Pe 19 septembrie 2023, forțele azere au atacat comunitatea creștină armeană din Nagorno Karabah, cucerind în 24 de ore această mică, nerecunoscută republică cu o populație de circa 120.000 de locuitori. Christian Solidarity International (CSI) și alte organizații pentru drepturile omului avertizaseră de mai mult timp de posibilitatea unui genocid în acest teritoriu. Avertismentul a fost repetat în luna august a acestui an și de Luis Moreno Ocampo, fost prim-procuror al Curții Penale Internaționale. O amenințare de genocid a venit chiar din partea Azerbaidjanului în luna septembrie. Între timp, Karabah a fost epurat de toți locuitorii săi armeni.
În ciuda acestor avertismente și evenimente, Consiliul de Securitate al ONU a rămas pasiv. Aceasta indică existența unei noi constelații imperiale, de sorginte pan-turcă și neo-otomană, o constelație care se întinde de la estul Mediteranei, trecând pe lângă Marea Neagră, până la Marea Caspică. În vârful acestei structuri se află Turcia, o mare putere militară și membră NATO. Influența neo-otomanilor a crescut în urma războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Războiul din Ucraina este perceput de Washington și majoritatea țărilor europene, dar și de către Moscova, ca o problemă existențială. Forțele neo-otomane se folosesc de această situație pentru a obțină concesii importante strategice de la ambele părți. Atât Washingtonul cât și Moscova participă la acest joc. Capitularea armenilor din Karabah este în acest sens o concesie, chiar o favoare făcută neo-otomanilor.
Însă acest aranjament nu se termină aici. Turcia și Azerbaidjanul urmăresc supremația asupra Armeniei însăși. Pentru a atinge acest obiectiv, axa turco-azerbaidjană caută să se întărească. De aceea Ankara și Baku cer acum un coridor de transport care să nu fie sub control armean – așa-numitul coridor Zangesur, care, trecînd prin teritoriulArmeniei (provincia Syniuk din sudul țării) să lege Azerbaidjanul cu Turcia. Washingtonul este pregătit să accepte și această concesie armeană către neo-otomani, iar Rusia, aflată sub presiune, este și ea pregătită să accepte această situație, cu condiția ca ea să poată gestiona siguranța coridorului. Însă chiar și această realitateaa nu ar însemna decât un pas făcut spre o viziune mai ambițioasă. Ilham Aliyev, președintele Azerbaidjanului, susține că de fapt întreaga Armenie este teritoriu azer, pe care îl denumește în discursul public „Azerbaidjanul de Vest”.
Viziunea lui Aliyev este aceea a unui Azerbaidjan Mare care nu include doar Armenia, dar și nord-vestul Iranului, o zonă în cea mai mare parte populată de azeri. Și aici același joc semantic, această zonă fiind denumită de către președintele azer in mod explicit „Sudul Azerbaidjanului”. Această revendicare teritorială împotriva Iranului îi îngrijorează desigur și pe iranieni, însă îi satisface pe liderii de la Washington și Ierusalim.
Un stângace și din ce în ce mai nepopular guvern din Armenia încearcă să rezolve criza prin pregătirea unui tratat „Pace pentru vremea noastră” cu Azerbaidjan, după modelul Acordului de la München (1938). Prim-ministrul al Armeniei, Nikol Pașinian, își pune de altfel speranțele în Occident. Recent, Samantha Power, directoarea agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională, cât și Yuri Kim, reprezentantă a Ministerului de Externe SUA, au încurajat aceste speranțe în timpul unei vizite la Erevan. În schimb, Rusia a descris strategia lui Pașinian ca o mare greșeală. -Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
