Cel puțin la modul teoretic, măcar la nivel declarativ, dacă nu riguros astfel Gala Hop- Gala tânărului actor, cu mulți ani în urmă readusă și la viață, și în actualitate de actorul Ion Caramitru și de regizorul Cornel Todea care au fost nu doar mari artișți, ci și constructori de vocație, continuă să se numere printre programele majore ale UNITER. Alături de FNT sau de anuala Gală a premiilor UNITER, HOP înseamnă sau ar trebui să fie un important semn public al existenței respectivei Uniuni de creație și al preocupărilor urmărind stimularea și sprijinirea creației și afirmării noilor generații de artiști.
Pandemia, tot mai numeroasele și mai greu surmontabilele probleme financiare concretizate, între altele, și în dificultățile identificării unui loc nou de desfășurare, altul decât litoralul Mării Negre, devenit, pare-se, din varii motive, inaccesibil și, nu în ultimul rând, decesul lui Ion Caramitru au impus căutarea unor noi soluții în vederea continuării proiectului. De trei ani încoace a venit salvatorul sprijin al Consiliului Județean Alba (să ne reamintim și că una dintre cele mai reușite, mai emoționante ediții ale Galei UNITER a avut loc în 2018 la Alba Iulia), al Teatrului de Păpuși Prichindel și al directoarei acestuia, actrița Ioana Bogățan.
A adus cu sine strămutarea Galei o scădere a interesului tinerilor actori de a se înscrie în concurs? Le-a redus oare acestora apetitul pentru competiție absența ultravioletelor și a chemării mării? O fi el frumos Șurianul dar parcă tot nu se compară cu nu știu ce resort. Veneau oare tinerii la Gală doar pentru cele trei zile de cură heliomarină? Așa cum mult prea adesea au insinuat cârcotașii care au spus că HOP ar fi un mini-concediu făcut pe banii Statului. Ai Ministerului Culturii, ai UNITER și ai feluriților sponsori. Pesemne că nu de vreme ce, la cele două preselecții, organizate în vederea ediției cu numărul 26, aflăm că s-ar fi prezentat în jur de 100 de concurenți. Din care un juriu alcătuit din regizorii Alexandru Dabija, Leta Popescu, Catinca Drăgănescu și actorul George Albert Costea a ales doar 25. Absolvenți ai facultăților ori ai secțiilor de specialitate de la București (UNATC și Universitatea Hyperion), Iași, Cluj, Târgu Mureș, Sibiu, Craiova.
Unii dintre candidați au deja o anume carte de vizită. Mă gândesc la Oana Jipa, care a câștigat premiul de debut la Gala UNITER 2020, la Maria Grosu, care și-a adjudecat premiul de interpretare feminină la Hop-ul de anul trecut, la George Cocoș, component de bază al trupei Teatrului Luceafărul din Iași, la Alexandru Romescu remarcat în spectacolele Companiei independente timișorene ARTE FACTUM, la Paul Bondande de la Teatrul Gong de la Sibiu, ori la Tudor Manea, laureat al ediției din anul 2022 și excelentă nouă achiziție a Teatrului Regina Maria din Oradea. Sunt concurenți ce vin la Hop a doua oară. Recidiva fiind un indiciu Indiciu că tinerii îi văd Galei utilitatea.
Nu țin cu tot dinadinsul să devin eu însumi cârcotaș,și incă chiar de la începutul acestor însemnări care vor conține suficiente note critice, însă mi se pare onest să spun că procesul de selecție a fost marcat de o fisură. Prima din ansamblul Galei. Absența, o enigmă nesplicată, din cea de-a doua etapă a ei a regizorului Alexandru Dabija. Cum nu cunosc motivele respectivei eclipse, mă mulțumesc doar să o consemnez ca atare. Și să spun că nu a fost bine. Cum nu mi s-a părut corectă absența de la ediția din anul 2022 FNT a însuși președintele Uniunii și cu toate astea acesta a afirmat la TVR că totul a fost bine (totul a fost bine și o să fie și mai bine, cum se încheiau ședințele de analiză din vremea PCR-ului), nu cred că se justifică în nici un fel absența de la o etapă din preselecție a celui mai titrat membru al juriului. Pesemne s-a crezut că merge și așa, că nu bagă de seamă nimeni. Ei, uite, că a băgat!
Așadar. Mai este oare importantă astăzi Gala HOP? După părerea mea, da, este, chiar dacă importanța ei rămâne preponderent simbolică. E de multă vreme cunoscut faptul că nici măcar premianții nu pot spera ca, după ultima cădere de cortină, după felicitările, masa și dansul de la final, să primească și o ofertă de serviciu, însă chiar și astfel a fi laureat al Galei HOP înseamnă un punct important pe trauiectul profesional al celor aflați în primii ani ai vieții lor în artă. Caietul-program al celei de-a 26 a ediții conține o binevenită secvență în care ne sunt reamintiți toți câștigătorii edițiilor anterioare al HOP- ului. Concluzia? Puțini dintre ei au dezamăgit. Mulți au acum cariere solide.
