Din 1990 încoace, trăim o dinamică politică și socială care pentru mulți a fost și rămâne greu de metabolizat, pentru că îi impune cetățeanului să fie performant și competitiv, altfel rămâne în urmă; statul opresiv, dar paternalist a fost răsturnat de Revoluție, chiar dacă nu imediat și nici complet.

Cristian FeleaFoto: Hotnews

Un sondaj recent (vezi aici) ne arată clar că jumătate din populația României este nostalgică după statul paternalist livrat de dictatura comunistă. Interpretarea datelor de către instituția care a derulat măsurătoarea (după zece ani de la precedenta) este rezumată de directorul organizației, Remus Ștefureac:

Realitatea obiectivă și absolut toate datele arată clar că nivelul de trai de astăzi, avuția națională, drepturile și libertățile sunt net superioare situației de dinainte de 1989. Cu toate acestea, percepția publică este alta, existând însă niște explicații, unele parțial obiective, altele parțial subiective care alimentează acest sentiment acut de nostalgie. (...) Toate acestea au dus la o mitologizare a beneficiilor comunismului pentru pături tot mai largi de populație, alimentând în prezent, pe fondul atrofierii memoriei colective, alegeri politice nefericite. (...) Cred că înainte de 1989 se trăia mai bine comparativ cu situația din prezent mai ales: persoanele cu educație primară, cei inactivi potențial activi, locuitorii din rural și din regiunile sudice sau estice, cei cu un venit mai redus.

Nu sunt confortabil cu rezultatele sondajului de opinie, dar nici surprins de trend și de valorile măsurate nu sunt. Ceea ce mă surprinde, însă, este faptul că – spre deosebire de secolul XIX – o bună parte a intelectualității și instituțiilor statului nu mai joacă rolul de locomotivă în societate, ci, dimpotrivă, se lasă atrase în băltire și mediocritate: critica oarbă și bășcălia sunt armele lipsite de cinste pe care le poartă, nu mai găsesc soluții la aproape nimic pentru că este încurajată lipsa de performanță și este preferată înregimentarea într-un marș mistic și populist către neant. Pașoptiștii s-ar întoarce în mormânt dacă ar vedea.

Când și mai ales cum ne-a ajuns acest blestem? Parcă până undeva în anii 2010 eram ceva mai vii, mai dinamici – aveam încă pentru ce să luptăm. După integrarea în Uniunea Europeană, ca la un semn, societatea a început să se demobilizeze; deși am intrat într-un club select, iar provocarea se cuvenea să fie câștigarea unui loc de cinste printre statele membre, elitele noastre au ratat provocarea. Ba mai mult, se simt deranjate de competiția pe care o resimt în concertul unional și au transmis subtil această neputință în întreaga societate.

Atunci, exact la acel moment, am început să vedem cât se poate de clar care sunt efectele post-revoluționare ale celor 45 de ani de comunism, ale distrugerii elitelor interbelice, ale reeducării ideologice pentru formarea omului nou, ale distrugerii fibrei naționale mai întâi prin presiunea sovietică și apoi prin cea a cultului național-ceaușist. Mulți oameni care au înțeles, care știau că sunt performanți dar că nu vor putea să se pună în valoare, și-au încercat norocul emigrând.

A mai existat un interval, cel al anilor 2017 – 2018, în care episodul iliberal montat de Liviu Dragnea și apropiații (+ admiratorii) săi din PSD - mulți dintre ei și astăzi la butoanele puterii sau deghizați în forță de opoziție – au primit o replică pe măsură din partea societății prin ample proteste de stradă. Acea energie s-a stins însă. Emanația acelei energii, partide ca USR sau REPER, aproape că au capotat în mediocritate și lupte interne.

În schimb, platformele retrograde și restauratoare, grupate în jurul unor proiecte inedite, naționaliste, ortodoxiste, invadate de mesianism, prosperă, ajutate serios de criza economică din 2008 – 2010, de ineficiența și corupția partidelor care s-au succedat în mod tradițional la guvernare, ca PSD, PNL și UDMR, de criza pandemică și, mai recent, războiul dus de Rusia împotriva Ucrainei.

