, lit. i), cu următorul cuprins: i) a depus în termen situațiile financiare anuale, dacă are această obligație potrivit legii.”

Se modifică prevederea din Codul fiscal ce reglementează definiția microîntreprinderii, astfel încât ca să ai calitatea fiscală de microîntreprindere trebuie să fii depus situațiile financiare anuale la autorități în termen. Dacă recitim textul normativ nu se menționează termenul „legal” ci depunerea la un termen.

Să continuăm analiza pentru pct. 42 din OUG nr. 115/2023:

„42. Articolul 54^1 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 54^1Reguli tranzitorii

Pentru aplicarea sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderii în anul fiscal 2024, condiția prevăzută la art. 47 alin. (1) lit. i) se consideră îndeplinită dacă situațiile financiare anuale sunt depuse până la data de 31 martie 2024 inclusiv.”

Din lecturarea textului normativ înțelegem că forma art. 54^1 din Codul fiscal, cu aplicare după 01 ianuarie 2024, este cea de mai sus și ne aduce următoarele elemente:

  • a)textul normativ conține sintagma „reguli tranzitorii” adică este o derogare de la ceva și se aplică doar cu o anumită ocazie;
  • b)dacă vrem să aplicăm sistemul de impozitare a microîntreprinderii în anul 2024 pentru acele societăți care își doresc sistemul, depunerea situațiilor financiare trebuie să se realizeze până în data de 31 martie 2024. Termenul este generic pentru toate situațiile financiare anuale anterioare anului 2024 și putem aprecia că acoperă și situațiile financiare aferente anului 2023;
  • c)să vedem și ce nu scrie în textul normativ: nu scrie că este o derogare de la termenul de 29 mai 2024 pentru depunerea situațiilor financiare anuale, însă nu îți garantează nimeni că vei rămâne microîntreprindere dacă depui bilanțul după data de 31 martie 2024, adică șansele sunt să fii declarat plătitor de impozit pe profit.

Să ne amintim de facultate

Frumoasele axiome ale contabilității spun să respectăm principiul prudenței, așa că știți cum trebuie să abordăm această situație. Ar fi păcat ca puținele microîntreprinderi ce au mai rămas să devină plătitoare de impozit pe profit pentru neadoptarea la termen a unor modificări normative, caz în care riscul este asumat atât de proprietarul respectivei microîntreprinderi, cât și de persoana cu atribuții în conducerea contabilității.

N.Red: Adrian Bența este consultant fiscal și auditor financiar