De două decenii, universitățile românești sunt prinse între două ierarhii simultane: cea științifică și cea pedagogică. Legea Educației nr. 1 / 2011 a pus pe steroizi ierarhia științifică, în defavoarea celei de învățare. Colac peste pupăză, finanțarea educației a rămas mereu sub nivelul legal, ca și cea a cercetării. Noua Lege a Educației nu repară, însă, aceste hibe. Dimpotrivă, pseudo-soluția găsită de Minister pentru viitorul țării constă în protejarea altor trei ierarhii, care au interferat major cu sistemul universitar din România: cea militară, cea politică și cea economică. Practic, sărim din lac în puț.
Carierele universitare românești sunt croite după patul lui Procust al fișei CNATDCU de evaluare a meritelor. Publicațiile științifice și citările sunt recompensate însutit, în timp ce munca pedagogică rămâne Cenușăreasa. Lipsesc indicatorii care să stimuleze echilibrat calitatea cercetării cu calitatea predării și a creării experiențelor studențești. Vocația didactică devine, oficial, o povară. În ultimii zece ani, privilegierea îndârjită a metricilor cercetării față de cele ale învățării a condus la un progres în internaționalizarea cercetării românești. Totuși, a generat și efecte perverse, pe care actuala propunere de lege le amplifică. În primul rând, profesorii pasionați de actul didactic au fost, efectiv, pedepsiți și îndemnați să muncească cu sârg pe ogorul ISI. Calitatea învățării și relațiile profesor - student au avut, desigur, de suferit, de la licență la doctorat. Calitatea slabă a doctoratelor și dizertațiilor reflectă și penuria îndrumării. În al doilea rând, toate formele de perfecționare și recunoaștere profesională au fost distorsionate pentru a părea un doctorat științific. Această mascaradă a avut consecințe dezastruoase în universitățile militare și de ordine publică. Mai mult, a condus și la tentația politizării universităților și a poleirii universitare a politicienilor. În al treilea rând, a fost stimulată creativitatea la păcălit sistemul, prin publicații prădătoare, „moriști de citări” și alte scheme tip Caragiale, inovate global și perfecționate local. Legea propusă va normaliza eșecurile legii actuale, ridicându-le la rang de virtute.
Obsesia pentru metrici de cercetare, ignorarea nevoilor și preferințelor studenților și declinul demografic au condus la o criză de recrutare în universitățile românești. Scade numărul de absolvenți de Bac și mulți dintre aceștia pleacă în alte țări europene, percepând o experiență studențească mai faină acolo. Soluția universităților din România a fost o cursă spre fundul sacului, scăzând tot mult standardele pentru a putea capta și păstra tinerii care pot fi încă atrași. Examenele de admitere au fost înlocuite, adesea, cu concurs pe bază de dosar și, poate, interviu. Au dispărut, treptat, examenele de finalizare a studiilor. Sunt organizate repetate sesiuni de admitere, pentru a ocupa locurile rămase libere. Ca să vorbesc din experiența proprie, anul trecut ultima sesiune de admitere la UPB s-a încheiat în 28 octombrie, o lună după începerea anului universitar. Au dispărut în UPB și examenele de admitere la doctorat, care se bazează acum doar pe acceptul profesorului coordonator. În goana după cantitate, calitatea suferă. Stimularea profesorilor de a fi și mentori, de a investi mai mult timp și pasiune în munca didactică a fost și va rămâne, se pare, total ignorată de Ministerul Educației.
Propunerea actuală de lege pare croită la comanda universităților militare și de ordine publică, a căror școli doctorale au fost decimate de acuzații de plagiat. Ierarhia strictă nu rezonează bine, cel puțin la noi, cu logica peer-review și a originalității, specifice logicii științifice. Doctoratul științific este o formă prost croită pentru fondul perfecționării studenților și cadrelor din aceste domenii. Din păcate, doctoratul profesional a fost abandonat la nivelul sistemului academic românesc. Prin urmare, plagiatul a devenit endemic în aceste universități. Emilia Șercan observa că majoritatea sesizărilor de plagiat din perioada 2016-2020 (anume 56%) au vizat domeniile de doctorat controlate de Universitatea Națională de Apărare „Carol I” (UNAP), Academia de Poliție și Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”. Academia Națională de Informații s-a autosesizat, reclamând la CNATDCU peste 50% dintre propriile teze ca fiind suspecte de plagiat. Între timp, Academia de Poliție a pierdut dreptul de a acorda titlul de doctor, din cauza plagiatului sistematic.
Noua propunere legislativă adoptă soluția struțului: Decât să rezolvăm problema plagiatului, mai bine să nu ne mai uităm la ea. Cui prodest? Desființarea CNATDCU este perfect adecvată scandalului de plagiat în care este implicat premierul Nicolae Ciucă. Prin eliminarea CNATDCU, pisica integrității este aruncată în curtea comisiilor de etică ale Universităților, care pot fi afectate de conflicte de interese majore. Puterea absolută corupe absolut. Puterea totală de validare a propriilor diplome, acordată universităților din România de azi fără alte circuite corectoare, va conduce la feudalizarea acestora. Mișcarea este și mai clară dacă ținem cont și de restul modificărilor propuse.
Aruncarea plagiatelor sub preșurile Universităților satisface atât cerințele ierarhiei militare, cât și cele ale ierarhiei politice. Pentru a unge și mai mult mecanismul „o mână spală pe alta, iar universitatea le spală pe amândouă”, noua lege propune eliminarea, de fapt, a limitelor de mandate pentru Rectori. Universitățile vor stabili numărul maxim de mandate, cu singura condiție de a fi... un număr finit. Umorul este, probabil, involuntar. Nu scrie nicăieri că trebuie să fie și un număr rațional. S-ar oficializa astfel starea de fapt în care, prin modificările malițioase aduse Legii 1 / 2011, mai mulți rectori s-au autosuspendat sau au profitat de întreruperi pentru a candida dincolo de cele două mandate posibile în spiritul legii. Puterea discreționară a Rectorilor va fi astfel consacrată și Universitățile vor intra ca monedă de schimb în jocul politic. Devine inutil de precizat că noua lege nu ia nicio măsură pentru depolitizarea învățământului superior și pentru interzicerea cumulării de funcții politice și universitare. Gradul de încredere al populației în sistemul politic este foarte scăzut. Universitățile trebuie să se decupleze față de acest factor de corupere, dacă vor să recâștige încrederea studenților și părinților lor.
Unde este putere politică este și putere financiară, care permite acumularea de publicații și de citări în jurnalele cu taxă tip MDPI. Fără să fie prădătoare în sens de dicționar, acestea au o variabilitate enormă a peer-review-ului, de la rezonabil la inexistent. Astfel, noul stil de jurnale legitimează publicațiile pseudoștiințifice sau de slabă calitate prin articolele valoroase, care-și găsesc și ele locul pe platformă. Modelul de afaceri e bazat pe atragerea unei cantități enorme de contribuții în regim open access, plătite direct de autori. Pe scurt, banii facilitează considerabil publicarea și chiar un factor de impact ridicat. În loc să fie consolidată autoritatea CNATDCU de a propune standarde pentru calitatea științifică, noua lege optează pentru „merge și așa”.Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
