Cu această analiză revin la tema cvadrilemei energetice a României formulând din nou întrebarea: în prognozele de dezvoltare pe termen mediu și lung, guvernanții fac corelațiile necesare între strategia / planurile de dezvoltare energetică și cele de dezvoltare economică? Părerea mea este că: (i) nu există o corelație între viziunea asupra evoluției viitoare a sectorului industrial, respectiv a sectorului energetic și (ii) nici viziunea asupra dezvoltării generale - economică și socială a României pentru următorii 50 de ani, nu are un corelativ în politicile sectoriale în domeniul energiei, altele decât cele pe care este musai să ni le asumăm în context unional.
Poate că mă înșel și îmi lipsesc informații esențiale la nivelul premiselor de analiză, nu neg o atare posibilitate. Nu ar fi chiar o tragedie, cel mult mă compromite ca superficial în documentare. Ce ne facem însă dacă nu mă înșel, dacă planurile - Foaia de Parcurs privind dezvoltarea sectorului energetic în România - sunt complet decuplate de la viziunea holistică asupra viitorului țării din diverse motive (bine de elucidat care, evident)?; caz în care nu este limpede cum au fost / sunt construite politicile publice aferente.
La forumul Climate Change Summit – București 2023, fostul ministru al economiei, actualmente consilier de stat la Cancelaria Prim-ministrului României, Florin Spătaru, a afirmat în cadrul unei dezbateri moderată de Ligia Munteanu că în orizontul anilor 2040 România își va crește de patru ori PIB-ul (atacând, deci, plafonul de 1.000 de miliarde de euro). Un PIB mai mare presupune și un consum mai mare de energie? Intuitiv, așa ar trebui să fie, adică la modul ideal (dincolo de preocuparea privind creșterea eficienței energetice), un anumit spor al intensității energetice[2] trebuie să fie asociat cu procesele care contribuie la multiplicarea PIB-ului, dacă ne referim la un proces sănătos.
Cu ajutorul lui Cosmin Păcuraru și pe baza datelor Transelectrica și ale Băncii Mondiale, am construit o diagramă simplă care pune în aceeași imagine evoluția PIB-ului României între anii 2010 – 2022 (inclusiv), consumul și producția de energie electrică, în încercarea de a înțelege dacă există astfel de corelații sau, dacă nu, care ar putea fi cauza. Rezultatul: avem o anumită pantă ascendentă a PIB în acești 13 ani, în timp ce producția / consumul de energie electrică marchează mai degrabă o linie orizontală; cele două tendințe fiind greu de corelat.
Evoluția PIB și variațiile producției / consumului de energie electrică în România
Fără îndoială că sunt explicații ale lipsei de corelare, unele ne vin în minte imediat: motorul principal de creștere al PIB a fost consumul, nu producția industrială, nu construcțiile, nici sectorul serviciilor. Intensitatea energetică asociată proceselor de creștere a PIB-ului s-a redus unitar și a rămas constantă la nivel de ansamblu. Diagrama involuției emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) susține și ea că s-a petrecut o dezindustrializare[3].
Folosind o diagramă Amazing Maps, Economedia publica recent informația că PIB-ul României a avut între anii 2000 și 2022 cea mai accentuată dinamică a PIB-ului de pe continentul european, crescând cu 788%, de la 37,28 de miliarde de dolari.[4] Doar în cei 13 ani urmăriți în prima diagramă PIB-ul a crescut cu 80%, de la circa 170 miliarde USD la circa 300 miliarde USD.
În tot acest timp, economia noastră a fost nevoită să renunțe la multe din industriile sale energo-intensive, dar și absolut ineficiente, rămase (din tot felul de motive, nu toate obiective) fără piață, precum și la o bună parte din capacitățile de producție energetică (bazate pe cărbune sau păcură), fără să se resimtă un dezechilibru între producție și consum la energia electrică, în timp ce la gazele naturale nu a fost nevoie să se importe mai mult de 10% - 15% din necesar (și aici avem nuanțe, legate de lipsa investițiilor în dezvoltarea producției și interesul pentru importurile de gaze rusești).
Deducem de aici că dacă – cine știe? – predicțiile consilierului de stat Florin Spătaru ajung să se împlinească până în 2024, la un PIB de patru ori mai mare consumul de energie este posibil să crească mult mai discret, poate cel mult să se dubleze, ajungând la 100 – 110 TWh anual[5]. Ca să putem face o prognoză mai apropiată de realitate, ar trebui ca planificatorii să știe cărui model de consum se vor adresa, în economie și în societate în general.
Altfel spus, cineva trebuie să fie capabil să ofere o prognoză despre cum ar arăta, în trei scenarii – pesimist, realist, optimist – curba intensității energetice pentru 2030, 2040, 2050, 2060 și 2070.
Cine ne poate scoate din încurcătură: Comisia Națională de Strategie și Prognoză? Guvernul? Academia Română? Cine știe cum va arăta economia noastră în următoarele două, trei, cinci decenii? Cum vor arăta orașele și satele noastre, gospodăriile noastre? Cum va arăta Uniunea Europeană peste 20 de ani și care va fi locul nostru în arhitectura unională?
Nici măcar în familiile noastre nu ni se recomandă să luăm decizii de investiții pe termen lung fără ca în prealabil să avem un plan care să justifice rațional acele decizii, atât cât este posibil. Cu atât mai mult când vine vorba de o țară! Mai ales că în viitorul deloc îndepărtat, pe măsură ce Uniunea se va extinde, ne vom transforma din beneficiar net de fonduri europene într-un donator care va sprijini integrarea Ucrainei, Moldovei, Georgiei, Armeniei și Balcanilor de Vest.
