Cei care au ajuns devreme în Piață au fost izbiți de dispozitivul militar. Între tribuna oficială, unde urmau să stea mărimile, și publicul neprivilegiat, neclientelizat de partide și instituții, erau zeci de metri și mai multe rânduri de garduri metalice.
În fiecare an, la 24 ianuarie, în Piața Unirii din Iași are loc un ritual. Multă vreme el s-a desfășurat cam așa. Pe o scenă ridicată în fața Hotelului Traian, lângă statuia lui Alexandru Ioan Cuza, se proțăpeau politicienii veniți de la București și din alte părți ale țării alături de cei ieșeni, șefi de instituții centrale, județene și locale, fețe bisericești, oameni în uniformă.
Aveau loc ceremonii militare și religioase, se țineau discursuri, se învârtea o horă, un fel de pupat toți piața endependenți, se cânta muzică patriotică și/sau populară, se împărțeau plăcinte și ceai. Și cam asta era tot. Pentru un an de zile orașul de pe coline putea fi uitat de centrul politic și administrativ.
De la o vreme s-au înregistrat schimbări. În Piață nu au mai fost auzite doar discursurile anoste ale mărimilor, ci și contestări din partea unui public foarte divers. Cum observa un prieten, Piața începe să devină un loc periculos pentru politicieni, un loc în care cei care vin trebuie să-și asume riscul de a li se striga în față ceea ce nu ar vrea să audă. Autoritățile par să fi interiorizat o anume teamă, așa că au luat măsuri de controlare a spațiului și oamenilor.
Coregrafie național-comunistăși bâlci
Întreaga manifestare din acest an s-a bazat pe o regie de tip nord coreean. Cei care au ajuns devreme în Piață au fost izbiți de dispozitivul militar. Între tribuna oficială, unde urmau să stea mărimile, și publicul neprivilegiat, neclientelizat de partide și instituții, erau zeci de metri și mai multe rânduri de garduri metalice. Grupuri de jandarmi și oameni ai structurilor din umbră – poate sepepiști, poate sereiști, pentru că erau toți în civil, nu purtau niciun semn de identificare – interziceau accesul în partea centrală a Pieței. Unii dintre jandarmi se străduiau să fie amabili, alții erau mai degrabă aroganți și inadecvați, plini de importanța prezenței lor acolo. Cei din structurile secrete erau încruntați, căutau să intimideze.
Când erau întrebați de ce interzic accesul, toți gardienii cu sau fără uniformă invocau „rezervarea” Pieței de către autorități. Referirile la Constituție, drepturi cetățenești, inclusiv de întrunire pe spațiul public, erau întâmpinate cu uimire și iritare. Se ascundeau cu toții în spatele ordinelor, făcând referire la interdicții și supunere. De parcă am fi greșit locul, iar în loc de Piața Unirii ajunsesem în Piața Roșie. Pe clădirile din jur erau lunetiști.
Manifestările oficiale au fost și de această dată un amestec de coregrafie național-comunistă și bâlci. Festivismul este folosit în scopuri de PR de către politicienii cu educație precară și gusturi îndoielnice. Scopul este anestezierea electoratului. Solemnitatea pare a se ascunde după dealuri când vine vorba de celebrarea publică. Înainte de sosirea și după plecarea oficialilor în piață s-a auzit muzică din registre diferite. Kitschul pare să domine și aici.
Potrivit unor estimări, în zona Pieței Unirii din Iași au fost în total aproximativ 7.000 de persoane. Probabil spre o zecime o reprezentau angajații din structurile de forță. Dincolo de garduri se aflau oameni foarte diverși. Unii erau ieșeni, alții veniți din alte județe moldovenești, dar și din București, Brașov, Sibiu, Maramureș etc. Unii erau aduși de partide, și de PNL, și de PSD, dar mai ales de AUR. Aceștia din urmă au pornit din fața Palatului Culturii, au străbătut Bulevardul Ștefan cel Mare și au încercat să intre în forță în partea centrală a Pieței Unirii. Nu au reușit, jandarmii împingându-i într-o zonă ușor de controlat.
Au fost prezenți – dincolo de Str. Arcu, spre Librăria Junimea – și membrii asociațiilor civice Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, Împreună pentru A8 și Reset. Însă nu încape îndoială că predominau oamenii veniți din curiozitate, chiar din obișnuință. Era ușor de remarcat că erau foarte puțini tineri, câțiva părinți cu copiii lor sau bunici cu nepoți, unul sau două grupuri școlare organizate.
