Fareed Zakaria a avertizat asupra tensiunii dintre legitimitatea electorală a unor regimuri politice și sufocarea constituționalismului liberal. O democrație iliberală este un autoritarism legitimat prin alegeri libere.
Termenul ”democrație iliberală” poate părea, la prima vedere, un paradox. Democrația modernă înseamnă etimologic puterea (kratos) poporului (demos) printr-un mecanism de selectare periodică a guvernanților prin alegeri libere. Numim democratice regimurile politice unde există pluralism politic și alternare pașnică a puterii guvernanților.
După al Doilea Război Mondial, prin democrație s-a înțeles nu numai o ordine politică fundamentată pe alegeri corecte, ci și o democrație liberală, anume una fundamentată pe principiile separarii puterilor în stat, protejarea drepturilor individuale și guvernată de valorile statului de drept. Acest set valoric este numit, în istoria ideilor politice, constituționalism liberal și a evoluat în spațiul modernității europene, începând cu secolul XVI.
Puțini știu că sintagma “democrație iliberală” a apărut prima dată într-un celebru eseu al lui Fareed Zakaria, publicat în Foreign Affairs în 1997. Provocarea lui Fareed Zakaria a fost că noi ne-am obișnuit să asociem evoluția democrației cu valorile constituționalismului liberal, deși cele două fenomene pot coexista, istoric și politic, distinct. Cu alte cuvinte, așa cum secolul XX a fost martorul unor autocrații relativ liberale, la fel, putem asista la reversul medaliei.
Istoria anilor 1990 ne-a arătat regimuri politice în Europa de Est, America de Sud sau Asia în care, deși au loc alegeri corecte, valorile constituționalismului liberal sunt sufocate gradual și, aparent, ireversibil. Astfel, Fareed Zakaria a forjat conceptul democrație iliberală pentru a desemna regimuri precum cel al Bosniei de după alegerile din 1997 și, în sens larg, regimuri în care legitimitatea electorală dă naștere unei puteri arbitrare, disprețuitoare față de drepturile individuale, ce subminează separația și controlul reciproc al puterilor în stat, în care independența justiției se reduce la o acoladă retorică.
Ce poate fi sublinat aici este că articolul din 1997 menționa deja România ca o democrație iliberală, un exemplu est-european de modernizare firavă.
Succesul și impactul articolului din ForeignAffairs l-a obligat pe autor să dezvolte ipotezele incipiente de aici într-o carte de sine stătătoare, Viitorul libertății. Democrația iliberală în SUA și în lume, cu o primă ediție în 2003, ajunsă bestseller în America și tradusă în peste 20 de limbi.
Prima parte a cărții lui Fareed Zakaria schițează o istorie a libertății și, apoi, factorii socio-culturali ce au dus la instituirea democrațiilor liberale în secolul XX. El arată cât de mult datorează Occidentul tradiției clasice romane, instituțiilor apărute la Roma și dreptului roman. Termenul latin libertas este mult mai aproape de sensul modern al libertății și multe concepte politice s-au conservat din latină (constituție, senat, republică). În al doilea rînd, conflictele succesive între biserica și stat, apoi între diferite confesiuni religioase și apariția capitalismului au pregătit terenul pentru teoriile moderne ale contractului social, afirmarea drepturilor individuale și guvernării limitate, cu alte cuvinte, valorile constituționalismului liberal.
Revoluția industrială din Europa, prin creșterea economică pe care a generat-o, a avut un impact covîrșitor asupra definiției cetățeniei. Rînd pe rînd, oligarhiile din Vest s-au preschimbat în democrații limitate, pînă la consfințirea sufragiului universal și apariția instituțiilor moderne. Teza lui Zakaria, aproape deterministă, este că creșterea economică din Europa, anume nivelul PIB-ului pe cap de locuitor, se corelează cauzal cu apariția democrației liberale. Invers, cu cît o țară performează mai puțin economic, cu atît riscul de a ajunge o autocrație nefuncțională crește.
Această poveste de succes, ce include valurile de democratizare din Peninsula Iberică și căderea Cortinei de Fier, se oprește, în opinia lui Zakaria, în anii 1990, cînd multe regimuri politice îmbină alegerile corecte cu autoritarismul. Crește astfel spectrul democraților iliberale. E vorba, în primul rînd, de Rusia, Venezuela, dar și de mare parte din Africa și Asia centrală și republicile ex-sovietice.Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
