Tema unionismului – în mod explicit unirea României cu Republica Moldova (sau invers) – a fost destul de populară în ultimul deceniu, în mai mare măsură la vest de Prut, în creștere la est de râu. Nu este de mirare că mulți politicieni de la București sau Chișinău, activiști de diverse orientări, cetățeni în căutare de notorietate s-au agățat de subiect și l-au rostogolit în media, pe rețelele sociale, la manifestații felurite, la adunări electorale, conferințe, l-au inscripționat pe clădiri publice sau pe marginea căilor de comunicații.
Susținătorii acestui curent aveau/au o anume educație, dobândită înainte și/sau după căderea regimurilor comuniste, aveau/au un imaginar politic și năzuințe statale care se inspirau dintr-un trecut revizitat pe căi bătătorite, interpretat cu instrumente vechi. Unii dintre cei care au preluat și diseminat acest discurs au fost/sunt de bună credință, înțeleg și acceptă ideea de unificare în cadre geopolitice euro-atlantice, chiar dacă în anumite momente au fost naivi, au avut excese discursive ori s-au asociat cu oameni cu parcurs complicat.
Însă cei mai vizibili între călăreții acestui curent s-au dovedit demagogii, pescuitorii în ape tulburi, cei care s-au dat cu dosul de asfalt, s-au lovit cu piatra-n cap, s-au autovictimizat, întotdeauna când de față erau televiziuni cu audiență sau cel puțin câțiva băieți de comitet cu camere de luat vederi sau cu smartphone-uri. Despre mai mulți dintre ei s-a spus că erau fie oamenii serviciilor secrete românești, fie ai celor rusești.
Am în vedere în textul de față trei biografii politice, una din Republica Moldova și două din România. Le consider ilustrative pentru genul activistului pretins unionist, în realitate goarnă estică.
Iurie Roșca: de la unionism la dughinism
În Republica Moldova, cel mai cunoscut din această extinsă galerie este Iurie Roșca. Activist frontist în 1989, acesta a susținut declararea independenței Republicii Moldova în 1991, pentru ca la câțiva ani după aceea să devină lider al unei formațiuni politice – Partidul Popular Creștin Democrat – care se pretindea proromânească și proeuropeană. Timp de un deceniu și jumătate, Roșca a fost deputat în Parlamentul de la Chișinău. În tot acest timp el a fost susținut cu resurse generoase de la București, transmise în diferite feluri, unii din politica și serviciile secrete românești considerând că găsiseră un partener (sau o păpușă) potrivit(ă). După ce s-a aflat în opoziție față de Partidul Comuniștilor și de Vladimir Voronin, Roșca a făcut ulterior alianțe cu aceștia, aranjamente diverse, care i-au asigurat prosperitatea personală, dar au contribuit și la accentuarea crizei politice, sociale și economice din țară.
După 2009, când nu a mai intrat în Parlament, Roșca a devenit un promotor al euroscepticismului, a trecut cu arme și bagaje în tabăra putinistă, a susținut că locul Republicii Moldova nu era în Uniunea Europeană, implicit alături de România, ci alături de Rusia, în Eurasia, a susținut că societatea moldovenească avea nevoie de un lider autoritar, explicit după modelul Putin și Lukașenko. Tot mai frecvent el a făcut propagandă antieuropeană și antiromânească în țara pe care mai ieri declara că o voia unită cu România. Considerat șeful de factor al Sputnik în limba română, înainte de închiderea redacției de la Chișinău, în 2022, Roșca a fost însoțitor și traducător al lui Alexandr Dughin într-un periplu bucureștean, menit a-i întoarce pe români cu fața spre răsărit. În 2020, autoritățile române i-au interzis lui Roșca să intre în România vreme de cinci ani.
Ultimii sosiți
Ultimii care au încercat să preia tema unionismului, deveniți și cei mai zgomotoși, au fost cei care au intrat în Parlamentul României, în decembrie 2020, pe listele Alianței pentru Unirea Românilor. Fundamentele ideatice ale acestei formațiuni sunt ultranaționaliste, unele cu baze autohtone, moșteniri legionare sau național-comuniste, altele preluate din Est sau Vest, intens promovate de Rusia putinistă sau de grupurile trumpiste din Statele Unite ale Americii. Li se adaugă suveranismul, care se regăsește și în diverse cercuri din Uniunea Europeană.
