Și atunci... ce e libertatea?, film din anul 2020 al regizorului Andrei Zincă, rememorează, grație naratorului Emil Bazan, care se confundă cu unul dintre personajele principale, un moment tragic din istoria României comuniste.
În primăvara anului 1951, regimul lui Gheorghiu Dej a declanșat o amplă acțiune de persecuție politică în urma căreia un număr însemnat de oameni, cam 45.000, au fost relocați obligatoriu în Bărăgan. Respectivii avuseseră nenorocul de a locui pe o rază de vreo 25 kilometri de graniță cu Iugoslavia, în județele Timiș, Caraș Severin și Mehedinți. Majoritatea erau oameni ai locului, cu o oarecare stare (așa-numiții chiaburi), ușor de a fi catalogați drept dușmani de clasă, alții erau basarabeni care își părăsiseră locuințele în 1944 de teama reinstalării puterii sovietice. Dorind ceea ce numeau igienizarea Banatului, comuniștii români urmau modelul sovietic al deportărilor în Siberia. În luarea deciziei din 15 martie 1951 care dădea libertate deplină de acțiune Ministerului de Interne a contat, desigur, înrăutățirea relațiilor cu cel numit de propagandă Călăul Tito ce luase distanțe nepermise față de Stalin și de ordinele Moscovei.
Cei 45000 de oameni au fost îmbarcați obligatoriu și pe neașteptate în trenuri și, după o lungă călătorie desfășurată în condiții similare celor rezervate vitelor, au fost lăsați în voia sorții ca și în supravegherea Miliției și Securității în Bărăgan. Condamnați fiind să trăiască în bordeie construite ad hoc.
În scrierea scenariului, Andrei Zincă a fost inspirat de cartea Anei Blandiana Proiecte dintrecut. Citate din aceasta apar înscrise pe cartoane la începutul și la sfârșitul filmului. Ideea esențială a peliculei e aceea că de adevărata libertate te apropii și te bucuri doar în clipa în care nu îți mai este frică. Ea e formulată ca atare de deja menționatul Emil Bazan. Un tânăr membru încă din ilegalitate al PCR, profesor de Istorie, căsătorit cu Turica, profesoară de Franceză. În 1951, cei doi pesemne încă nu se dezvrăjiseră. El încă mai credea în ideologia comunistă, dădea crezare discursurilor lui Dej și celor ale Anei Pauker, teoretiza libertatea ca fiind necesitate înțeleasă, încă îi mai promitea soției că vor putea să se deplaseze în voie la Paris. Numai că vremea Franței și a Francezei cam trecuseră. Lumina venea de la Răsărit, vorba lui Sadoveanu, în școli se învăța eminamente limba rusă, de preferință cântând. Deși Emil fusese avertizat de un securist că nu e bine ceea ce face, cei doi iau decizia de a merge la nunta a doi tineri proveniți din familii de chiaburi. De aici sunt ridicați pe neașteptate alături de ceilalți participanți la nuntă. Vor ajunge în Bărăgan împreună cu mirii Ana (Olimpia Melinte) și Ion (Cristian Popa), cu preotul Nicodim (Nicodim Ungureanu), cu mama Anei, o femeie pe nume Ileana Sălculean (Magda Catone), cu un ceferist numit Culai, dezertor de război (Toma Cuzin), cu un neamț (Radu Bânzaru) și o unguroaică (Skovrán Tünde). Preț de mai bine de 5 ani vor rămâne în acel spațiu concentraționar, ostil prin definiție. Loc unde vor trece prin arșițe și viscole, prin foamete, unde celor doi miri li se va construi o casă din chirpici, unde se vor naște copii, unde Turicăi (Iulia Lumânare) îi va face curte Culai și unde Emil (Radu Iacoban) va trăi nu doar momente de gelozie, ci va înțelege esența malefică a utopiei comuniste.
Care ar fi argumentele în favoarea producției, dincolo de impactul temei? În primul rând realismul și directețea regiei. Andrei Zincă nu este adeptul cadrelor lungi, nici al ritmului lent al narațiunii filmice. Avem practic de-a face cu o întoarcere la normalitatea tempo-ritmului. Contează enorm excelenta calitate a imaginii al cărei semnatar este un mare profesionist al genului. L-am numit pe Tudor Panduru. _ Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