DISCRETUL MECANISM AL CONSTRUIRII VIZIUNII PENTRU VIITOR
Astăzi sunt la modă "Foile de Parcurs": "Foaia de parcurs pentru emisii zero" a Agenției Internaționale pentru Energie[6], "Foaia de parcurs pentru noul sector nuclear" a Agenției Nucleare Europene[7]; Foaia de parcurs 2050 pentru tranziția energetică a Comisiei Europene, revizuită și redefinită ca "Delivering the European Green Deal"[8] și așa mai departe. Și noi avem o Foaie de Parcurs (sau mai mult de atât), așa cum a definit ministrul Sebastian Burduja angajamentele de politici publice din domeniul energetic incluse în PNRR:
PNRR este o șansă de dezvoltare a României care nu trebuie în niciun caz ratată. E nu numai o foaie de parcurs, este un program de țară, care include reforme și proiecte — ambele componente sunt vitale. Așa cum am procedat la ministerul la care am fost anterior, una dintre principalele mele priorități este îndeplinirea la termen a jaloanelor și țintelor din PNRR.[9]
Mai există și PNIESC, un instrument guvernamental de planificare privind tranziția climatică pe termen mediu, până în 2030 sau, așa cum îl definește un Memorandum aprobat în Guvern:
Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030 (PNIESC) reprezintă angajamentul României de a contribui la îndeplinirea ambițioaselor obiective europene stabilite pentru anul 2030 în domeniul energiei și climei, prin stabilirea unor (i) ținte naționale privind reducerea emisiilor interne de gaze cu efect de seră, creșterea ponderii energiei din surse regenerabile în consumul final de energie, îmbunătățirea eficienței energetice în toate sectoarele economice și creșterea gradului de interconectare a pieței interne de energie electrică la piața europeană de energie, precum și a unor (ii) politici și măsuri pentru atingerea respectivelor ținte.
Politicile și măsurile necesare îndeplinirii țintelor și obiectivelor stabilite în PNIESC au fost stabilite, în perioada 2018-2020, în cadrul unui grup de lucru interinstituțional format din 17 autorități și instituții publice, coordonat de Ministerul Energiei și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în baza documentelor de politică publică aferente fiecărui sector economic.
După cum este cunoscut, PNIESC a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1076/2021, iar conform Regulamentului (UE) 2018/1999 privind guvernanța uniunii energetice și a acțiunilor climatice, până la 15 martie 2023 și, ulterior, la fiecare doi ani, fiecare stat membru are obligația de a raporta Comisiei cu privire la stadiul punerii în aplicare a planului său național integrat privind energia și clima, prin intermediul unui raport național intermediar integrat care acoperă toate cele cinci dimensiuni ale uniunii energetice, instrument care asigură monitorizarea progreselor fiecărui stat membru și evaluarea gradului de îndeplinire a țintelor naționale.[10]
Am auzit un zvon că, după ce ministrul Sebastian Burduja a preluat portofoliul energiei, a adus în noul minister experiența sa anterioară de la cercetare (inovare și tehnologie), organizând un Consiliu Onorific[11], cu scopul de a oferi recomandări de politici publice ministrului energiei, în vederea îndeplinirii obiectivelor din... și după punctele de suspensie nu știu ce să mai completez, pentru că aproape că nu am găsit nici informație publică privind această structură afiliată Ministerului Energiei.
Prin aproape îmi ofer prilejul să consemnez că am găsit totuși textul Ordinului 1420, emis în ultimele zile ale lunii octombrie ac. de ministrul energiei, care prevede înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Onorific pentru Energie, unde la art.1, alin.(2) se specifică scopul, iar la art.2 obiectivele. Iar scopul este ca membrii respectivului consiliul să facă recomandări ministerului, sprijinindu-l astfel în conceperea strategiilor și planurilor pentru viitor și în construirea de politici publice.
Extras din Ordinul 1420/2023. Sursa: Ministerul Energiei
Este foarte bine în principiu, nu mă feresc să o afirm, dar vin cu două observații. Prima: Ordinul de constituire al organismului este din ultimele zile ale lunii octombrie, dar se pare că structura funcționează de la începutul lunii și a avut deja cel puțin o reuniune în plen, cu participarea ministrului Sebastian Burduja. Nu s-a anunțat public nimic, nu a fost prezent acolo nimeni de la presă, nu a apărut niciun comunicat ulterior. Mă întreb de ce?
A doua observație: Consiliul Onorific al Ministerului Cercetării etc. avea 24 de membri. Consiliul Onorific al Ministerului Energiei are, se pare, mai mulți, 30 sau peste (33?). Cine vor fi fiind, cum au fost selectați și ce anume i-a recomandat să facă parte din grupul de înțelepți? Întrebare justificată, zic eu, pentru că, potrivit Ordinului 1420, la rândul lor cei 30 sau 33 vor face recomandări de strategii, planuri, politici de care ministerul se obligă să țină seama.
Dar unii sau alții dintre cei 33 pot fi – de ce nu? – în incompatibilitate sau în conflict de interese, așadar pot promova acolo nestingheriți interese de grup, de business sau chiar ale unor clici ori puteri străine din regiune care abia așteaptă astfel de oportunități.
Cred, prin urmare, că Ministerul Energiei, ministrul însuși, pot ridica vălul de mister publicând lista celor 30 sau 33, deschizând sesiunile Consiliului pentru presă sau chiar pentru public în general și oferind presei câte un comunicat la finele fiecărei sesiuni, atunci când minutele conțin recomandări ale Consiliului pentru Minister. Fair and square: totul la vedere! Niciun control asupra actului de guvernare nu funcționează mai bine decât controlul public! -Ciiteste intregul articol si comenteaza pe contriburors.ro
