România are în aceste zile o poziție de responsabilitate strategică, unică din perspectiva implicațiilor geopolitice pe care le va avea decizia de a rămâne sau nu în coaliția statelor membre ale Uniunii Europene care solicită prelungirea interdicției privind importurile de cereale din Ucraina și după data de 15 septembrie a.c. Este vorba de Polonia, România, Ungaria, Bulgaria și Slovacia, cărora Uniunea le-a acordat în mai a.c. permisiunea să blocheze pe piețele interne vânzările de porumb, grâu, floarea-soarelui, rapiță, fiind permis tranzitul pentru export către alte state beneficiare.
O modificare de ultim moment a survenit ieri, cand Bulgaria a anunțat că se retrage din această coaliție[1], după ce a constatat în ultimele luni că interdicția a afectat negativ producătorii bulgari de ulei de floarea-soarelui, care nu au mai avut suficientă materie primă în procesul de producție, prin urmare dovedindu-se defavorabilă intereselor economice ale țării.
La polul opus, Ungaria și-a păstrat poziția de adversitate la adresa Kievului și de “avocat” al Moscovei: începând cu aprilie a.c., a interzis importul a 25 de produse ucrainene, inclusiv miere și carne[2], nu doar cereale, ajungând în septembrie a.c. să acuze tocmai Uniunea Europeană că a globalizat războiul din Ucraina, în loc să-l “izoleze”[3], probabil prin transformarea sa într-un conflict înghețat, așa cum ar fi convenabil intereselor rusești.
După ce Federația Rusă și-a anulat în iulie a.c. acordul asupra Inițiativei privind exportul de cereale prin Marea Neagră, ce fusese mediată de Turcia și Organizația Națiunilor Unite în urmă cu un an, Ucraina a rămas complet dependentă pentru exporturile sale de cereale de rutele alternative oferite prin statele cu care se învecinează: România, Republica Moldova, Polonia, Ungaria și Slovacia. În perioada imediat următoare, Rusia a speculat situația, atacând cu drone porturile ucrainene de pe Dunăre, Izmail și Reni, în repetate rânduri, până când una dintre aceste drone a căzut pe teritoriul României la începutul lunii septembrie a.c.
Contextul în care a survenit această succesiune de acțiuni ale Moscovei este dat de producțiile record de cereale[4] realizate în anii 2022 și 2023, cele mai mari din întreaga sa istorie, inclusiv din perioada sovietică: anul acesta, 153-155 milioane de tone, dintre care la export vor merge 50-60 milioane tone[5]. Observația pe care o fac economiștii este că Federația Rusă urmărește, în realitate, să obțină o cotă mai mare pe piața mondială de cereale[6], tocmai prin lovirea terminalelor ucrainene implicate în export în același timp în care investițiile masive făcute în agricultura proprie au dat roade la maximum.
Lesne de văzut că momentul este unul de răscruce la un nivel mai înalt, care ține nu doar de războiul aflat în derulare pe teritoriul Ucrainei, ci și de competiția economică globală a cerealelor, în care mai ales Beijingul joacă un rol de arbitru. China a fost principalul beneficiar al Inițiativei privind exportul de cereale prin Marea Neagră, primind 8 milioane de tone metrice prin porturile sale[7] în anul în care a funcționat coridorul maritim garantat de Turcia. Următorii beneficiari, sub aspect cantitativ, au fost Spania, cu 6 milioane de tone metrice și însăși Turcia, cu 3,2 milioane de tone metrice[8].
Înainte că acest război să fie declanșat, tot China era principalul importator de cereale din Ucraina, dată fiind prioritatea autorităților chineze pentru asigurarea securității alimentare[9] a populației, o politică ce a condus la crearea unor capacități imense de stocare, cu mult peste necesarul intern, dar în măsură să transforme Beijingul într-un arbitru pe piața de cereale a lumii. Kievul s-a așteptat la o intervenție chineză pe direcția Moscovei, în urma căreia coridorul de export prin Marea Neagră să rămână deschis. A fost o estimare eronată, China s-a abținut, ceea ce nu înseamnă că nu va mai importa cereale în anul curent. Doar că nu din Ucraina.
România nu este un actor major în acest joc de geopolitică și comerț mondial cu cereale, dar se află acum într-o situație fără precedent: 65% din exporturile de cereale ale Ucrainei sunt realizate în prezent prin porturile Izmail și Reni, de aici fiind transportate către porturile Sulina și Constanța[10]. Un alt procent de 30% din exporturi este realizat cu mijloace de transport feroviare și rutiere[11], prin România și Republica Moldova, Polonia, Slovacia, Ungaria. Practic, momentul actual demonstrează utilitatea investițiilor recent realizate în infrastructura portuară pe care România o are la Dunăre și la Marea Neagră, iar procentul de 65% conferă Bucureștiului un mare cuvânt de spus în gestionarea acestei crize a cerealelor.
Atacurile cu drone executate de Rusia în lunile august și septembrie a.c. asupra porturilor Izmail și Reni au vizat închiderea ultimei porți prin care cele mai multe din cerealele Ucrainei pot încă pleca spre clienți din lumea întreagă. Este o fereastră de oportunitate pentru București și pentru Kiev, care deosebește poziția României de cea pe care o pot avea celelalte state europene.
Polonia este presată electoral să-și mențină opțiunea pentru prelungirea interdicției asupra exporturilor de cereale ucrainene, cu toate că părțile poloneze implicate au păreri diferite: pe de o parte, fermierii spun că infrastructura portuară nu permite exportul simultan al grâului polonez și a celui din Ucraina, pe de altă parte reprezentanții portului Gdansk afirmă contrariul[12]. Întrucât alegerile parlamentare sunt programate pentru luna octombrie a.c., cel mai probabil Varșovia va extinde unilateral interdicția după 15 septembrie a.c. și cel puțin până la finalul anului curent.
Prin intermediul lui Florin Barbu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, și România a susținut o poziție similară celei poloneze, părând să fie sensibilă atât la doleanțele exprimate de Alianța pentru Agricultură și Cooperare[13], formată din patru organizații reprezentative ale agriculturii românești, cât și la lobby-ul făcut de Ungaria la București, exact înainte de data de 15 septembrie a.c., prin ministrul maghiar al Agriculturii, Istvan Nagy.
Ce nu au pus în discuție nici România, nici Polonia, nici Ungaria, nici Slovacia este piața neagră a cerealelor pe care au circulat, la prețuri semnificativ mai mici[14], cantități provenite din Ucraina în valoare de sute de milioane de euro. Împotriva acestei specule nu a fost luată nicio măsură în spațiul Uniunii Europene, deși acesta este cu siguranță una dintre “distorsiunile” pe care le acuză agricultorii din cele patru state europene. În Ucraina, au fost inițiate investigații ce vizează peste 300 de firme[15] implicate în exportul de cereale, dar din septembrie 2022 și până în prezent nu au fost rezultate spectaculoase în niciunul dintre aceste cazuri.
În ansamblul ei, situația se prezintă drept un cumul de probleme, față de care numai un răspuns complex ar putea da roade, iar o măsură necesară în acest sens este implicarea Parchetului European, pentru a se da un mesaj ferm către cei care profită de pe urma războiului. Simpla prelungire a interdicției “cel puțin până la sfârșitul anului 2023” nu-și are rostul din moment ce nu există nicio soluție miraculoasă “după colț”, în prima parte a anului 2024. -