Scena impostorilor
La tribuna oficială s-au aflat președintele Camerei Deputaților, prim-ministrul, mai mulți miniștri, secretari de stat, parlamentari PNL, PSD, AUR, USR, și ieșeni, și din alte circumscripții electorale, politicieni locali, între care președintele Consiliului Județean Iași și primarul municipiului Iași, șefi de instituții, oameni în diferite uniforme. O adevărată colecție de figuri. Nu de ceară, ci de caricaturi politice. O mare densitate de impostori, cum zicea un alt prieten. Adunarea de acolo ilustra complicitățile extinse din sistemul de partide și de stat. Doi dintre politicieni – șeful AUR și președintele PSD Iași – purtau sumane, cum mai făcuseră și alții, în perioada interbelică. Pentru a-i apăra pe sensibilii oficiali de frig, tribuna era încălzită cu o instalație specială. Contrar a ceea ce au susținut unii, pe scenă au fost și câteva femei – foarte puține, este adevărat –, însă toate bine ascunse în spatele marilor bărbați ai nației.
Marele absent a fost Klaus Iohannis. Distanța între București și Iași e prea mare, iar președintele prea comod. Nu avea de ce să se deplaseze într-o regiune în care a călcat doar de câteva ori în lungile sale mandate, în mod special pentru a împărți vorbe goale și pentru a colecta voturi.
Lozinci și promisiuni oficiale
Mai mulți dintre cei aflați la tribuna oficială au ținut discursuri. Au atras atenția în special cele ale politicienilor. Prin prezența la Iași a celor doi lideri centrali ai PSD și PNL, parteneri la guvernare, s-a intenționat probabil și păstrarea echilibrului în privința imaginii publice. Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au făcut trimitere la un trecut pe care îl știu cu totul aproximativ, oricum selectiv (primul s-a referit la „mica unire”, o formulă de-a dreptul proastă), au făcut apel la unitate, în fapt o formă de a atenua și chiar de a respinge criticile venite dinspre societate. Pentru că nu au nimic altceva de zis, au reluat aceleași promisiuni pe care le-am auzit și la predecesorii lor în anii trecuți, când veneau la Iași, în special legate de creșterea economică și a nivelului de trai, reducerea decalajelor de dezvoltare între regiuni, în mod particular prin construirea autostrăzilor.
Politicienii centraliști susțin că vor să ajute Moldova, să o scoată din izolare. Este pură ipocrizie. De parcă ei direct sau partidele lor de-a lungul ultimelor decenii, când s-au aflat la guvernare, nu ar avea nicio vină. Știm că responsabilitatea nici măcar nu există în imaginarul lor. Ranița politichiei este burdușită cu baliverne, de unde la manifestările patriotarde și în permanenta campanie electorală se scot mereu lozinci și promisiuni.
Atunci când a fost intens huiduit, domnul Ciolacu le-a spus celor din piață că îi iubește. Cei de dincolo de garduri știau, nu mă îndoiesc, că atunci când fostul vâslaș al lui Liviu Dragnea îți spune asta trebuie să iei poziție de apărare, nu să te relaxezi.
Domnul Ciucă a făcut referire la pericolul extremismului care pândește România. Trimiterea era la la AUR, chiar dacă acesta nu a fost numit expres. Și PNL-ului, și PSD-ului le convine să existe AUR. Nu e prima dată când se întâmplă așa ceva în istoria noastră recentă. Au mai existat PRM, PUNR și PSM, structuri de extracție național-comunistă. Este vorba de identificarea unui adversar care să le permită partidelor aflate la putere să se situeze de partea bună a scenei politice, e o autojusficare convenabilă. Curentul naționalist și suveranist este mai extins decât lasă a se înțelege președinții celor două partide din coaliția de guvernare. Ei trec cu ușurință peste derapajele extremiste ale multora dintre pesediști și peneliști, inclusiv ale unor lideri și purtători de mesaj, cum s-a văzut de-a lungul anilor. A se compara discursurile și prestațiile publice ale auriștilor George Simion și Sorin Lavric cu ale peneliștilor Rareș Bogdan și Mihai Chirica ori ale pesediștilor Mihai Tudose și Olguța Vasilescu. .Citeste intregul articol si comenteaza pe Contribuotrs.ro
