Scenele de carnagiu din Israel nu sunt un accident, ci ilustrează vitalitatea sângeroasă a antisemitismului. În Fâşia Gaza, ca şi în Iranul teocratic, antisemitismul este ideologia în jurul căreia se organizează un întreg discurs al urii: asemeni naţional-socialismului, islamo- fascismul predică soluţia finală ca modalitate de lichidare a poporului evreu. Atacul din aceste zile este cea din urmă şi cel mai teribil semn al acestei realităţi.
La peste jumătate de veac de la Holocaust, denunţarea evreului ca inamicul care se cere exterminat este asumată ca politică de stat de organizaţii teroriste şi de regimuri care se situează în afara ordinii internaţionale. Noul război din fâşia Gaza trebuie privit în acest context al continuităţii urii: lichidarea statului Israel este sinonimă cu lichidarea unui intregi naţiuni. Justificarea barbariei palestiniene devine o formă de complicitate la crimă.
Despre ură
Atacul din Gaza, unul care trebuie raportat la dinamica globală definită prin alianţa dintre Rusia şi Iran, are ca ambiţie strategică deschiderea unui front care să acţioneze ca unul paralel cu cel din Ucraina. Pentru Putin şi teocraţii de la Teheran, agresiunea “Hamas” este instrumentul destinat să intensifice volatilitatea internaţională. Un obiectiv nu mai puţin important este sabotarea tentativelor de apropiere diplomatică dintre Israel şi Arabia Saudită. Peisajul marcat de crime şi de teroare este cel în care această axă ruso- iraniană înţelege să acţioneze, ca într-un mediu familiar.
Asemeni URSS,Federaţia Rusă este sponsorul generos al mişcărilor ce atacă blocul imperialist: nimic suprinzător în această abordare a Moscovei, evidentă în pofida ipocriziei asumate oficial. Cât despre Teheran, statul iranian nu are altă raţiune de a fi decât propagarea urii antisemite. De la programul nuclear până la diplomaţie, totul este subsumat acestui ţel care ţine de monomania islamo- fascistă ivită după prăbuşirea vechii ordini politice.
Atacul din Gaza a relevat,dramatic, amploarea sentimentului antisemit. Reţelele sociale au devenit, aproape instantaneu, incubatoare ale urii. Instigarea la crimă a fost îmbracată în haina umanitară a justificării dreptului la apărare al poporului palestinian . Invocarea memoriei Holocaustului a revenit în postările celor ce elogiau barbaria şi se înflăcărau la vederea victimelor israeliene. Vechiul şi noul antisemistism se uneau, în acest fluviu pestilenţial al urii.
Şi dacă dreapta radicală este fidelă rădăcinilor ei naziste,niciodată renegate, stânga radicală revine la izvoarele luptelor ei , purtate vreme de decenii. Căci pentru stânga revoluţionară occidentală cauza palestiniană, servită acum de ”Hamas”, este drapelul niciodată abandonat. Antisemitismul stângii radicale, deghizat inabil în anti-sionism, este proteic şi impenitent. Memoria terorismului palestinian este parte din memoria stângii revoluţionare. Relaţiile dintre grupările de gherilă urbană din Occident şi miliţiile palestiniene erau mediate, generos, de Uniunea Sovietică.
Iar astăzi, în clipele în care “ Hamas” recurge la propria sa soluţie finală, stânga radicală se îndreaptă împotriva unui Israel pe care îl descrie ca stat opresor şi colonial. Continuitatea retoricii este evidentă: predecesorii lor din anii şaizeci şi şaptezeci profesau acelaşi crez, cu aceeaşi vehemenţă retorică. Islamo-fascismul este îmbrăţişat ca un aliat în lupta anti – imperialistă. - Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