Asaltul lor - început cu înființarea AUR din forja "Coaliției pentru Familie", continuat cu crearea "Polului Suveranist", dar și prin închegarea în laboratorul ambasadei Rusiei la București a proiectului partidului "SOS România", încredințat avocatei veșnic pusă pe harță, de ceva vreme senator Diana Iovanovici Șoșoacă – este în plin avânt și, așa cum am văzut din sondaje, are la dispoziție masa critică pentru a reuși să se înstăpânească relevant la putere, cel mai probabil într-o coaliție cu eternul PSD.

Și acum despre instituții, pornind de la un caz cât se poate de particular: demersul penal declanșat de Direcția Națională Anticorupție împotriva unui fost prim-ministru, a doi foști miniștri ai sănătății și a unui fost secretar de stat din același minister.

Pentru început, aș vrea să elucidez poziția mea față de episodul pandemic Covid-19 și urmările sale, ca introducere pentru analiza pe care o deschid, ceea ce mă ajută să lămuresc cât se poate de clar că pot fi subiectiv pe ici și pe colo atât timp cât nu obiectivitatea mi-o propun, ci un demers care țintește adevărul și se vrea just.

Virusul denumit Covid-19 nu a dispărut, chiar dacă din 7 martie 2022, odată ce starea de alertă nu a mai fost prelungită în România, toată lumea a crezut că, gata, am scăpat. Ei bine, am convingerea fermă că nici vorbă să fi scăpat de acest virus, că deși este detestată ideea infectărilor cu Covid-19, acest fenomen continuă să se manifeste.

În 2021 am făcut, dacă îmi aduc bine aminte, prima și a doua doză de vaccin (AstraZeneca) împotriva virusului care genera SARS-CoV2 în februarie și aprilie, iar a treia doză (BioNTech-Pfizer) în octombrie. Prima dată m-am îmbolnăvit de Covid în octombrie 2020 și am tras-o cam zece zile, dar fără să ajung să fiu spitalizat, din fericire. Am bolit cum scrie la carte, pentru că vreo trei zile nu am făcut altceva decât să dorm și iarăși să dorm, ca o legumă. Apoi m-am trezit că aproape două săptămâni m-au părăsit gustul și mirosul.

Ultima dată am dezvoltat aceeași boală recent, în noiembrie; chiar dacă medicul de familie nu a fost neapărat în acord cu mine, mi-a prescris totuși un tratament serios cu antivirale și cu medicație care să-mi oprească și un neplăcut episod diareic care a însoțit boala. De această dată a durat totul trei zile, dar la fel, m-a pus la pat fără drept de apel și, fix după o săptămână, a făcut exact același lucru și cu soția mea.

După octombrie 2021, deși aș fi vrut, nu am avut unde să mă mai vaccinez anti-Covid. Medicul de familie a ridicat din umeri. Statul nostru a abandonat pur și simplu ideea de a mai vaccina preventiv împotriva Covid-19. Eu crezusem, sperasem că în aprilie 2022 voi putea face a patra doză de vaccin. Dar până în aprilie 2022 centrul de vaccinare fusese desființat.

Guvernul Ciucă, instalat în noiembrie 2021, nu a mai fost interesat în niciun fel să continue campania de vaccinare anti-Covid, iar eu bănuiesc că dezinteresul a fost asumat sau inspirat (după caz) de ministrul sănătății (atunci ca și acum) Alexandru Rafila.

Cred că încă mă luptam cu efectele Covid-19 când, în 23 noiembrie ac., DNA-ul anunță că cere ridicarea imunității parlamentare pentru (și citez din comunicatul acestui parchet): începerea urmăririi penale față de trei persoane, cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, forma participației penale fiind autoratul și, respectiv complicitatea. Ce li se imputa celor "trei persoane", aflăm din același comunicat:

În prezenta cauză, în contextul menționat mai sus, sunt cercetate aspecte legate de modalitatea în care, în perioada ianuarie - mai 2021, persoane din Guvernul României, cu încălcarea dispozițiilor legale și în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziției, ar fi contractat un număr mult mai mare de doze de vaccin (Pfizer și Moderna), în condițiile în care numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane. Concret, deși dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane, două dintre cele trei persoane față de care se solicită formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale, beneficiind de ajutorul celei de a treia, ar fi tranzacționat și ordonanțat la plată achiziția în plus a cantității de 52.805.690 doze de vaccin, în valoare totală de 1.005.498.687 euro, la care se adaugă TVA, sumă care constituie un prejudiciu adus bugetului statului.

