Căderea comunismului a produs, printre altele, schimbări importante în învățământul superior românesc – în general, economic – în particular. Nu toate aceste transformări au fost însă benefice, iar unele au constituit regrese chiar și față de situația de dinainte de 1989.
În perioada 1967-1989, când autorul a urmat facultatea și a parcurs primele trepte ale carierei sale academice, bazele teoretice și aplicative ale formării în profesia de economist nu erau reprezentate de știința economică (economics), studiată la marile universități occidentale, ci de un ansamblu de teze și dogme rigide, preluate din documentele oficiale ale partidului comunist. Conform acestora, proprietatea statului asupra mijloacelor de producție și planificarea centralizată sunt singurii factori care asigură dezvoltarea economică și bunăstarea tuturor membrilor societății. Aceste lozinci, ilustrate copios cu citate din cuvântările secretarului general al partidului, erau preluate în manualele unice editate la nivel de țară și în cursurile și caietele de lucrări litografiate de universități. Materialele respective erau citite inexpresiv sau rezumate de către cadrele didactice de predare (profesori – foarte puțini; conferențiari și lectori – mai mulți, dar blocați la promovare), care își permiteau rareori „să iasă din anumite canoane, mai degrabă nescrise și rezultate din experiență și cutume producătoare de teamă și supunere.” (p. 15).
După căderea comunismului, facultățile de economie au încercat, la fel ca celelalte, să se adapteze la noile împrejurări, prin ajustări „mai mult sau mai puțin importante în structurile de formare (specializări de licență, de masterat sau doctorale), ...cifrele de școlarizare, planurile curiculare, proceduri de finanțare etc.” (p. 115). În general, aceste modificări au fost spontane, fără să aibă la bază vreo viziune pe termen lung și nu fără rezistență din partea corpului didactic.
În aceste condiții, trecerea rapidă la formarea de economiști profesioniști pentru economia de piață s-a dovedit dificilă, iar în anumite privințe, imposibilă. Cauzele și consecințele, intenționate sau nu, sunt analizate pe larg în cartea profesorului emerit Dumitru Zaiț, care le ilustrează cu exemple luate mai ales de la Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, pe care a servit-o cu dăruire aproape o jumătate de secol. Astfel, autorul evidențiază dezideratele, acțiunile, obstacolele și implicațiile transformărilor care au avut loc în perioada postcomunistă în facultățile economice și, în general, în universitățile din România și sugerează o serie de posibilități de depășire a dificultăților. Soluțiile avansate de el sunt mult mai clare și mai convingător argumentate și justificate în planul opțiunilor decât numeroasele proiecte oficiale de reformă a învățământului superior sau discuțiile publice, vizibil politicianiste, despre acest subiect. De aceea, cartea sa este utilă nu doar cadrelor didactice și studenților, ci și factorilor decidenți de la nivelul universităților și al ministerului de resort.
Acestea fiind spuse, trebuie precizat că lucrarea profesorului Dumitru Zaiț are un accentuat caracter memorialistic. El nu evaluează însă prin prismă personală oamenii, faptele și evenimentele relatate, deoarece nu se consideră „nici personaj principal și nici referință a acestor evocări subiective.” (p. 15). Această abordare sugerează o anumită detașare de aspectele pozitive sau negativ învederate, ceea ce permite relevarea semnificațiilor lor mai generale.
Ampla lucrare a profesorului Zaiț (538 pagini) urmărește, în esență, clarificarea rolului Universității în realizarea unei educații de calitate, prin care individul să fie nu doar pregătit pentru performanță profesională, ci și disponibil cultural în acest sens. Concluzia sa finală este că: „Prin resursele de materie cenușie, prin autonomia și libertatea de acțiune, Universitatea este capabilă să-și propună și să-și asume rolul de reformator și potențator al mentalului individual și colectiv în etape succesive, dar într-o perioadă relativ scurtă de timp... Cu o mare condiție: să fie ea însăși disponibilă și pregătită pentru a face acest lucru!” (p. 536-537). Dimensiunea memorialistică a cărții provine din nenumăratele exemple de inițiative, opțiuni, comportamente etc., la nivel individual sau instituțional, precum și din prezentarea, cu serenitate, a satisfacțiilor și decepțiilor trăite de autor în cei aproape 50 de ani de carieră academică.Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
