Asociația Energie Inteligentă a lansat o scrisoare deschisă adresată Guverului României, trăgând semnalul de alarmă că acesta trebuie să se gândească de pe acum și să acționeze în consecință în a preveni dezastrul potențial de după 31 martie 2025, când va dispare schema de plafonare – subvenție.

Cosmin Gabriel PacuraruFoto: arhiva personala

Această schemă este aplicată gazului natural și energiei electrice, simbiotic legate una de alta.

Puțină istorie

În 4 octombrie 2021, înainte de orice furtună pe piața europeană de energie, Guvernul României a publicat OG 118. Sigur că elaborarea acestei scheme de subvenționare a energiei a început să se discute din august 2021, adică cu 6 luni înaintea agresiunii ruse în Ucraina, factorul declanșator al creșterii prețurilor europene. Pe atunci mâinile lui Virgil Popescu și ale lui Dumitru Chiriță hățuiau strâns industria energetică românească. Prețurile românești erau deja crescute și decidenții se așteptau la creșteri semnificative ce nu puteau fi suportate de populație. Cauza a fost o cerere mult mai mare decât oferta de producție.

Dacă ne uităm la evoluția consumului de energie electrică din 2010 încoace și ne uităm cu atenție pe datele dintre 2019 și 2023 observăm că pandemia începută în 2020 nu a efectuat economia națională deoarece am avut consumuri în creștere până în 2021, al doilea an de pandemie. De fapt în 2021 a fost cel mai mare consum anual de energie electrică de după 2010.

2021 a fost anul cu cea mai mare cantitate de energie electrică importată 4,02 TW și din 2018 am deventit dintr-o țară exportatoare, o țară net importatoare de energie electrică. Interpretarea este: economia a crescut și multe capacități securitare, în special pe cărbune și gaz au ieșit din producție.

Scăderea producție industriale

Deci economia naționala era în avânt și multe companii își permiteau să plăteasca ceva mai mult prețul energiei. Până în 2021! Începând cu primavara lui 2021 prețurile la gaze și la energie electrică au început să crească (părerea mea nejustificat, artificial, fiind manipulate de cei câțiva mari furnizori) pe cele doua piețe libere deoarece era cerere de energie pentru industrie în special. Cum aceste piețe nu sunt protejate de un sistem de asigurare a finalizării tranzacțiilor, cum ar trebui să existe pe ceea ce numim burse de mărfuri, a urmat o creștere asimptotică a prețurilor. Și așa ajungem în august 2021 cand decidenții s-au speriat de potențiala cădere economică și ieșirea oamenilor în stradă deoarece iarna, deci maximul de consum, se apropia.

Un oarecare funcționar mi-a relatat că o echipă formată din specialiști (ăia câți mai sunt) din cele două entități ce se ocupă de energia naționala au elaborat un proiect de mecanism de plafonare, bazat pe teoria cumpărătorului unic din piață. La un moment a venit din neant (întru-un stick sau într-un plic) o altă formula de plafonare și decidentii au folosit formula magica: ”semnați sau găsim pe altcineva să semneze”.

Tot pe site-ul Asociației Energie Inteligentă găsiti explicația scrisă diplomatic la acțiunea de atunci a decidenților, care trage concluzia Prețul gazelor de astăzi este consecința deciziilor de ieri și care s-ar traduce astazi: ”un nebun aruncă o piatră și 100 de înțelepți se chinue să o scoată”.

Începând cu 22 februarie 2022, odată cu atacarea Ucrainei de către Federația Rusă, piețele energetice au luat-o razna, prețurile din Romania situâindu-se în cea mai mare din timp peste cele europene. Urmarea este scăderea consumului cu aproape 15%. Datele economice certifică această scădere a producției industriale de la un an la altul, începând cu 2022.

Cum INS publică datele cu mare întârziere, am scos indicatorii industriali disponibili, adică până în iunie 2022.

