În urmă cu vreo două sau trei săptămâni a stârnit în lumea cineaștilor și emoție, și revoltă o afirmație a doamnei Anca Mitran, directorul atât de controversatului și contestatului Centru Național al Cinematografiei. Doamna cu pricina spunea că “toți regizorii noștri fac filme pentru festivaluri, filme de artă. Și atunci ducem o lipsă acută de filme pentru public ”.

Mircea MorariuFoto: Arhiva personala

Inutil să ne pierdem vremea pentru a analiza hermeneutica afirmației doamnei Mitran. Inutil să insistăm asupra faptului că, pesemne, pentru actualul director al CNC publicul nostru ar fi cam neșcolit, cam fără gusturi și ar merge la cinema numai fiindcă ar vrea să râdă. Ne vom mulțumi acum să observăm că doamna director a uitat că exact Centrul pe care îl conduce a finanțat și pelicula Nunți, botezuri și înmormântări a, cred, debutantului în domeniu Alexandru Lustig. Despre care materialele de promovare ne spun că ar fi înregistrat trei răsunătoare succese la Teatrul tv. Unde a montat câteva mari titluri. Livada de vișini, Furtuna și Mantaua. Da, acesta este adevărul, adevărat. Alexandru Lustig a montat respectivele mari titluri. Tot la fel de adevărat e și că respectivele producții (sau măcar o parte dintre ele) au fost nominalizate la premiile UNITER. Nici nu avea cum să fie astfel de vreme ce producția TVR în domeniu este mică, minusculă. Iar în anul acesta, primul din mandatul glorios de pdg al d-lui Dan Cristian Turturică, producția TVR la capitolul Teatru TV este chiar zero, așa că menținerea în viață a respectivei categorii de premii impunea și o nemărginită indulgență din partea juriilor de nominalizări.

Alexandru Lustig și producția pe care a regizat-o a mai primit bani din multe alte surse, a avut parte și de o mulțime de sponsori. Așa se întâmplă când ești băiat de familie bună. Honni soit qui mal y pense! În fond, fiecare se descurcă după cum poate și după câte cunoștințe are.

Ce e, de fapt, Nunți, botezuri, înmormântări? Urmărind filmul gândul m-a dus la proza Veciniada a lui Ion Băieșu. Ca și la piesa Preșul a aceluiași Băieșu. Protagonistul filmului, altminteri foarte bine jucat de Șerban Pavlu, se lasă păcălit de conjunctura aparent favorabilă și de elanurile specifice anului 2007. Anul aderării României la UE: Când nimeni nu vorbea pe plaiul mioritic despre criza economică și financiară ce avea să își arate colții un an mai târziu. Achizițonează un teren, păcălit fiind că acesta ar fi o oază de liniște, cu gândul că acolo va construi case, căsuțe (vreo opt la număr) și va câștiga cum nu se poate mai ușor un milion de euro. Însă dezvoltatorul imobiliar in nuce habar nu are când semnează că în vecinătatea imediată se află clubul Prestige. Deținut de familia Gogea. Soț și soție a căror interpretare a căzut în sarcina actorilor Gheorghe Ifrim și Anca Sigartău.

La clubul respectiv, administrat de dl. Bărbat (Dan Rădulescu) se organizează weekend de weekend zgomotoase nunți și botezuri. Cu muzica dată la maximum. Nici vorbă despre liniștea promisă. Așa că, între familia bietului investitor și cea a organizatorului de evenimente, începe un război în lege. Război în zgomote și muzici. Care durează zece ani bătuți pe muche. Costuri fiind de ambele părți. Investitorul trebuie chiar să divorțeze strategic de soție (Anca Mateiu) pentru a-și pune averea la adăpost, urmând sfaturile unui avocat bun (Ioan Andrei Ionescu), familiei Gogea îi va fi subminată cinic căsătoria fiicei (Ilona Brezoianu).

Acțiunea are un incontestabil dinamism, unele replici sunt indubitabil amuzante, fără a fi nici un moment vulgare ( da , în ziua de azi asta este o performanță),totul virează spre bufonada grotescă. Îngroșată uneori mult peste marginile iertate. Alexandru Lustig în calitatea lui de regizor și Adrian Lustig, până mai ieri industrios autor de piese, reconvertit în scenarist de film, vor să satirizeze nu doar îmbogățiții peste noapte, nu numai vânzătorii mincinoși (Silviu Debu), nu doar corespondenții peste secole ai lăptăresei din celebra fabulă a lui La Fontaine. Ci și corupția din poliție (savuroși Nicodim Ungureanu și Ruxandra Maniu), și procuratura (Virgil Aioanei). Ca și proasta creștere a îmbogățiților peste noapte, prostul gust al consumatorilor de manele, și cea a cerșetorilor organizați în sindicat ( i-am remarcat pe Cătălin Babliuc și pe Ciprian Nicula) ori tagma răspopiților (Alexandru Bindea), și voluntarismul soacrelor (Liliana Ghiță)

Mărturisesc că nu am urmărit filmul ca un Sfinx. Admit sincer că am râs.Citeste intregul artiol si comenteaza pe Contributors.ro