Subiectul NATO reprezintă un punct focal, crucial pentru propaganda rusă, care construiește o rețea de relatări inventate, manipulări și dezinformări. De la destrămarea Uniunii Sovietice, 11 state est-europene și trei foste republici sovietice au devenit membre ale Alianței. Această expansiune a NATO a generat îngrijorări semnificative pentru Rusia. Cu toate acestea, în 2000, când Putin era președinte, el nu a respins posibilitatea ca Rusia să adere la Alianță. Apoi, a apărut un sentiment de paranoia nefondată cu privire la o amenințare occidentală iminentă, care a început să modeleze percepția Rusiei cu privire la NATO, prezentând alianța ca pe un adversar viclean care invadează treptat granițele Rusiei. Acest discurs toxic a devenit deosebit de pronunțat după mișcarea Euromaidan, care a marcat ieșirea definitivă a Ucrainei din orbita rusească și un pas îndrăzneț spre calea euro-atlantică.
NATO prin prisma agitprop-ului
Agitprop portretizeză NATO ca pe o alianță antirusească care a nutrit planuri de lungă durată pentru a lansa un atac asupra Rusiei. Propagandiștii descriu frecvent NATO ca fiind o organizație agresivă și invazivă care provoacă în mod deliberat Rusia prin exerciții militare regulate, încercând să instige la război. Aceștia susțin că implicarea NATO în conflictele globale nu face decât să le alimenteze și mai mult și să destabilizeze regiunile, în loc să promoveze pacea. Ei dau ca exemplu adesea operațiunea “Allied Power” sau la așa-numitul bombardament NATO asupra Iugoslaviei. În plus, propagandiștii susțin că, începând cu anii 1990, NATO a căutat în mod constant să provoace Rusia prin politica sa de expansiune spre est. Ei fac adesea aluzie la presupusele asigurări date lui Mihail Gorbaciov că NATO nu se va extinde mai mult spre est după reunificarea Germaniei în 1990. Aceste "asigurări" nu au fost documentate în mod oficial și, chiar dacă ar fi fost date, se discuta atunci despre Germania de Est, mai degrabă decât despre teritoriul aflat la est de Republica Federală Germania (Germania de Vest, care a fost membră NATO din 1955). În plus, Actul fondator Rusia-NATO din 1997 nu interzice înființarea de baze permanente ale NATO în Europa de Est.
Dar Finlanda?
În încercarea de a-și justifica acțiunile, Rusia a propagat ideea că dorința Ucrainei de a adera la NATO reprezintă o amenințare directă la adresa securității sale. Finlanda, un fost stat neutru, servește drept exemplu, deoarece a aderat la alianță în aprilie 2023. Prin urmare, Rusia împarte o graniță cu NATO de-a lungul întregii sale frontiere vestice (cu excepția Ucrainei și a statului marionetă Belarus), în timp ce Alianța controlează majoritatea coastelor Mării Baltice. Este interesant faptul că intenția Ucrainei de a adera la NATO ar fi obligat Rusia să lanseze invazii preventive (mai întâi în 2014 și apoi în 2022), însă aderarea efectivă a Finlandei vecine a evocat o reacție mult mai slabă.
Cum răspund propagandiștii la summitul NATO de la Vilnius?
Înaintea summitului, Moscova a încercat să traseze vagi “linii roșii”, purtătorii de cuvânt ai Kremlinului lansând amenințări potrivit cărora Rusia ar putea recurge la arme nucleare dacă Alianța își continuă apropierea de Ucraina și îi face concesii. În timpul războiului la scară largă, Medvedev a emis chiar 57 de avertismente nucleare. Mai mult, Rusia a ținut lumea în tensiune amenințând cu sabotarea centralei nucleare din Zaporije, în speranța de a submina hotărârea NATO cu privire la aderarea Ucrainei. Rusia încearcă să reînvie atmosfera de teamă nucleară care amintește de Războiul Rece, folosind o tactică tipică de retro-propagandă. Retro-propaganda implică invocarea nostalgiei pentru trecut și evocarea sentimentelor asociate cu epocile anterioare. Accentuând sau idealizând aspecte ale trecutului, propagandiștii urmăresc să transmită faptul că Rusia rămâne “puternică” și impune respect, la fel ca URSS în timpul Războiului Rece.
Mai multe canale anonime de Telegram care propagă retorica pro-rusă au difuzat ideea că Ucraina și-a intensificat contraofensiva, programată în mod intenționat pentru a coincide cu summitul. Acestea au insinuat că președintele Zelenski și-a instruit forțele să avanseze cu orice preț pentru a-și liniști partenerii. Prin această narațiune, propagandiștii urmăresc să creeze impresia falsă că președintele ucrainean nu prețuiește viețile soldaților, sugerând că ucrainenii își sacrifică viețile în zadar pentru interesele NATO și că Ucraina nu are nicio influență asupra situației, deoarece jucătorii nesemnificativi nu au putere de decizie. Propaganda urmărește să insufle descurajare în rândul ucrainenilor, alimentand ideea că înfrângerea lor e iminentă și că ei nu contează. -citeste intregul articol si comenteaza pe contributors.ro
