O nouă creștere a ratei dobânzii-cheie este foarte probabilă. Pasul poate fi similar cu cel de la ultima ședință din 5 august (75 puncte de bază) sau chiar mai mare (100 puncte de bază = 1 punct procentual). Astfel, rata dobânzii de politică monetară ar ajunge la 6.25%.
Astăzi INS a publicat dinamica prețurilor producției industriale. IPPI a ajuns la 53% în luna august, an/an (față de august 2021) pe total (piața internă și piața externă).
Creșterea este una semnificativă cu o piață internă mai dinamică (71% creștere a prețurilor).
Pe marile grupe industriale avem însă, în cazul industriei energetice, o creștere a prețurilor de 258.13% iar pe secțiuni și diviziuni CAEN, creșterea prețurilor în secțiunea “producția și furnizarea de energie electrică și termică , gaze apă caldă și aer condiționat” este de 301%.
Dat fiind faptul că în lunile care urmează dinamica cererii/consumului acestor produse va influența (în creștere) atât direct cât și indirect dinamica prețurilor de consum (IPC) și implicit puterea de cumpărare (în scădere), în cel mai probabil caz rata dobânzii de politică monetară ar putea fi majorată cu încă 75 de puncte de bază în ultima ședință a anului (8 noiembrie).
Rata dobânzii de politică monetară s-ar putea situa la un nivel de circa 7 puncte procentuale la finalul anului
Dacă cele două scenarii se vor materializa, rata dobânzii de politică monetară s-ar putea situa la un nivel de circa 7 puncte procentuale la finalul anului, ceea ce ar reduce valoarea dobânzii real negative la circa 8%, dacă inflația ar rămâne neschimbată (o așteptare puțin probabilă).
În momentul de față nu văd argumente pentru o adresare mai agresivă vis-a-vis de dinamica prețurilor de consum, pe canalul dobânzii deoarece:
i) – cauza inflației nu este una preponderent de natură monetară (dimpotrivă);
ii) – rata dobânzii își are limitele ei (după care poate genera efecte negative pentru economie prin, de exemplu, creșterea excesivă a costurilor de finanțare);
iii) – există și alte instrumente de politică monetară (de exemplu managementul ferm al lichidității) care pot fi utilizate simultan în scopul atingerii aceluiași obiectiv.
În acest context, sunt câteva aspecte care merită atenția cu prisosință:
Atitudinea total inversată a investitorilor față de piețe. În perioada pandemiei toate clasele de active au făcut obiectul cumpărărilor, acum asistăm la un sell-off generalizat.
În economia SUA, între anunțul inflației și cel a deciziei FED, a avut loc cea mai mare ieșire de pe toate clasele de active din 2007-2009 încoace.
Singurul activ care crește este dolarul (și joacă, cred, un rol semnificativ de facilitator al sterilizării excesului de dolari și implicit al transferului costurilor aferente pe majoritatea piețelor externe).
O privire retrospectivă poate face lesne de crezut că reducerea lichidității piețelor se poate realiza, relativ repede, cu o nouă pandemie, teoretic. Practic, nu cred.
Atitudinea generalizată față de piețe reașează, în fapt, lichiditatea pe pozitia Cezarului.
În Europa de Est, Ungaria ajunge cu dobânda cheie la un nivel de două cifre (13%) și anunță oprirea ciclului de întărire a politicii monetare.
România este la 5.5% în acest moment iar așteptările sunt de menținere/accentuare a caracterului restrictiv al politicii monetare.
Polonia (6.75%) și Cehia (7%) sunt puțin peste România dar au dat semnale similare cu cel al Ungariei.
Prin urmare, din punct de vedere a ratei dobânzii de politică monetara nu am avea motive să fim preocupați de o “vizită a Cezarului”.
Din punct de vedere al randamentelor titlurilor de stat lucrurile stau diferit. Rama este aceeași, tablourile diferă.
Ungaria se împrumută pe maturități între 3M și 5Y la randamente între 12.5% (3M) si 10.5% (5Y) și oferă un randament în scădere până la 10% la 10Y. Curba randamentelor este inversată, ceea ce în mod normal anunță iminența apariției unei contracții economice, mai exact intrarea în recesiune.
România oferă randamente între 7.5% și 8.1% pentru maturități între 6M și 2Y. Între 3Y și 10Y Romania oferă un randament de circa 8.5% cu mici variații. Să spunem, o curbă relativ normală a randamentelor, ceea ce implică existența unor condiții economice stabile, care justifică prevalența unui ciclu economic relativ normal.
Nivelul de lichiditate poate avea, în exces, aroganța unui Cezar iar în deficit, temperamentul unei zgâtii
În acelasi timp atât Fed cât și ECB mențin sau chiar accentuează atitudinea acomodativă pentru accentuarea caracterului restrictiv al politicii monetare.
Revenind, este oare cazul să încercăm să răspundem la întrebarea lui Tošovský, și anume, care este nivelul “suficient” al prețului banilor? Altfel spus, care este nivelul “suficient” de mare al dobânzii încât să tempereze inflația și, simultan, “suficient” de mic pentru a nu genera o apreciere excesivă și nesănătoasă a monedei?
Ei bine, cred că nu ar fi un exercițiu inutil neapărat, câtă vreme avem în discuție nivelul de lichiditate care, în exces fiind poate avea aroganța unui Cezar iar în deficit, temperamentul unei zgâtii.
N.Red: Opinia d-lui Libocor este una personală, fără să angajeze instituțiile cu care acesta poate fi asociat.