Mai sus menționata importanță simbolică cred că a sporit în anul 2023. Ediția a 26 a a Galei a avut loc într-un context politic, economic și social tulbure. În lunile și zilele în care guvernanții, cei mai mulți dintre ei cu mari, impardonabile carențe la capitolul educație și cultură,majoritatea posesori de diplome universitare emise de facultăți obscure, par să plănuiască false eficientizări, comasări, desființări de instituții culturale sperând că astfel vor salva de la dezastru economia unei țări pe care în primul rând crasa lor incompetență lor a făcut-o să fie tot mai vulnerabilă, mai îndatorată, mai în vecinătatea crizei. Iar dacă iresponsabilele planuri anti-cultură ale coaliției toxice PSD-PNL se vor pune în practică, cel puțin în teatru primele victime se vor recruta din rândul artiștilor tineri. Care, oricum, nu o duc nicidecum bine. Cu două sau trei zile înainte de începerea celei de-a 26- a ediții a Galei, am citit un foarte bine scris text, un emoționant semnal de alarmă datorat actorului Mihai (Michael) Vasilescu. În anii trecuți, participant la HOP. L-a citit oare și vreun ministru ( în speță,Raluca Turcan), vreun șef de partid, finanțistul-șef al țării? Sunt mai mukt ca sigur că nu.
Gala HOP din anul 2023, coordonată artistic de regizorii Alexandru Dabija și Leta Popescu, și-a propus să investigheze Prezența actorului. Felul în care aceasta se reformulează în raport cu noile câștiguri ale tehnologiei. Care și-au făcut simțită prezența în teatrul românesc parcă mai vârtos în vreme de și după pandemie. Au fost păstrate cele două secțiuni- cea individuală care în 2023 a avut 13 concurenți- și cea de grup. Parcă ceva mai consistentă de data asta. Am văzut la lucru nu mai puțin de cinci echipe. Mai mult sau mai puțin sudate. La proba impusă toți cei 25 de concurenți au fost provocați să identifice echivalențe scenice pentru minuscula fabulă a lui Esop, Măgarul și catârul. Din păcate, prost tradusă.
Ideea s-a dovedit a fi a doua mare fisură. Unii concurenți de la secțiunea Indiividual (din păcate, puțini) au teatralizat-o bine, cu adevărat inventiv, încatenând-o autentic și tehnologiei (Cristina Casian, Răzvan Mîndruță, extrem de inspiratul Alexandru Romescu, Răzvan Omotă, Oana Jipa și, desigur, excelentul George Cocoș), alții au transformat-o în pretext de protest la adresa a ceea ce pregătesc decidenții guvernamentali (Paul Bondane). Au fost participanți ce s-au jucat cu rost cu un telefon mobil (Sara Pongrac). Am urmărit și concurenți ce au tratat fabula lui Esop în cheie de proces verbal (Maria Grosu) ori au transformat-o în pretext de a mânca cu poftă ciorbă (așa a făcut Andrei Cristea). Au fost concurenți care au spus biata fabulă timid, școlărește, emoționați din cale afară (Radu Fărcane), alții au lăsat impresia că nici măcar ei nu credeau în ceea ce au făcut (Sașa Pânzaru) și că de abia așteaptă să ajungă în spatele cortinei.
S-a putut observa cu ochiul liber că o parte dintre concurenți au recurs la asistența calificată a unui regizor profesionist (ceea ce e bine) în vreme ce alții s-au bazat pe forțe proprii. Forțe pe care unii le au, alții mai puțin. Un semn că selecția nu a fost chiar foarte dură. Încă o dovadă că non multa sed multum.
Cele cinci echipe de la secțiunea Grup au evoluat preponderent în echipe de câte doi. E vorba despre Alexandru Condurat și Ingrid Neacșu, Ama Beschieru și Robert Ioan, Andrei Marius Barbu și Francesca Fülöp. Un grup mai mare, adică șapte- șaptedintr-o lovitură!- l-au constituit Eduard Crucianu, Radu Fărcane, Tudor Manea, Andrei Mărgineanu. Andrei Pleșa, Sara Pongrac și Denisa Vraja. Rezultate cu adevărat notabile nu prea s-au înregistrat. Din păcate. O parte dintre respectivele grupuri au tras prea mult de text care s-a lungitca cașcavalul prăjit, vorba lui Caragiale. S-a lungit, fără a impune o idee artistică reală.