La început nu am acordat suficientă atenție nici comunicatului inițial al DNA și nici dezbaterilor din presă, dar rețin că m-a deranjat ideea subsecventă care începuse să se strecoare în maratoanele cu invitați de la unele dintre televiziunile de știri: Big-Pharma și Bruxellesul ne-au băgat pe gât, cu complicitatea unor politicieni ai noștri, vaccinuri de care nu aveam nevoie și pentru care s-au cheltuit abuziv 1 miliard de lei!

De unde și până unde concluzia, cum s-a ajuns la acest fals silogism? Ce caută DNA-ul în treaba asta? m-am întrebat și mă întreb. Și, plecând de la propria mea experiență, mi-am zis așa: ar fi trebuit să mai pot fi vaccinat anti-Covid după primele trei doze de cel puțin patru ori: în aprilie și octombrie 2022 și apoi din nou în aprilie și octombrie 2023, dacă Ministerul Sănătății ar fi luat în considerare recomandările OMS și ale producătorilor de vaccinuri.

Deci: 7 doze de vaccin înmulțit cu 10,7 milioane de cetățeni eligibili egal 74,9 milioane de doze. Scădem din totalul vaccinurile achiziționate pe cele 74,8 milioane și ne rămân 15,4 milioane de doze care, eventual, ar fi fost achiziționate în plus, adică 20%. De ce nu s-a ajuns la consumarea a 70 de milioane de doze ci doar a 17 milioane de doze? ei bine, abia aici ne găsim în fața adevăratei întrebări cu iz penal.

De ce după octombrie 2021 nu am mai avut la dispoziție o soluție să mă vaccinez anti-Covid dacă aveam în depozite atâtea zeci de milioane de doze de vaccin? O întrebare pe care DNA a evitat-o, din ce observ, pentru a răsturna nefiresc chestiunea și a formula o întrebare total diferită, cam în felul următor: de ce în primul semestru al anului 2021 ați achiziționat încă 50 de milioane de doze de vaccin, dacă până la finele anului 2021 s-au folosit doar 17 milioane de doze de vaccin? Păi întrebarea este nefirească! Ideea era să fie folosite acele doze de vaccin! Dar nu au fost!

De ce nu au fost folosite dozele de vaccin achiziționate este întrebarea care ne doare, domnilor procurori DNA! De ce după octombrie 2021 eu, ca și alți români, nu am avut unde să ne mai vaccinăm anti-Covid, deși vaccinurile existau, este întrebarea domnilor procurori DNA! L-ați întrebat pe domnul Alexandru Rafila de ce, domnilor de la DNA? O să-l întrebați?

Nu continui, cred că am fost suficient de explicit. Nu-i apăr eu pe cei puși sub acuzare de DNA, se pot apăra și singuri (vezi aici, de exemplu). Chestionarea oportunității unei decizii de politică sanitară în timp de pandemie, asta este ceea ce face DNA în dosarul pe care l-a deschis și este un demers absolut nefiresc.

Să bănuiesc că, în viitor, vor exista procurori care să deschidă anchete pentru a investiga, de exemplu, cumpărarea de armament în plin război la granițele noastre, formulând acuzația cam așa: având în vedere că s-a încheiat pacea în Ucraina, armamentul cumpărat nu se justifica și constituie prejudiciu... etc., etc..

Ceea ce face acum DNA servește cauza antivacciniștilor, o platformă politică clădită pe neștiința oamenilor, pe nostalgia și temerile lor, întreținute clipă de clipă prin mesajele bine țintite de tot felul de troli -Citeste intregul articol si comenteaza pe contributors.ro