Pe datele colectate se observă o tendință de descreștere pentru perioada lipsă iulie 2022 – decembrie 2023.

Dar și pe bursa de gaze a BRM furnizorii activi și tranzacțiile au scazut cu 75%, ceea ce arată cât de catastrofală este această plafonare la cumparator.

Urmărind banii

Eu (și nu numai) am judecat la acea vreme că o plafonare cu subvenționare la producator și nu la consumator ar fi adus beneficii, ca de exemplu reînoirea parcului de capacități de producție cu tehnologie nouă, cu randamente mult mai bune și emisii mult mai mici. Dar probabil cineva trebuia să câștige mai mulți bani … Am socotit că până la a doua creștere de prețuri, datorată furtunii de pe piața europeană, banii s-au dus către furnizori și către capacitățile regenerabile. Presa și decidenții au confirmat că au realizat profituri nesimțite în 2021.

După creșterea prețului pe piețele europene, profiturile s-au mutat către producători. Cum marii producători sunt de stat, se pare că statul a fost marele beneficiar pentru lunile când prețurile din piața europeană au fost mari.

La gaze este simplu: avem câțica jucători în piața europeană. În cazul României, avem doi producători, Romgaz și OMV – Petrom și câțiva producători mici și câțiva importatori. Cei din urmă sunt nesemnificativi. Deci de fapt nu avem o piață, deoarece cu doi producători ce dețin peste 96% din piața de producție și restul ”jucătorilor” fiind furnizorii, deducem că aceeași moleculă de CH4 ce intră în aragaze, sobe sau centrale individuale, centrale de SACET sau se folosește în industrie, trece prin mai multe companii care o vând succesiv (cu profit, bineînțeles) în ceea ce s-ar numi “piață”.

Profesorul Dumitru Chisăliță, în ultima sa carte, a calculat că statului îi revine peste 70% din prețul unui MW consumat din gaz și vine cu căteva explicații și propuneri.

La energie electrică, lucrurile se complică deoarece avem mai multi producători cu mai multe tipuri de combustibil folosit.

Producția de energie consumată aparține în proporție de 90% capacităților ce aparțin statului. Adică 25,92% din factură se duc la stat. Distribuția în proportie de 30% aparține statului român (prin Electrica), deci 10,3% din factură se duce tot la stat, transportatorul (Transelectrica) este monopol de stat, deci din facură statul mai ia 8,7%, mai adăugâm acciza de 0,76% (de ce trebuie să plătim acciză la energie, că nu fumăm și nu bem curentul electric sau gazul natural?), tariful de cogenerare 1,24% și TVA-ul de 19%. Total: statul român încasează 69,14% din factura de energie electrică.

Astăzi prețurile sunt cu mult sub cele înregistrate în ianuarie 2022, maximul crizei. Domnul Nicolae Codreanu, un venerabil specialist al industriei energetice naționale, a realizat un grafic cu evoluția prețurilor medii pe piața pentru ziua următoare, evoluție asemănătoare cu a celorlalte piețe de energie electrică.

Dacă ne uităm pe piețele contractelor bilaterale la termen a OPCOM vedem că față de ianuarie 2023, prețul lunii ianuarie 2024 este mai mic cu 41,5%, iar pentru ianuarie 2025 este în acest moment cu 65% mai mic.

Tot domnul Nicolaie Codreanu a realizat graficul ce compară prețurile energiei electrice în UE, de unde aflăm că ne aflăm în prima treime țărilor cu prețuri mari.

Trebuie să specificăm că România este legată cu două piețe europene: Grecia – Bulgaria – România și România – Ungaria – Austria – Slovacia – Cehia – Germania – Danemarca, ceea ce ar trebui să reprezinte un avantaj geostrategic, dar se pare că nu este pus în valoare.

