La exact 20 de ani de la prima ediție, Humanitas ne face bucuria de a readuce în rafturile librăriilor traducerea în românește a excelentei cărți a lui R. G. Waldek Athénée Palace. Scriere, cum se spune azi, impură, roman și reportaj deopotrivă, memorialistică și, nu de puține ori, analiză politică la cald a șapte luni și jumătate dintr-una dintre cele mai dramatice perioade din istoria României.
Scrie, la un moment dat R.G. Waldek, că la finele lui noiembrie 1940, după marele cutremur, românii spuneau: “Ne-au năpădit cele șapte molimi pomenite în scripturi: ungurii, rușii, bulgarii, Lupeasca, regimul gardist, misiunea militară germană și cutremurul”. Sau: “De când am intrat în Pactul Tripartit, mâncăm ca nemții, avem o armată ca a italienilor, un război civil ca în Spania și un cutremur ca în Japonia”. Iar până la finele lui ianuarie 1941, atunci când R. G. Waldek avea să părăsească România, încheindu-i- se, pesemne, misiunea ei de corespondent al săptămânalului newyorkez Newsweek (în Postfața volumului cititorul curios are șansa de a găsi o încercare de deslușire a tumultuoasei biografii a autoarei, încercare datorată lui Ernest H. Lathman jr) mai avea să se consume și sângeroasa rebeliune legionară.
O binevenită întâmplare face ca reeditarea cărții lui Rosie Waldeck să coincidă cu apariția în librării a unei alte cărți pe care o socotesc extreme de importantă. E vorba despre Căderea Franței.Invazia nazistă din 1940 a lui Julian Jackson (Editura Publisol, București, 2022). Spun aceasta fiindcă Rosie G. Waldek a ajuns la București exact în ziua în care a căzut Parisul. La nici doi ani distanță de la tragicul eveniment, jurnalista-romancieră nu doar că reconstituie cu lux de amănunte cum au primit românii vestea, ci face și o analiză detaliată, în multe privințe și politologic, și istoricește valabilă și azi nu numai a reacțiilor românești, ci și a cauzelor acestui eveniment, resimțit nu doar la București, ci în întreaga Europă și dincolo de fruntariile acesteia ca un moment de cumpănă. “Căderea Franței a însemnat apogeul a douăzeci de ani de promisiuni deșarte, după ce dăduseră greș toate încercările de a controla șomajul, inflația, deflația, tulburările sociale, egoismul partidelor și multe altele. Europa era obosită, își pierduse încrederea în principiile după care se călăuzise până atunci, simțindu-se aproape ușurată când totul s-a terminat în așa fel încât să fie absolvită de orice responsabilitate”.
Așadar, Rosie Waldek ajunge la București în ziua de 14 iunie 1940, se cazează la cel mai bun hotel din acea vreme, situat în inima Capitalei, “din punct de vedere topografic, artistic, intelectual, politic și, dacă vreți, moral”. Athénée Palace (reamintesc că el apare și în Trilogia Balcanilor a Oliviei Manning, carte tipărită în românește acum vreo câțiva ani la Nemira) era încă, în iunie 1940, ultima scenă cosmopolită pe care Europa de după războiul mondial și Europa Noii Ordini apăreau împreună”. …”Numai la Athénée Palace, într-un decor strălucit în stilul marilor hoteluri europene, actorii de după războiul mondial și actorii noii ordini, toți stele de prime mărime, țineau afișul, iar piesa în sine era plină de suspans“. Erau cazați acolo diplomați și germani, și englezi (modificarea în timp a proporțiilor, bine sesizată de Rosie Waldek spune multe), ziariști sau falși jurnaliști, spioni și informatori în toată regula (găsim în carte un excelent portret al enigmaticei doamne Edit von Coler – draga Edith!), s-au consumat acolo nu numai amantlăcuri, ci și lupte de supremație între reprezentanții Statului și cei ai partidului nazist încartiruiți în România. Oaspeților de toate națiile și felurile li s-au adăugat români cu felurite îndeletniciri și, mai ales, misiuni mai mult sau mai puțin secrete ori greu de intuit, mulți dintre ei aflați pe cel puțin două state de plată, actuale sau foste Excelențe. În spațiul cumva mitic al hotelului știrile, știrile pe surse, zvonurile, intoxicările interferau într-un inedit regim de Breaking News. Notează Rosie Waldek: “N-aveam de unde să știu că aici, în acest straniu și elegant hotel, voi putea observa de aproape cum naziștii cucereau și colonizau Europa; o perspectivă care, deși nu cuprindea decât o mică felie din Europa, nu-și pierdea nimic din înemnătate – o analiză se poate face dintr-o singură picătură de sânge”.
Din Intimitatea camerei sale de hotel, din animația holurilor, a cafenelei, a restaurantului la ale cărui mese se puneau la cale multe, R. G. Waldek observă nu doar căderea Parisului. Ci și ultimatumul sovietic ce a dus la pierderea Basarabei și a Bucovinei de Nord, și Diktatul de la Viena, și ultimele luni ale domniei lui Carol al II lea, și relația acestuia cu Lupeasca, și evoluțiile și contradicțiile din sânul Gărzii de Fier, și ce au făcut partidele istorice așa, în ilegalitate, cum funcționau ele, și prezența lui Iuliu Maniu, și cum s-a ajuns la soluția Antonescu, și abdicarea Regelui, și esența Statului Național- Legionar, și efectele devastatorului cutremur, și excesele naționaliste ca parte a totalitarismului, și persecuțiile antisemite, și decizia Conducătorului Statului de a o rupe, la un moment dat, cu Horia Sima și cu legionarii. Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
