Elitele vorbesc despre sfârșitul lumii,
în timp ce noi vorbim despre sfârșitul lunii.
Sloganul Vestelor Galbene, 2018
Pe 21 februarie 1804 a avut loc primul transport din lume pe calea ferată, fiind parcursă o distanță de 9 mile (14,4 km), între uzina siderurgică Penydarren și canalul Merthyr-Cardiff, în sudul Țării Galilor. Trenul, cu 5 vagoane în care erau încărcate 10 tone de fier și 70 oameni, a fost tractat de o locomotivă cu aburi, proiectată și construită de inginerul minier Richard Trevithick (Fig. 1).
Invenția lui Trevithick - prima locomotivă cu aburi operațională de la începutul secolului al XIX-lea - a marcat o schimbare de paradigmă a transporturilor terestre. Mii de ani, oamenii au folosit animale de povară și/sau mușchii proprii pentru a căra pe distanțe relativ mici și cu durate de timp lungi mărfuri limitate ca volum și masă. Dintr-o dată, forța aburilor produși de arderea cărbunilor a permis transportul mărfurilor grele, pe distanțe și cu viteze din ce în ce mai mari. După două decenii de la invenția lui Trevithick, George Stephenson și fiul său Robert au inaugurat, în 1825, prima linie ferată din lume pentru trenuri de persoane.
Transportul feroviar a fost una dintre cele mai importante invenții tehnologice ale secolului al XIX-lea și o componentă cheie a Revoluției industriale, începută în Marea Britanie și extinsă apoi în multe alte țări.
În acest context este ușor a înțelege decizia Muzeului Național al Țării Galilor din Cardiff de a omagia locul de naștere a transporturilor pe calea ferată prin expunerea unei replici a locomotivei inventate de Richard Trevithick și folosite pentru transportul istoric din 1804 (Fig. 1).
Dar se pare că în contextul socio-politic actual, dominat de corectitudinea politică și cancel culture, nici măcar un obiect-simbol al Revoluției industriale, cu o vechime de peste 200 ani, nu poate rezista asalturilor ideologice.
În luna martie 2022, canalul de televiziune GB News și cotidianul britanic Daily Telegraph au relatat despre decizia Muzeului Național din Cardiff de a-și respecta angajamentul prin care dorește „de-colonizarea” colecțiilor de exponate.[1] Deși Richard Trevithick nu a avut nicio legătură cu sclavia, conducerea muzeului a hotărât să modifice eticheta de prezentarea a locomotivei sale (Fig. 1) prin adăugarea unui „context istoric” menit să-i „lumineze” ideologic pe viitorii vizitatori:
Deși s-ar putea să nu existe legături directe între locomotiva Trevithick și comerțul cu sclavi, recunoaștem realitatea că legăturile cu sclavia sunt țesute în urzeala și trauma societății galeze.
Comerțul și exploatarea colonială au fost integrate în economia și societatea Țării Galilor și au fost fundamentale pentru dezvoltarea Țării Galilor ca națiune industrializată. Pe măsură ce vom continua să audităm colecția, vom explora modul în care comerțul cu sclavi a fost implicat și a contribuit la dezvoltarea infrastructurii feroviare și locomotivelor cu aburi din Țara Galilor.
Interesant de remarcat este și faptul că Marea Britanie a abolit comerțul cu sclavi în 1807. Se pare că managementul Muzeului Național din Cardiff a găsit dovezi peremptorii că în doar trei ani scurși de la inventarea locomotivei Trevithick comerțul cu sclavi a fost implicat și a contribuit la dezvoltarea infrastructurii feroviare și locomotivelor cu aburi din Țara Galilor.
Nu mai are niciun rost să ne ascundem după cireș și să ne prefacem că nu vedem în decizia Muzeului Național galez un nou caz de cancel culture. Pentru că pe seama combustibililor fosili au fost inventate și aruncate în cârca lor atâtea păcate și rele imaginare (imensa lor majoritate), nu pot decât să mă cutremur la citirea acestei noi „descoperiri” epocale: sclavii au contribuit la Revoluția industrială alimentată de cărbuni, inițial, și de petrol, după 1859 (președintele Lincoln a emis Proclamația de emancipare a sclavilor pe 1 ianuarie 1863).
Ceea ce se încearcă acum este crearea unei conexiuni între munca slavilor și folosirea combustibililor fosile pentru ca, mai apoi, să se atingă de fapt ținta mult iubită de ecologiști: așa cum a fost abolită sclavia, tot așa trebuie abolită și dependența modernă de cărbuni, petrol și gaze.
De exemplu, istoricul Jean-François Mouhot, University of Birmingham, a publicat în 2011 un articol peer-reviewed intitulat Past connections and present similarities in slave ownership and fossil fuel usage în care afirmă că există o conexiune puternică între Revoluția industrială din Marea Britanie alimentată de combustibili fosili și aboliționism:
Apariția simultană a motoarelor cu aburi și a mișcării aboliționiste cu siguranță nu a fost întâmplătoare. Industrializarea a declanșat o schimbare în percepția asupra muncii în Marea Britanie, care a ajuns să fie văzută mai pozitiv. De asemenea, sclavia a fost adesea descrisă ca fiind cea mai ușoară soluție la lipsa de energie de lungă durată în societățile preindustriale și
îmbunătățirea tehnologiei a diminuat presiunea de a deține sclavi.
