Războiul din Ucraina nu este , prin intensitate şi ferocitate, prin amploare şi prin barbarie, un accident de parcurs. În dinamica şi motivaţiile sale, războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei este punctul culminant al evoluţiei regimului politic care se confundă cu istoria recentă a Rusiei înseşi: putinismul. Dincolo de personalitatea tiranului se află un întreg sistem de organizare al societăţii şi statului. Iar “Cartea neagră a lui Putin”, monumentală sinteză coordonată de Galia Ackerman şi Stephane Courtouis, prefaţată de Thierry Wolton, este anatomia acestei metastaze teribile : articulaţiile putinismului sunt crima, propaganda, raptul, violenţa, apetitul totalitar. Emul al lui Stalin, Putin a ridicat un edificiu ce ţine captiv un întreg popor. Anii de îndoctrinare sunt urmaţi, dialectic, de anii de război. Agresiunea de acum este testul suprem al Rusiei sale.
Sistemul
Vladimir Putin, cel care se instalează ca şef de stat pe ruinele guvernării lui Elţîn, este, înainte de toate, un copil al URSS, un om sovietic care se revendică de la tiparul de mentalitate al totalitarismului. Aparenta adaptare cameleonică de după 1991, înşelătoarea sa adeziune la pluralism, toate acestea sunt strategii menite să ascundă, din raţiuni tactice, adevărata sa identitate. Putin are ca unic sistem de referinţă ideologic şi antropologic lumea din care provine. Omul sovietic este, în cazul lui Putin,un amestec de agresivitate, cruzime, nostalgie imperială şi resentiment.
Capacitatea lui Putin de a seduce şi controla o parte însemnată a naţiunii ruse se explică prin această ereditate comună. Putin este, asemeni supuşilor săi, un copil al comunismului. Cariera de ofiţer în serviciile secrete ale URSS îl leagă pe Putin de o întreagă linie ideologică şi instituţională. Poliţia politică este coloana vertebrală a sistemului sovietic. Teroarea şi spionajul sunt feţele gemene ale acestui rău totalitar.
Iar mitul unui James Bond sovietic, pregătit să lupte cu inamicii patriei, va marca întregi generaţii. Prin îndoctrinare , securistul devine imaginea curajului omului sovietic. De aici până la reabilitarea KGB nu mai este decât un pas. Continuitatea cu epoca sovietică este, pentru Putin şi generaţia lui, una mentalitară şi biologică.
De la predecesorii săi sovietici, ( căci admiraţia faţă de Stalin este un element central al imaginarului putinist) , noul dictator va prelua un elaborat model al controlului şi al propagandei. Experimentul ratat de democratizare de sub Elţin este urmat de o consolidare autocratică accelerată. Dictatura lui Putin reciclează, în noua lume a televiziunii, temele naţionalismului rus şi ale sovietismului. Treptat, prin intimidare, asasinate şi exil, pluralismul încetează să mai existe. Soarta moştenirii lui Andrei Saharov, “Asociaţia Memorial”, este simbolică : atacurile statului rus împotriva memoriei şi insulelor de democraţie sunt premeditate şi violente.
“Lumea rusă”
Terenul este curăţat spre a face loc unei alte lumi- “ lumea rusă”. În sinteza barocă a lui Putin, stalinismul rezidual se întâlneşte cu tezele proto fascismului rus al lui Ivan Ilin. Apelul la “ valorile tradiţionale” este parte din această vastă potemkiniadă. Cinismul cleptocratic al Moscovei se drapează în faldurile unui fals conservatorism. În această ecuaţia a îndoctrinării, reperele sovietice se suprapun peste cele ţariste. Invocarea “marelui război pentru apărarea patriei” dă naştere unei încercări de a înregimenta întreaga societate. “Nemuritorii” lui Putin fac legătura între trecutul lui Stalin şi prezentul său. Defilările din Rusia sunt oglinda militarizării societăţii înseşi.
De la ţarism şi de la sovietism Putin preia tiparul unei Biserici Ortodoxe plasată sub controlul statului, ca portavoce de propagandă. Simfonia dintre tiran şi complicele său clerical, Patriarhul Kiril, este una deplină. Biserica nu mai administrează suflete, ci soarta geopolitică a Rusiei. Misiunea ei este de a legitima excepţionalismul criminal al lui Putin. Amvonul devine spaţiul de diseminare a urii genocidare.
Putinismul ar fi incomplet fară obsesia istoriei. Una dintre direcţiile sale fundamentale este încazarmarea memoriei. Comisiile de stat au ca sarcină rescrierea orwelliană a trecutului. Crimele comunismului sunt ocultate. Stalinismul este celebrat, în vreme ce unitatea milenară a Rusiei este asumată ca o dogmă de partid şi de stat. Educaţia istorică este o educaţie sub semnul mistificării şi al urii. Parcurile militare sunt parte a noii copilării ruse. A refuza adeziunea la mistica oficială devine o crimă de lez-naţiune.
Teroarea şi barbaria stau la temelia unui sistem autocratic. Tratamentul la care este supusă Cecenia este un caz de manual. Trecerea de la atacurile genocidare la transformarea statului cecen în proprietatea personală a unor gansteri este parte din itinerariul putinismului. Cecenia este un poligon de experimentare al acestor tactici de control şi de recolonizare.
Edificiul putinismului este inseparabil de obsesia Ucrainei. Naţionalismul sincretic al lui Putin tăgăduieşte unei naţiuni dreptul de a exista. Imaginea caricaturală a ucrainenilor ca fraţi mai mici ai ruşilor este integrată în propaganda da partid şi de stat. Statalitatea Ucrainei ajunge a fi contestată în clipa în care protectoratul rus este pus în chestiune. Perspectiva unei Ucraine democratice este un pericol mortal. Alternativa la tirania ar şubrezi fatal putinismul.
Războiul din Ucraina devine ocazia de a tranşa, definitiv, problema ucrainiană. Denazificarea este un concept dincolo de care se ascunde intenţia de a extermina un întreg grup etnic. Între crime împotriva umanităţii şi genocid, politica Moscovei are ca obiectiv eliminarea unui popor. Deportările şi asasinatele sunt instrumentele lui Putin în Ucraina. Restauraţia sovietică implică aplicarea unui program al barbariei -Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
