Într-un text ceva mai vechi, parțial citat într-unul de dată recentă, acesta din urmă antologat în best-seller-ul Dumnezeu nu e mort (Editura Polirom, București, 2022), Cristian Tudor Popescu își afirma adversitatea la adresa jurnalului. Mai ales al acelui jurnal, ca formă a literaturii, ținut de scriitori. Acest fel de jurnal ar fi “un travesti unsuros, un deghizament inutil și de prost gust, o târfă cu respect care se pretinde imaculat ca foaia albă de hârtie”.
Inutil să spun că sunt departe de a împărtăși opinia lui CTP. Mai degrabă, mă simt apropiat de ceea ce mărturisea într-un articol publicat în mai 2021 în Ziarul de Iași, profesorul, criticul literar și eseistul Alexandru Călinescu. “Nu țin jurnal, nu îmi voi scrie niciodată memoriile , dar citesc, cu plăcere și interes- atunci când merită- jurnale și memorii”. Faptului că profesorul ieșean citește jurnale și memorii, îi datorez și eu faptul că am parcurs volumul De la Rin la Dunăre și înapoi al lui Jan Willem Bos, apărut în anul 2022, la editura bucureșteană Humanitas. Care nu știu cum mi-a scăpat până în clipa în care am citit tableta ce i-a fost dedicată de dl. Călinescu în Ziarul de Iași.
Jan Willem Bos este, înainte de orice, un mare prieten, un prieten adevărat, un îndrăgostit de România. Nu a fost însă, și bine a făcut, nici înainte, și nici după 1989, un îndrăgostit necritic. După ce i-am citit cartea, mă situez și eu de partea acelor prieteni ai domniei-sale care i-au spus că “am suflet de român și că România este a doua lui patrie”.
Neerlandez, adică olandez cum se spunea odinioară, născut în 1954, Jan Willem Bos a ajuns să studieze mai degrabă printr-un joc al întâmplării ce de abia ceva mai târziu a devenit a fi și unul al dragostei, limba română. Printre primii lui profesori numărându-se Sorin Alexandrescu, pe vremea când binecunoscutul profesor era lector trimis de Statul român la Universitatea din Amsterdam. Jan Wiilem Bos a urmat cursuri de românistică și în SUA. A vizitat țara a cărei limbă avea să o studieze încă din 1974. Prima lui vizită a fost una cu peripeții, în detaliu și cu umor descrise în carte. A cunoscut-o pe Cornelia, o americancă cu origini românești, cu care s-a căsătorit și a avut o fiică. A revenit apoi periodic de câteva ori până în decembrie 1989. Peripeții au fost și cu ocazia acestor periodice reveniri, însă ele s-au dovedit a fi din ce în ce mai puțin amuzante. Agreabile încă și mai puțin. Între 1982 și 1984 a fost lector de Neerlandeză la Universitatea din București.
L-a cunoscut pe celebrul, pe vrednicul ambasador al țării sale la București Coen Stork aș cărui neastâmpăr a produs atâtea bătăi de cap autorităților comuniste de la București , cu ocazia ultimei lui vizite la București de dinainte de căderea comunismului. Jan Willem Bos s-a aflat în Capitala României în martie 1989. O lună rău prevestitoare pentru regimul lui Nicolae Ceaușescu. Toate detaliie pot fi găsite în carte.
Din 1990 încoace vizitele au fost mai dese. Conform propriei mărturisiri, Jan Willem Bos a descoperit bucuria de a citi parcurgând importante cărți din literatura română. Pe unele le-a tradus în neerlandeză. A ales titluri diverse, volume nicidecum ușor de tălmăcit. De la scrierile lui Mateiu Caragiale la acelea ale Mircea Cărtărescu. A realizat performanța de a traduce trilogia Orbitor și e în curs de apariție versiunea în neerlandeză a complicatului Solenoid. A revenit periodic la Creangă, însă nu s-a prea apropiat de Eminescu. Motivele sunt convingător detaliate în carte. A scris și publicat deja câteva cărți în care a vorbit despre feluritele lui experiențe românești, cea de acum fiind una pe care aș socoti-o a fi una de sinteză.Citeste intregul articol pe Contributors.ro
