Aseară, cum şade bine de 1 Mai, a vorbit iar Marcel Ciolacu necontrazis la tv-ul său de casă A3 aka CNN, călcând nonşalant în străchini, dar mă tem că nici la altă televiziune n-ar fi ştiut să-i dea cineva cu sec la erorile grosolane de informare pe care le înşiră cu tupeu, ca orice lider politic din România, o ţară în care fact-checking a ajuns cuvânt de ocară.
Deoarece:
- nu “doar Rusia mai are”, ci şi Lituania şi, ce să vezi, vecina Ungarie; doar pentru aşa gafă pe date brute un lider occidental se compromite şi e tăvălit a doua zi de toată presa; la noi e linişte completă, toţi îi preiau declaraţia ca pelicanii, ca şi când ar fi adevărată;
- Ciolacu amestecă “veniturile” cu “salariile” şi sare de la una la alta ca şi când ar fi acelaşi lucru; de fapt în România veniturile personale sunt destul de diferite de salarii, adică sunt mai mari, iar dacă impozitarea progresivă a salariilor s-a mai practicat la noi (cu costuri birocratice importante la ANAF), impozitarea progresivă a veniturilor totale ar fi o sarcină monumentală pentru statul român în starea lui actuală de analfabetism funcţional digital;
De fapt lui Ciolacu nu-i pasă de chestiile astea şi ştie foarte bine ce face: aruncă cu vorbe scrise pe o foaie de consultanţii săi politici, care seara îşi pun altă pălărie şi sunt nelipsiţi la TV ca “analişti independenţi”. De aici vine asocierea cu Rusia şi în general aruncarea temei pe masă aşa cum a făcut-o viitorul premier, necesară ca să alimenteze polarizarea din ţară, nu ca să lămurească ceva sau să se finalizeze cu un plan viabil. El ştie că 50% din TV-uri şi websites pe care le are în buzunar îi vor duce conştiincioase mai departe vorbele, indiferent ce nerozii spune.
Iar pe jumatea cealaltă de mass media va începe o bătălie identitar-tribală între “progresivişti” şi “unici”, care se vor ciomăgi cu opinii speculative şi argumente de principiu, cum îi place românului care are o părere despre orice (cu cât e problema mai generală şi abstractă, cu atât opinia lui e mai fermă şi vehementă) nimeni neavând de fapt la îndemână vreun studiu sau modelare fiscală ca să vadă care ar fi impactul vreunei reforme. Pentru că politica noastră e bizantină, centrată în intrigi de palat şi ciocniri de dogme; n-a ajuns încă la noi Renaşterea, când oamenii au descoperit cifrele, experimentul şi dezbaterea pe bază de dovezi empirice.
Nici măcar nu suntem în situaţia de a dezbate ce e mai avantajos pentru România, deci de a fi pro sau contra progresivului, deoarece în continuare guvernul, Ministerul de Finanţe şi partidele continuă practica scandaloasă de a nu publica date şi nu scrie nici un raport cu cap şi coadă despre finanţele statului, cum se cere în special atunci când propui o schimbare majoră cum ar fi asta cu impozitele. Care sunt scenariile, care sunt beneficiile şi care sunt costurile administrative ale reformei – şi mai ales câţi bani în plus se estimează că s-ar colecta la buget din aplicarea progresivului? Zero muncă, zero studii, doar conferinţe de presă, interviuri TV luate în genunchi şi lăutărie stridentă în actul guvernării, cu măsuri după ureche, retrase, uitate, redezgropate etc.
Arătam săptămâna trecută aici ce rezultate ridicole ar produce la buget “supraimpozitarea cu 16% a salariilor peste cel al preşedintelui”, o idee tot aşa aruncată din vârful buzelor de cuplul Ciolacu-Cîciu: undeva între 50 şi 100 mil euro, cât vrea primarul de sector Băluţă ca să toarne exorbitanta lui placă de beton la Piaţa Unirii, lungă de vreo 400 metri. Nu e clar dacă asta este progresivul de care zice acuma Ciolacu, ori acela era un alt plan între timp abandonat, aşa cum e moda: săptămâna şi reforma fredonată manelist în vreo conferinţă de presă. De fapt nici nu contează, pentru că nu efectele economice îi interesează pe ei ci cele politice, adică agitarea apelor şi împingerea comentatorilor să plece după fentă, pierzând sute de ore în dezbateri sterile documentate superficial la nivel de Ciolacu (“doar Rusia …”).
Pe scurt, suntem în ceaţă şi n-avem de unde şti ce vor oamenii ăştia cu impozitele, în afară că flutură nişte lozinci de 1 Mai. PSD avea într-o vreme un Institut de Studii pe unde frecau menta diverşi atârnători de partid; în plus primeşte constant ajutor cu expertiză de la FES, fundaţia socialiştilor germani. Dar banii astfel tocaţi n-au produs niciodată un plan scris de reformă fiscală asumat de partid, sau măcar de unul din liderii săi, ca să ştim despre ce vorbim şi să putem verifica mai târziu aplicarea în realitate. De fapt decidenţii din PSD nici măcar nu vin la evenimentele FES atunci când experţi contractaţi de germani prezintă rapoarte de politici publice pe probleme fiscal-bugetare; e îndoielnic că ajung vreodată să le citească.Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
