Am verificat acum pentru că nu mai țineam minte exact: “fatwa” împotriva lui Salman Rushdie a fost dată în 1989 și cumva, pentru o persoană din est complet nesincronizată cu restul lumii părea mai degrabă o poveste romantică. Poeții sunt, se știe, mai mereu, “maudiți”, ei spun lucruri care nu sunt pe plac dar nu totdeauna foarte importante.
Pe vremea aceea un alt lucru mai important se petrecea: expresia insolentă a lui Stalin “câte divizii are Papa” primea în sfârșit o replică pe măsură de la un papă adevărat: “Nu vă fie frică”.
Oamenilor nu le-a mai fost frică și aproape într-o clipă lumea comunistă s-a prăbușit de parcă n-ar fi fost niciodată… Oricum nici măcar statuile lui Stalin nu supraviețuiseră ssuficient ca ă prindă momentul decât în puține locuri...
Eram într-o mică excursie săptămâna trecută când am aflat de atacul împotriva scriitorului cu care am început textul. N-am ajuns niciodată să citesc “Versetele”, în schimb m-am luptat destul de mult cu “Copiii de la miezul nopții”, o carte complex scrisă ( cam prea complex pentru vremurile noastre voioase) și din care am aflat destule despre lumea în care s-a născut independența Indiei și Pakistanul. Nici măcar nu contează de ce ayatolahul a ales să emită o fatwa exact împotriva lui, când probabil că majoritatea cărților care se scriau în epocă aveau cel puțin o idee contrară Coranului…
Ceea ce se poate vedea în cele de mai sus este cât de mare e de fapt puterea ideilor.
În zilele noastre lucrul ăsta e cumva considerat depășit, trăim în vremurile universurilor paralele și a adevărurilor multiple. Din punctul meu de vedere ideologia asta provine dintr-o interpretare greșită a principiului indeterminării al lui Heisenberg, dar nu vreau să merg mai departe cu această idee, ar necesita o discuție separată.
Desigur că nu suntem prima generație care observă cât de mare e această putere; mulți înaintea noastră și-au pus problema cum să o folosească. Regimurile comuniste și fasciste aveau instrumente puternice de propagandă și probabil o mare parte din forța lor a provenit tocmai de aici. Nu știm cum ar fi putut funcționa propaganda hitleristă pe termen mai îndelungat; despre cea comunistă știm: ea a funcționat cu atât mai bine cu cât era mai îndepărtată de sursa adevărului obiectiv. Prin anii ‘70 încă mai existau comuniști convinși în Europa dar sigur erau mai mulți decât în țarile socialiste. Anii ‘50 au fost mai mult decât suficienți pentru a lămuri pe oricine s-a confruntat cu versiunea concretă a idealurilor (desigur, mă refer la cei care să creadă, nu la profitori).Citeste intregul articol si comenteazza pe Contributors.ro