Astfel constatăm că prețurile din piața sudică sunt mai mari, România având cel mai mic preț iar în prețurile din piața central - europeană, România are cel mai mare preț. (Vă dați seama ce avantaj ar avea România dacă ar avea o capacitate de stocare de energie electrică de 5 GW în hidrocentrale cu pompaj?)

Până la urmă cine caștigă?

Trebuie spus că ceea ce urmează este valabil pentru ambele piețe de energie, cea de gaze și cea de energie electrică.

Nu este greu de stabilit cine sunt adevarații caștigători, ținând cont că avem două variante de analizat: când prețul din piață este mai mare decât prețul plafonat și când prețul din piață este mai maic decât prețul plafonat.

Varianta 1: Prețul e mai mare decât cel plafonat

Furnizorul încasează de la consumator prețul plafonat. Acum depinde de la cine a cumpărat. Dacă a cumpărat direct de la producător e o posibilitate, dacă a cumpărat de la alt furnizor este altă socoteală. În principiu cu banii încasați plătește producerea, transportul, distribuția și taxele și impozitele. Depune la ANRE documentația cerută pentru a i se verifica diferența (dintre prețul cu care a cumpărat și cel cu care a vândut) ce o are de încasat și dacă i se aprobă depune la Ministerul Energiei cererea însoțită de aprobarea ANRE pentru a încasa diferența. Durează deoarece scema de plafonare este bazată pe un sistem greoi și birocratic.

Există un jucător în piață pe care puțini l-au depistat: băncile!

Întârzierile decontărilor au fost de câteva luni. Fiind vorba de o importantă parte din cach-flow-ul industriei energetice, pentru ca să nu se prăbușească tot sistemul, toți furnizorii au fost nevoiți să se împrumute la bănci pentru a putea închide circuitul financiar consumator – furnizor – distribuitor – transportator – producător. Știm că dobânzile din băncile prezente în România sunt mult mai mari decât cele din țările Uniunii. De aici rezultă că cel puțin un 10% din factură se duce la bănci.

Problema este că în piață sunt cațiva furnizori și aceștia și-au plimbat „marfa” între ei pentru a-și maximiza profitul, adică pentru fiecare pereche de tranzacții cumpărare – vânzare și-au pus un adaos comencial.

Varianta 2: Prețul e mai mic decât cel plafonat

Pentru piața de gaze, lucrurile sunt extrem de simple: prețul de producție al gazului românesc este mai mic decat pe piața europeană care se aprovizionează din diverse surse (conducte sau LNG) destul de departate de consumator. Probabil aici trebuie intervenit deoarece dacă ne uitam la profiturile Romgaz și Petrom, constatăm că aceste companii sunt cu mult mai mari decât acum 5 ani.

Și ajungem la energia electrică. Aici cei mai oropsiți sunt producătorii de energie electrică pe gaz și cărbune deoarece aceștia produc cu prețuri mai mari decât plafonul de preț garantat de stat. Realizăm că nu toata producția de energie electrică se poate asigura din regenerabilele intermitente, hidro sau nuclear (care au prețuri de producție mai mici) și că aportul de energie în bandă produs de gaz și cărbune este necesar. (Nu uităm că acestea sunt penalizate cu certificatele de CO2!) Problema este că aceste capacități în bandă sunt transformate de asemenea în energie intermitentă care intră când regenerabilele nu pot funcționa, ceea ce le mărește și mai mult prețul de producție.

Am analizat în luna decembrie care ar fi un preț real al energiei electrice, ținând cont de mixul electro – energetic de anul trecut și am ajuns la concluzia că un „preț corect” ar fi 401,9 lei / MW.

Până la urmă cine sunt caștigătorii?

Cine își dorește ca piața să nu funcționeze? Dacă analizăm poziția furnizorilor, care la sfârșitul lui ianuarie 2024 au afirmat că ei preferă un preț plafonat, concluzionăm că este un non-sens deoarece aceștia au apărut din necesitatea de a funcționa piața liberă! _Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro