Într-un interviu publicat pe site-ul Teatrului Szigligeti din Oradea, Gianina Cărbunariu, autoarea scenariului dramatic și semnatara regiei spectacolului intitulat Magyarosaurus Dacus, mărturisea că a aflat câte ceva despre complexa, fascinanta, fluida personalitate a baronului Nopcsa Ferenc, care avea să devină personaj dramatic, grație informațiilor conținute într-un articol publicat în revista Scena 9 de jurnalistul și, mai nou, și câteodată, dramaturgul Ionuț Sociu.
Citind ceea ce a scris Ionuț Sociu în sus-menționata publicație, am aflat și eu, din păcate de abia după încheierea reprezentației - și fac precizarea aceasta tocmai fiindcă o bună înțelegere a acesteia presupune un spectator dinainte informat, pregătit, mai ales când acesta are nevoie de supra-titrare- că Nopcsa Ferenc a fost ceea ce se cheamă o personalitate controversată. A fost descoperitor de dinozauri pitici, mai exact al celui al cărui nume a dat titlul textului și al spectacolului, dinozaur ce a ajuns să fie alintat Magy, însă a fost și etnograf, fotograf, spion. Chiar și candidat la tronul Albaniei. Nopcsa Ferencz a fost socotit nici îndeajuns de maghiar și nici suficient de român (provenea dintr-o familie românească maghiarizată din Săcel, o localitate situată foarte aproape de Deva), fiindcă, din câte se pare, a avut o relație de tip homosexual cu un anume Baiazid Doda. Care i-a fost o lungă bucată de vreme secretar. Relația dintre cei doi s-a sfârșit tragic.
Ionuț Sociu îl plasează pe Nopcsa Ferenc în ceea ce regretatul George Banu ar fi numit un entre –deux. Nopcsa a oscilat- crede Ionuț Sociu- între Franz Kafka și Indiana Jones. Și același Nopcsa, care a călătorit poate chiar mai mult decât Peer Gynt, a fost, după spusele inspirate ale paleontologului belgian Louis Dollo, o ființă-cometă. Un istoric maghiar pe nume Kiisztián Csaplár îl compara cu Lawrence al Arabiei. Posibil.
Toată această istorie și pasionantă, și încâlcită a provocat-o pe Gianina Cărbunariu. A mai contribuit și faptul că respectivul Nopcsa s-a născut în 1877, adică cu exact 100 de ani înainte ca dramaturga și regizoarea din Piatra Neamț să vină pe lumea asta. Gianina Cărbunariu și-a completat informațiile consultând alți câțiva paleontologi și istorici. Numiți ca atare în caietul de sală, după părerea mea, cam haotic și insuficient lămuritor. Așa a aflat Gianina Cărbunariu că Nopcsa Ferenc nu a fost singurul personaj interesant sau, mă rog, bizar, din familia cu pricina. Un anume Nopcsa Elek a fost director general al Operei și Teatrului Național din Budapesta și a mai fost și protagonistul unui scandal după ce o vedetă a vremii a dezvăluit că nu i-a fost prelungit contractul fiindcă ar fi refuzat să-i ofere superiorului ei favoruri sexuale. Cu istorioara respectivă începe spectacolul plasat de decorul creat de Irina Moscu în cadrele unui teatru din așa-numita La Belle Epoque. Exact aceea în care a fost construit și Teatrul din Oradea. Decorul ca și costumele imaginate într-o explozie de culori sunt remarcabil valorizate de conceptul video și de light-designul datorate lui Cristian Niculescu. În cadrele unei scene de teatru sunt inserate imagini, fotocopii din ziarele care au relatat ba despre faptele lui Ferencz Nopcsa, ba despre cele ale lui Elek. Dar și despre câteva evenimente istorice precum lupta pentru independență a Albaniei, începutul Marelui Război, căderea Imperiului sau Tratatul de la Trianon. De vreo două sau trei ori din podul scenei coboară o copie a mini-dinozaurului cu pricina.
Gianina Cărbunariu îți concepe spectacolul care ar fi mai corect a fi numit show în formula teatrului în teatru. Care îi permite și jocul pe axa timpului, și o anume indeterminare temporală, și recursul la ancronisme (cu celebrul și în rău, și în bine Franz Ferdinznd, de pildă, se vorbește cu ajutorul telefonului mobil), și momentele muzicale compuse de Trabalka Cecilia și executate de formația numită Nopcsa’s banddin care fac parte actorii Dimény Levente, Szotyori József, Trabalka Cecilia, și secvențele dansante create de Dimény Levente.
Distribuția e consistentă nu numai fiindcă pe scenă apar o mulțime de personaje, ci și fiindcă pe fascinantul Nopcsa Ferenc, cu toate vârstele și identitățile sale, îl joacă mai mulți actori. Ansamblul - Csatlós Lóránt, Dimény Levente, Fodor Réka, Firtos Edit, Gajai Ágnés, Hunyadi István, Kocsis Gyula, Kovács Enikö, Scurtu Dávid, Szabó Eduard, Szotyori József, Tasnádi-Sáhi Noémi, Tóth Tünde,Tőtős Ádám, Trabalka Cecilia- funcționează dinamic, ireproșabil, permițând totuși evidențierea câtorva individualități. Precum acelea ale performerilor Csatlós Lóránt, Dimény Levente, Fodor Réka, Gajai Ágnés, Hunyadi István, mereu surprinzătoarea Tóth Tünde, Szabó Eduard sau Szotyori József, Tasnádi-Sáhi Noémi și Trabalka Cecilia ori foarte tinerii Scurtu Dávid și Tőtős Ádám.
Magyarosaurus Dacus este și nu este reconstituirea povestea vieții lui Nopcsa Ferenc.Este și nu este saga familiei Nopcsa. Contează enorm, după părerea mea, și ele sunt cele care furnizează adevărata cheie de lectură a montării, repetatele referințe la istoria universală. La istoria Europei Centrale.
Urmărind spectacolul mi-am amintit o afirmație extraordinară a lui Milan Kundera. Foarte adesea citată de admirabila cercetătoare și profesoară Adriana Babeți. Aici,în Europa Centrală“trecutul refuză să treacă, iar asta nu înseamnă doar că memoria celor din Europa Centrală îl păstrează vuiu, ci și că tot ceea ce părea definitive încheiat se poate întoarce oricând, cu o forță incredibilă”.Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