Activiștii AUR și simpatizanții lor s-au remarcat prin vehicularea unor idei extremiste, tendințe anarhice, promovarea neîncrederii în instituțiile europene, a temelor de ruptură în societatea românească și prin perspectivele conspiraționiste, vizibile în perioada pandemiei sau după invazia rusă în Ucraina. Cei mai vizibili purtători de mesaj s-au dovedit a fi George Simion și Diana Șoșoacă.
George Simion: „revoluția” galeriei
George Simion s-a prezentat ani de zile ca un luptător pentru unirea Republicii Moldova cu România. După ce a exersat radicalismul într-o galerie de fotbal, Simion a inițiat manifestații la București și Chișinău, a bătut la ușile multor politicieni, mulți dintre ei controversați, a fost susținut entuziast de jurnaliști, academici și activiști civici pentru care doar utilizarea cuvântului „unionism” însemna punerea între paranteze a oricărui exercițiu critic, a obținut resurse din penumbră. Expulzat în câteva rânduri din Republica Moldova, pentru încălcarea legii, eroul salvator s-a autovictimizat, considerându-se și fiind prezentat de rețelele sale de propagandă drept simbol și lider al cauzei unioniste.
După ani de spectacol mediatic și o candidatură ratată la europarlamentarele din 2019, în același an Simion a construit, împreună cu alții, un vehicul politic, Alianța pentru Unirea Românilor. Profitând de pandemie, având o campanie țintită pe rețelele sociale și beneficiind de susținere din medii aflate în penumbră, partidul a devenit parlamentar.
Aruncarea în aer a stabilității europene și mondiale de către Vladimir Putin, prin invadarea la scară largă a Ucrainei, la 24 februarie 2022, i-a dat ocazia lui Simion, după o ezitare inițială, de a avea poziții publice împotriva Ucrainei și a sprijinirii acesteia sau a refugiaților ucraineni ajunși în România, de a se pretinde avocatul românilor din regiunile Cernăuți, Odesa etc. „Unionist” înflăcărat, deputatul a cerut, în decembrie 2022, încetarea ajutării de către România a Republicii Moldova. Adică aceasta din urmă să fie lăsată singură, să nu mai primească niciun fel de ajutor, să fie pedepsită pentru că președintele, guvernul, parlamentul și populația nu jucau cum cânta liderul AUR. Exact așa gândeau și acționau bolșevicii pe vremuri: cu cât e mai rău într-o țară, cu atât se coc condițiile pentru „revoluție”, pentru revolte, pentru lovituri de stat, pentru invazii, pentru preluarea controlului asupra unor teritorii râvnite, cu tot cu populație și resurse.
Deși spune că a fost preocupat doar de soarta românilor și de unirea lor într-un singur stat, Simion a fost acuzat în repetate rânduri că face jocul Moscovei. Anatol Șalaru, fost parlamentar și fost ministru al Apărării în Republica Moldova, cândva admirator și susținător al lui Simion, a spus recent că potrivit unor surse moldovenești și ucrainene, liderul AUR ar fi avut cândva legături cu rezidentul FSB-ului (ex KGB) la Cernăuți și cu agenți de influență ai Moscovei la Chișinău. Aici s-ar afla și explicația uneia dintre expulzările sale din Republica Moldova. Nu avem confirmări din surse independente, dar nici nu putem trece cu vederea o acuzație atât de gravă.
Diana Șoșoacă: ofensiva bâlciului
Diana Șoșoacă a avut o carieră publică obscură (consilier) în preajma unui lider PSD, Eugen Dijmărescu, ministru al Comerțului în guvernul Adrian Năstase, în urmă cu două decenii. Însă ea a devenit cunoscută în 2020, în timpul campaniei pentru alegerile parlamentare. S-a evidențiat prin mesajele conspiraționiste, prin agresivitate și încălcarea măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. A intrat în Parlament pe listele AUR, venind însă din Partidul Neamul Românesc, un grupuscul politic fondat de un fost pesedist naționalist, Ninel Peia. La doar două luni după ce a devenit parlamentar, Șoșoacă a fost exclusă din AUR, din cauza fricțiunilor cu liderii formațiunii. Nu a mai avut acces nici la televiziunile care o invitaseră o vreme în studiouri. Citeste intregul articol si comenteaza pe Contribuotrs.ro
