Din păcate,TVR Cultural nu mi-a îndeplinit sau, mai corect spus, nu a putut să îmi îndeplinească dorința exprimată înainte de vacanță, când am comentat ultimele filmele din calupul Kieslowski, de a reprograma și Decalogul. A cărui difuzare la începutul anilor 90, într-un moment în care românii redescoperea religia și Biserica și în care Televiziunea Română avea ea însăși nevoie de iertare a făcut atunci istorie. Numai că situația financiară a SRTV este acum dezastruoasă, în primul rând din cauza managementului neinspirat, megalomanic, rupt de realitate al pdg-ului Dan Cristian Turturică, iar Parlamentul României amână iresponsabil dezbaterea rapoartelor de activitate ale actualului CA.
Cu toate acestea postul rămâne pe mai departe interesant, unele dintre ofertele sale la capitolul producție cinematografică fiind demne de toate laudă.
Între ele, cuvenindu-se apreciată atenția acordată filmului polonez din ultimii ani ai comunismului și din cei 30 de ani și mai bine de postcomunism.
Corpus Christi, semnat regizoral de Jan Komasa, fundamentat pe scenariul datorat lui Mateusz Pacewicz, programat săptămâna trecută, este o producție de dată relativ recentă. A ieșit pe ecrane în 2019, a avut parte de nominalizări la Oscar (premiul pentru Cel mai bun film străin în 2020), a dobândit și alte nominalizări, și chiar distincții.
Corpus Christi abordează mai multe teme. Mai întâi pe aceea a contradicției dintre aparență și esență. Daniel, personajul principal al filmului, a comis cândva o crimă. Are la activ și alte păcate. Motiv pentru care a fost trimis într-o casă de corecție. Esențialmente ar fi ceea ce se cheamă un om rău. Cu toate acestea, a devenit un apropiat al preotului Tomasz, a fost promovat cantor, l-a ajutat pe omul Bisericii în săvârșirea slujbei. Înțelege mai mult ca alții din predici. Ascultă cu luare aminte predica în care părintele Tomasz spune că toți credincioșii sunt preoți ai lui Dumnezeu. Ceea ce însă nu înseamnă că ar fi regăsit calea cea bună. Participă la violențele comise zilnic de cei cu care împărtășește recluziunea. Stă de pază când începe o bătaie, se droghează. Totuși, Preotul s-a gândit să îi ofere lui Daniel o șansă. I-a recomandat și susținut eliberarea cu condiția ca o anumită perioadă să muncească într-o fabrică de cherestea.
La plecare, Daniel îi fură binefăcătorului său o cămașă preoțească. O folosește la o petrecere. Provoacă admirație. Și, odată ajuns la destinație, stimulat de un malentendu, se pretinde a fi slujitor al Domnului. E creștin, pare-se că e și credincios așa că de ce nu ar putea fi și el, cum auzise de la părintele Tomasz, preot? Nu întâmplător se recomandă a fi părintele Tomasz. Îi fură, așadar, identitatea binefăcătorului. Să fie însă vorba despre un furt în lege? Să fie vorba și despre altceva?
În calitate de preot îi este prezentat păstorului alcoolic al satului. Așa ajunge să primească propunerea de a-i ține o vreme locul. Daniel se obișnuiește tot mai mult cu noul rol, și-l asumă, este acceptat de comunitate, predicile sale au miez, au și curaj. Daniel e charismatic, se simte perfect în condiția de propovăduitor al binelui și al împăcării. De care respectiva comunitate are nevoie căci până atunci se dovedise incapabilă să treacă peste o traumă. Un ciudat accident de circulație soldat cu multe victime de a cărui producere este acuzată soția șoferului. Falsul preot reușește să facă ceea ce nu izbutise ori nu avusese îndrăzneala de a face cel căruia a ajuns să îi țină locul. Aduce adevărul, aduce împăcarea.
A doua temă a filmului regizat de Jan Komasa este aceea a iertării. Una cum nu se poate mai importantă pentru doctrina romano-catolică. Numai că în satul al cărui păstor ajunge să fie păcătosul Daniel nimeni nu se prea arată dornic de iertare. Văduva șoferului este exclusă, nu are liber acces la slujbă, nu a putut să își înmormânteze creștinește soțul. Cea mai aprigă judecătoare a acesteia se dovedește a fi însăși femeia care îl ajută pe falsul preot la îndeplinirea datoriilor. E mama fetei cu care Daniel înfiripă o poveste de dragoste. Cea care s-ar cuveni să fie prima care să vrea iertarea se opune cel mai vehement înmormântării după datină a șoferului și îi trimite scrisori cu un conținut dur, insultător văduvei acestuia. Una dintre cele mai percutante secvențe ale filmului este aceea în care falsul preot își înfruntă enoriașii aruncându-le în față scrisorile insultătoare trimise bietei văduve. Cine e fără de păcat în satul acela? Cine ar fi îndreptățit să dea cu piatra. -Citeste intregul articol si comenteaza pe contributors.ro
