Am citit zilele trecute o carte pe care, oricât de necritic ar putea fi considerat cuvântul, nu am cum să o calific altfel decât superbă. Se cheamă România de totdeauna, are cam 250 de pagini, a apărut la editura Corint-Istorie-Autori români și înseamnă transcrierea unui cu totul remarcabil dialog pe care l-a avut preț de mai multe luni istoricul, astăzi academician, Georgeta Filitti cu mai tânăra ei colegă Simona Preda. Da, e bine spus, colegă deoarece, chiar dacă la ora actuală Simona Preda se recomandă a fi jurnalist, fiind carevasăzică, cum se spune, istoric al clipei, ea deține un doctorat în Științe istorice. Mai mult ca sigur un doctorat pe bune, faptul acesta văzându-se din calitatea întrebărilor adresate ilustrei sale interlocutoare. O persoană care, prin tot ceea ce a făcut, a dovedit că nu sunt nicidecum vorbe în vânt însușiri precum cinstea, corectitudinea, comportamentul civilizat în societate. Atribute pe care, în partea finală a dialogului, Georgeta Filitti le enumeră ca reprezentând valorile supreme ce au condus-o în viață. Lor asociindu-li-se caracterul și erudiția.
Născută într-o familie ea însăși cu istorie, Georgeta Filitti a izbutit totuși să treacă de obstacolul reprezentat de dosarul cu probleme, un obstacol curent în anii 50, și a urmat, începând cu toamna anului 1956, cursurile Facultății de Istorie a Universității din București. Și-a încheiat studiile universitare în anul 1961, într-o vreme în care, cum chiar domnia-sa mărturisește, nu a avut acces oficial la operele lui Nicolae Iorga, Gheorghe Brătianu sau Ion Filitti, în acel moment istorici interziși. A fost repartizată ca cercetătoare la Institutul de Istorie care, de la un moment dat încolo, s-a numit Nicolae Iorga. În tinerețe a cedat slăbiciunii omenești și s-a adresat unei ghicitoare. Care i-a prezis că va avea parte de trei căsătorii. Chiar așa a fost căci celor cu arheologul Iura Cazimir și cu istoricul Manole Filitti li s-a asociat cea cu Istoria. Mariajele înregistrate în registrele Stării civile au făcut și ele ca cel de-al treilea să fie unul fericit. Ele permițându-i omului de știință să îi cunoască pe mulți dintre aceia ce au devenit, în timp, subiecte de analiză, de cercetare și, adesea, chiar de admirație. Iura Cazimir și, mai ales, Manole Filitti i-au fost academicienei de astăzi îndrumători și modele profesionale, lor adăugându-li-se și acei cercetători de odinioară, care eliberați din 1964 încolo din temnițele comuniste, i-au devenit colegi la mai sus menționatul Institut de Istorie Nicolae Iorga.
De ce se cheamă cartea ce reface, la modul colocvial, traiectul a vreo trei secole din istoria României și îndeosebi a elitelor acesteia din secolul al XVIII lea și până astăzi România de totdeauna? Fiindcă, la urma urmei, în cuprinsul ei se argumentează în esență câteva idei-forță. În primul rând aceea că cele trei provincii românești au reprezentat, în ciuda vicisitudinilor istorice, un tot. Evidențiat ca atare fie și prin minuscule detalii precum acela al circulației unor rețete culinare. În al doilea rând prin faptul că în cuprinsul celor 250 de pagini ale volumului, Georgeta Filitti argumentează consecventul și nedezmințitul parcurs european al țării. “…eu stărui să spun că nu am intrat în Europa în 2007, că nu un act juridic ne conferă acest statut european. Boierimea a avut precumpănitor mentalitate europeană prin contactul de mai bine de o sută de ani cu Europa”.
Cum s-au consumat începuturile acestui contact? Cum au fost, în fapt, domniile fanariote? Erau fanarioții chiar atât de lipsiți de educație și cultură precum ni se spunea celor ce am făcut școala în perioada comunistă? Cum au fost acceptate influențele occidentale vizibile mai întâi în schimbările în obiceiuri și vestimentație ale claselor avute? Cât de mare a fost influența Franței? În obiceiuri și mentalitate. Cum s-a manifestat ea grație ofițerilor ruși ajunși aici îndeosebi în perioada Regulametului Organic. Care au fost meritele majore în procesul de eropenizare ale pașoptiștilor? Care este adevărul despre domnul Unirii, Alexandru Ioan Cuza și în ce condiții a fost el înlăturat de pe tronul țării? Cum s-a ajuns la soluția dinastică și cum s-au comportat monarhii? Carol I, Ferdinand, Carol al II lea și Mihai. De unde nebunia lui Carol al II lea pentru Elena Lupescu? Cum au fost, dincolo de legendele pioase, reginele Elisabeta, Maria, Elena? Cine au fost cu adevărat Mihail Kogălniceanu, Bălcescu, Ion Ghica, C. A. Rosetti, Brătienii, Alexandru Margiloman, Bibeștii, Cantacuzinii? Cum a fost Enescu și care este adevărul despre dragostea nebună a acestui mare coureur des dames pentru Maruca Cantacuzino? Cum a intrat în poveste Nae Ionescu? Cum i-a cunoscut Georgeta Filitti, grație soțului său, Manole, pe Eugène Ionesco, pe Cioran, pe Neagu Djuvara? Dar pe Corneliu Coposu, Ion Rațiu sau Alexandru Paleologu? Mai avem astăzi elite? Care ar fi rolul lor? Ce rol ar putea juca astăzi educația și cum trebuie ea înțeleasă?Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
