Transportul public este un indicator al gradului / potențialului de dezvoltare al unei comunități, un etalon al eficienței administrative și al calității serviciilor publice oferite cetățenilor.

Tramvai ClujFoto: Adi Iacob / HotNews

Mehedinți, de peste 1200 de ori mai puțini pasageri în transportul public local decât la Cluj (în anul 2022).

Dezechilibrele de dezvoltare dintre județe și regiuni se evidențiază inclusiv în discrepanțele uriașe în ceea ce privește numărul pasagerilor care utilizează transportul public local.

Cele mai utilizate mijloace de transport călători, în anul precedent, au fost autobuzele și microbuzele, cu o cotă de aproximativ 2/3 din pasagerii transportați (excluzând metroul).

PERFORMERII TRANSPORTULUI PUBLIC LOCAL: BUCUREȘTI ȘI CLUJ

Bucureștiul este liderul detașat al numărului de pasageri care au utilizat transportul public local, în anul 2022.

Peste jumătate dintre călători au fost înregistrați în Capitală.

Bucureștiul a înregistrat mai mulți călători care au utilizat metroul (aproximativ 130 milioane), decât numărul total de călători din oricare județ, cu excepția Clujului.

Clujul, cu 163,634 milioane de pasageri, este singurul județ în care au fost înregistrați mai mulți călători decât oricare din regiunile de dezvoltare (exceptând Regiunea Bucureștiului).

Față de județul Timiș, aflat pe locul al doilea, Clujul a avut cu peste 63% mai mulți pasageri în transportul local iar față de județul Iași, aflat pe locul al treilea, numărul de pasageri a fost aproape dublu.

Numărul de pasageri care au utilizat transportul local din Cluj a fost de peste trei ori mai mare decât cel din județul Dolj.

De asemenea, Clujul este singurul județ (exceptând Bucurestiul) care a înregistrat peste 150 de milioane de călători care au utilizat transportul local.

Dintre cei 1,79 miliarde de călători care au utilizat serviciile locale de transport, aproximativ 60% au folosit autobuzele și microbuzele.

Bucureștiul și Clujul (cu aproximativ 560 milioane de călători) au însumat, în cadrul acestui mod de transport, mai mulți pasageri decât toate celelalte județe la un loc (512 milioane călători).

La polul opus performerilor sistemului local de transport se află Călărași, Harghita, Teleorman, Ilfov și Mehedinți, județe care au înregistrat câteva sute de mii de călători în anul 2022 (605.000, Călărași sau doar 136.000 de pasageri, Mehedinți).

Nici Olt, Ialomița sau Giurgiu nu stau mult mai bine, desi au reușit să depășească bariera de 1 milion de pasageri anual.

SISTEMELE COMPLEMENTARE DE TRANSPORT PUBLIC LOCAL - TROLEIBUZUL ȘI TRAMVAIUL

În fiecare județ, autobuzele (inclusiv microbuze) fac parte din sistemul local de transport călători.

Clujul, Ploieștiul și Timișoara sunt singurele localități (cu excepția Bucureștiului) în care transportul public local s-a realizat, în 2022, cu cele 3 tipuri de mijloace de transport (tramvaie, autobuze și microbuze, troleibuze).

Dintre cele 41 de județe, doar în opt județe transportul public local s-a realizat și cu tramvaie, alături de autobuze și microbuze (Cluj, Bihor, Iași, Brăila, Prahova, Dolj, Arad și Timiș).

Tot în opt județe, troleibuzele au asigurat transportul pasagerilor, alături de autobuze și microbuze (Cluj, Maramureș, Brașov, Sibiu, Galați, Prahova, Gorj și Timiș).

Din punct de vedere al regiunilor de dezvoltare și tipului mijloacelor de transport:

  • Regiunea Nord-Vest (Cluj, Maramureș, Bihor, Satu Mare, Bistrița-Năsăud și Sălaj) este singura regiune care are câte două județe în care transportul public local se face cu autobuze și tramvaie (Cluj și Bihor), respectiv autobuze și troleibuze (Cluj și Maramureș).
  • Regiunea Nord-Vest și Regiunea Vest (Timiș, Arad, Caraș-Severin, Hunedoara) sunt singurele regiuni care cuprind câte două județe în care transportul public local s-a realizat anul trecut și cu tramvaie (pe lângă autobuze și microbuze), respectiv Cluj și Bihor, alături de Arad și Timiș.
  • În timp ce în Regiunea Centru (Brașov, Sibiu, Mureș, Alba, Covasna, Harghita), în niciun județ pasagerii nu au putut călători cu tramvaiul.
  • Totodată, Regiunea Nord-Vest și Regiunea Centru sunt singurele regiuni în care, în câte două județe, călătorii au putut utiliza troleibuzele în traficul local (Cluj și Maramureș, respectiv Sibiu și Brașov).
  • În timp ce în Regiunea Nord-Est (Iași, Suceava, Vaslui, Bacău, Botoșani, Neamț), în anul 2022, în niciun județ transportul local nu a inclus și linii de troleibuz.
  • Regiunile Nord-Est și Sud-Muntenia (Prahova, Argeș, Dâmbovița, Ialomița, Giurgiu, Călărași, Teleorman) sunt singurele regiuni în care, într-un singur județ al regiunii, transportul public local s-a realizat și cu alte mijloace de transport decât autobuzele și microbuzele (Iași, respectiv Prahova).
  • Regiunea Sud-Vest Oltenia (Dolj, Gorj, Vâlcea, Olt, Mehedinți) a înregistrat, în anul 2022, cel mai mic număr de pasageri care au utilizat transportul public, respectiv 58,623 milioane de călători.
  • Județele Cluj, Timiș, Iași și Prahova au avut mai mulți pasageri decât întreaga regiune Sud-Vest Oltenia.

ECHILIBRU ȘI DEZECHILIBRU: TROLEIBUZUL vs. TRAMVAIUL

Tramvaiul a reprezentat anul trecut al doilea mijloc de transport, din punct de vedere al numărului de pasageri transportați, cu 432,558 milioane de călători.

Și la acest capitol, Bucureștiul este lider detașat, numărul de pasageri care au utilizat tramvaiul fiind de peste două ori mai mare decât în tot restul țării.

În cazul transportului public local realizat cu troleibuze, situația a fost mai echilibrată.

Dintre cei 155,704 milioane de pasageri care au utilizat troleibuzul în 2022, Bucureștiul a a avut o cotă de piață de 40,29%, Clujul de 26,21% iar Timișul de 16,38%, împreună totalizând 82,88% din totalul pasagerilor transportați.

Marele avantaj al transportului public realizat cu troleibuzul este acela, că noile modele pot fi dotate cu baterii și pot rula pe anumite distanțe fără conexiune la rețeaua catenară (iar acolo unde rețeaua permite, bateriile pot fi reîncărcate în timpul mersului în modul troleibuz), ceea ce creează un avantaj competitiv din punct de vedere al reorganizării / devierii traseelor. Citeste continuarea articolului pe Contributors.ro