Bref. Cred că a impune grupului să facă un spectacol dintr-un astfel de text e o decizie dacă nu greșită, măcar discutabilă. Așadar, iată o a treia mare fisură. E de domeniul abc-ului profesiunii că pentru, a face dintr-un text minuscul prilejul unui adevărat spectacol trebuie să fi acumulat în timp o anumită doză de măiestrie. Urmărind rezultatele artistic nesemnificative ale celor cinci grupuri, mi-am reamintit cu nostalgie că, în urmă cu câteva ediții, marele artist Gigi Căciuleanu a oferit o veritabilă lecție de măiestrie spunând, dansând, jucând, ridicând la o putere artistică reală o fabulă de La Fontaine.
Dincolo de asta, după părerea mea, adică a cuiva care vorbește din perspectiva spectatorului și mai ales din aceea a acelui spectator ce a urmărit Gala pe ecranul unui computer, să asculți unul și același text, chiar și cu variațiuni de interpretare, de la ora 18 până după ora 21, fie chiar și cu pauze, nu e tocmai confortabil. Se pierde poate chiar bucuria spectacolului. Se poate ca cei doi regizori însărcinați cu direcția artistică a Galei să fi dorit crearea de condiții egale pentru toți concurenții. Artisticește însă, rezultatul a fost relativ minor. Am numit astfel a patra mare fisură a HOP-ului 2023. Poate că acesta ar fi fost ceva mai bun dacă s-ar fi lărgit plaja de opțiuni. Concurenților cerându-li-se să găsească echivalențe teatrale unei fabule. Nu doar aceleia a lui Esop. A unei fabule tout court. De Esop, de Pilpay, de La Fontaine, de Arghezi. Nu și de Aurel Baranga. De altminteri, penibilul situației a fost evidențiat în repetate rânduri până chiar și de cei doi prezentatori, actorii Ioana Bogătan și Alexandru Voicu, altminteri în prima seară a concursului, seara probei impuse, cum nu se poate mai eliptici.
Slavă Domnului însă că, începând cu a doua seară de concurs, atunci când concurenții de la ambele secțiuni au trecut la proba la alegere s-a renunțat și la eliptism, și la un anume nefiresc. Gala a devenit mai dezghețată, mai veselă, mai marcată de firesc. Prezentatorii ne-au oferit, brusc, cu generozitate detalii despre concurenți, iar aceștia sau, mă rog, măcar o parte dintre ei au avut evoluții net superioare celor din seara de debut a Galei. Aceasta a fost situația preponderent a acelor concurenți care și-au ales texte scrise de alții. De scriitori profesioniști. Chiar dacă acestea au fost supuse unor reformulări foarte adesea drastice.
M-a interesat, de pildă, m-a interesat și mi-a plăcut felul în care Oana Jipa, în chip de Arkadină, a dialogat, grație tehnologiei, cu imensa Valeria Seciu care a interpretat același rol în antologicul spectacol de televiziune realizat în 1974 de regizorul Petre Sava Băleanu. Mi-am schimbat radical impresia despre Paul Fărcane care acum s-a dovedit sensibil, inteligent și emoționant într-o evoluție pe texte de Tatiana Țibuleac și Oleg Garaz. Creativ și cu și o doză considerabilă de reflexivitate a remodelat un fragment din UFO de Ivan Viripaev, Sara Pongrac. Cred că evoluția, altminteri bună a lui George Cocoș, ar fi dobândit carate net superioare dacă actorul nu ar fi optat, după părerea mea greșit, pentru Dilema a lui Topârceanu. Altminteri, actorul ieșean a fost bun, ironic și autoironic, simpatic, sigur pe sine Bună Cristina Casian care a ales drept pretext al evoluției sale fragmente din Un tramavai numit dorință. Cu care ea, actrița, se prezintă la un casting.Maria Grosu, cum spuneam, câștigătoare a ediției din 2022, a mizat și de data aceasta pe incontestabilele ei înzestrări de actriță de musical. Rezultatele mi s-au părut acum aproximative. O repoziționare în opțiunile mele a dobândit și Andrei Cristea care ne-a vorbit cu emoție și sensibilitate despre singurătate, iubiri fie imaginare, fie neîmplinite. Dintre concurenții care au preferat să evolueze pe texte proprii o bună impresie mi-au lăsat Răzvan Omotă, Răzvan Mândrută și, mai ales, Alexandru Romescu. Așa cum s-a putut observa și la proba la alegere Gabriela Porumbacu are o pasiune pentru literatura dramatică a lui Federico Garcia Lorca. Nu aș zice că nu are și înzestrare pentru ea. Poate deveni în timp o bună tragediană. -
