De câte ori este criză, unul din economiștii BNR, Valentin Lazea, Florin Georgescu, Adrian Vasilescu sau chiar Mugur Isărescu sau economiști din Consiliul Fiscal (Daniel Dăianu sau mai de mult Ionuț Dumitru) vorbesc despre necesitatea ”reformelor structurale”. Uneori mai vine cate un oficial al Băncii Mondiale sau FMI cu aceeași sintagmă. Poate este vremea să clarificăm ce înseamnă ”reforme structurale” cine și în ce mod ar putea fi aplicate.
Ce înseamnă reforme structurale?
Conform BCE reformele structurale sunt măsuri care schimbă țesătura unei economii, cadrul de reglementare și instituțional în care operează oamenii. (European Central Bank, 2017). Conform aceleiași surse ele ar trebui să fie orientate spre ofertă și să țintească o dezvoltare echilibrată a economiei. Prin eliminarea obstacolelor ele ar trebui să ducă la creșterea productivității, creșterea investițiilor și a angajărilor.
Pachetele de măsuri au fost grupate de APEC astfel (APEC, 2022):
- Reforme privind reglementările
- Întărirea infrastructurii economice și juridice
- Guvernanța corporatistă
- Guvernanța sectorului public
- Politica Competiției
Un studiu FMI identifică două tipuri de reforme (Bordon, Ebeke, & Shirono, 2016) pentru care se găsesc date empirice pentru a fi analizate.
- PMI (Product Market Reforms-Reforme privind piata de produse)
- EPLR (Employent Protection on Regular Workers-reforme privind protecția angajaților obișnuiți)
Personal cred că gama reformelor structurale este mult mai mare enumerările menționate fiind mai degrabă exemplificative decât exhaustive.
Trebuie observat faptul că studiile empirice privind reformele structurale sunt dificile, studiul FMI arătând mai multe provocări pentru economiștii care încearcă să determine rezultatele unei reforme. Dacă rezultatele pe termen scurt sunt discutabile, rezultatele pe termen lung sunt încurajatoare.
Ce ar însemna reforme structurale în România?
Există o gamă variată de reforme care se pot imagina, și o mulțime de opțiuni de grupare a reformelor. Încerc să propun o listă de astfel de reforme, fără pretenția de a fi exhaustiv. Lista este și va fi mereu deschisă. Reforme structurale orientate spre mecanismele de funcționare a pieței interne
1 Reforme orientate spre întărirea contractelor
- Simplificarea procedurilor și creșterea vitezei de tranzacționare
- Întărirea legislației concurenței
- Combaterea monopolurilor
- Eliminarea barierelor de intrare pe piață
2. Reforme structurale orientate spre factorii de producție
a Reforme orientate spre factorul resurse naturale
- Clarificarea și simplificarea procedurilor de tranzacționare a terenurilor
- Clarificarea proprietății si soluționarea problemelor istorice legate de cadastru
- Îmbunătățirea calității și disponibilității apei
- Concesionarea de zăcăminte noi
- Re-împădurire
b Reforme orientate spre factorul muncă
- Îmbunătățirea legislației muncii în direcția simplificării formării relațiilor de muncă
- Reducerea costurilor cu munca prin reducerea fiscalizării muncii (transfer spre impozite de alte tipuri)
- Îmbunătățirea cadrului legal pentru contractele de muncă
- Facilități fiscale pentru educație profesională și programe de formare continuă
- Crearea cadrului legal pentru importul de forță de muncă
c Reforme orientate spre factorul capital
- Îmbunătățirea protecției acționarilor minoritari
- Facilități pentru economisirea sub formă de capital
- Stabilitate și predictibilitate fiscală
- Țintirea ”Doing Business”
- Îmbunătățirea cadrului legal pentru antreprenoriat
- Diversificarea ecosistemului financiar prin cadrul juridic specific unor activități noi.
3 Reforme structurale orientate spre administrația publică
- Eficientizarea proceselor de avizare/aprobare de orice fel
- Eficientizarea comunicării cu contribuabilii
- Simplificarea și clarificarea relațiilor cu statul de orice tip
4 Reforme structurale orientate spre infrastructura economică
- Prioritizarea rațională a dezvoltării infrastructurii
- Planificarea pe termen lung a infrastructurii
- Creșterea diversității serviciilor oferite de infrastructură
Reforme structurale conform modelului Leontieff (Matricea I-O)
Structura economiei este de multe ori interpretată în sensul Balanței Legăturilor între Ramuri, respectiv a modelului Leontieff. Restructurarea economiei în sensul modificării ponderii unor ramuri, a favorizării sau defavorizării unor ramuri poate fi, și este de multe ori privită ca o ”reformă structurală”.
Intervenționismul în acest sens este în cel mai bun caz dirijism în cel mai rău caz o întoarcere la economia planificată.
Problema intervenției statului în acest context, pentru accelerarea unor ramuri dezirabile și a frânării unor ramuri indezirabile pornește de la prezumția că statul are un fel de glob magic care îi permite să străpungă ceața viitorului și să identifice mai bine ca piața cea mai bună structură a economiei. Eu am mari rezerve în ceea ce privește performanța modelelor de predicție pe termen lung necesare fundamentării unor astfel de reforme.
Atunci când se vorbește de programe de re-industrializare, sau de dezvoltarea serviciilor, sau de dezvoltarea turismului sau orice altă abordare orientată spre ramură de obicei argumentele sunt intuitive și emoționale. Astfel de intervenții au sau nu au succes dacă găsesc suficientă tracțiune în societate, dar uneori prețul plătit pentru acest succes este ignorat. ”Se vrea să funcționeze” este o iluzie, pe care piața o sparge mai devreme sau mai târziu.
Reformele structurale bazate pe logica modelului Leontieff pot fi de foarte multe ori susținute politic din motive subiective. Un ”Lobby” puternic poate influența în acest sens discursul si narația politică în direcția susținerii unei ramuri cu facilități fiscale, subvenții sau alte facilități. Având in vedere tipul de model capitalist de la noi, coroborat cu sistemul politic, tind să cred că acest tip de reforme structurale ale economiei ar fi de evitat.
Este mult mai sănătos ca statul să creeze un mediu propice echitabil pentru toate afacerile din toate ramurile, și să lase piața cu regulile ei să identifice și să exploateze nevoile sociale.
PNRR - o șansă bizară
PNRR este un program derivat din obiectivele UE. Trebuie să spun că de multe ori privind obiectivele UE nu pot să nu am senzația că Bruxelles trăiește într-un univers paralel cu România. Ambițiile ecologiste ale UE par fundamentate pe știință și tehnologie care nu există încă, pe industrii care nu există, pe resurse naturale și umane care nu există. Discrepanța dintre ceea ce exista și ceea ce s-ar vrea să existe este acoperită cu sume imense de bani. Pot banii să cumpere timpul, competențele, tehnologiile necesare în timpul și secvența necesară? Rămâne de văzut. Această desprindere de realitate este punctul slab fundamental al PNRR sesizat intuitiv de mulți analiști.
Dacă facem o inventariere a măsurilor PNRR ele sunt măsuri de natura reformelor structurale, care acoperă o mare parte din lista propusă de mine, dar cu un accent foarte agresiv pe protecția mediului. Pornind de la prezumția că statul român și pleiada de agenții europene si naționale implicate în PNRR sunt capabile să modeleze realitatea să se potrivească cu ambițiile, ar putea fi o șansă de reforme structurale aplicabile și cu resurse disponibile.