După care se poate citi:
Sclavii și mașinile alimentate cu combustibili fosili joacă roluri economice și sociale similare: atât societățile sclavagiste, cât și țările dezvoltate externalizează munca și atât sclavii, cât și mașinile moderne îi eliberează pe proprietarii lor de treburile zilnice. În consecință, suntem la fel de dependenți de combustibilii fosili precum societățile sclavagiste erau dependente de munca forțată. [Deși] în moduri diferite, suferința rezultată (direct) din sclavie și (indirect) din arderea excesivă a combustibililor fosili sunt acum comparabile din punct de vedere moral.
Simpla idee a existenței unei astfel de conexiuni dintre sclavie și Revoluția industrială via combustibili fosili a fost respinsă în 2013 de Klas Rönnbäck, University of Gothenburg, Suedia, într-o replică adresată lui J.-F. Mouhot - Slave ownership and fossil fuel usage: a commentary. Respingând încercarea lui Mouhot de a găsi similarități forțate între proprietatea istorică a sclavilor și utilizarea combustibililor fosili în prezent, doar pentru a condamna apoi utilizarea lor actuală, Rönnbäck conchide că Mouhot face doar niște paralele retorice, care par destul de dubioase și înșelătoare.
În 2014, Chris Hayes, prezentator al postului de televiziune MSNBC în articolul The New Abolitionism, publicat de The Nation, critică și ele stupiditatea comparației sclavie – combustibili fosili:
Este aproape întotdeauna o prostie să compari o problemă politică modernă cu sclavia, deoarece nu există nimic în istoria americană care să fie analogul sclaviei. Așadar, înainte ca cineva să înțeleagă greșit punctul meu de vedere, permiteți-mi să fiu clar și să spun ceea ce este evident: nu există absolut nicio comparație morală imaginabilă între sclavia africanilor și afro-americanilor și arderea carbonului pentru a ne alimenta mașinăriile [s.m.]. Oamenii sunt oameni; moleculele sunt molecule. Comparația pe care o fac eu este o comparație între economia politică a sclaviei și economia politică a combustibilului fosil.
Comparațiile cu sclavia sunt, în general, considerate ca absurde din punct de vedere retoric, și pe bună dreptate. Pășim pe un teren periculos. Ideea aici nu este de a asocia companiile moderne de combustibili fosili cu falimentul moral al proprietarilor de sclavi de odinioară, sau politicienii care au apărat sclavia cu cei care apără combustibilii fosili în prezent.
Hayes insistă însă că se poate face o comparație între două categorii de aboliționiști: oponenții sclaviei și oponenții combustibililor fosili. Și pentru că aboliționiștii din secolul al XIX-lea au impus lichidarea sclaviei, n-ar fi rău dacă și aboliționiștii din secolul al XXI-lea ar putea impune interzicerea combustibililor fosili. Intenția propagandistă este evidentă: Ecologiștii care atacă utilizarea combustibililor fosili se află într-o poziție morală și tactică similară cu cea a aboliționiștilor de dinainte de război.
Dacă dorim, totuși, să construim o legătură între sclavie și combustibilii fosili, sensul acesteia este contrar propagandei aboliționiste și încercării de cancel culture pe care le-am descris mai sus. Un subtitlu adecvat ar fi:
Revoluția industrială și combustibilii fosili au exterminat sclavia
Declanșată o dată cu descoperirea motorului cu aburi, tranziția rapidă de la vechile forme de energie animală, hidraulică, biomasă sau eoliană la cărbuni a asigurat succesul Revoluției industriale din Marea Britanie și apoi, din restul lumii, astfel că astăzi, după două secole, 85% din energie utilizată de omenire provine din cărbuni, petrol și gaze. Combustibilii fosili au fost cei care, în cele din urmă, au făcut ca sclavia - împreună cu energia animală, lemnul, vântul și apa să devină ne-economică.[2] Exterminarea sclaviei ar fi fost mai greu de obținut fără combustibili fosili.
Secretul revoluției industriale a fost trecerea de la energie solară curentă – lemn, ploaie, vânt – la energia solară stocată (cărbuni, petrol, gaze). Bineînțeles, asta nu înseamnă că energia musculară a dispărut odată când au fost inventate motoarele cu aburi sau cu ardere internă: sclavia a continuat în Rusia, Caraibe, America de Sud și în multe alte țări. Treptat, tot mai multe bunuri produse de oameni au fost realizate folosind energie fosilă. Pe de altă parte, dacă bumbacul cultivat de sclavi ar fi fost un stimulent cheie pentru capitalism, este greu de înțeles de ce nu a avut loc niciodată o revoluție industrială în Rusia (pentru că pe cea din 1917 n-o putem numi așa).
Citeste continuarea pe Contributors.ro
