În primă instanță, mi s-a părut cum nu se poate mai bizar detaliul că din caietul de sală bogat în informații, ca întotdeauna profesionist redactat de Raluca Naclad, al spectacolului cu piesa Babel 11:4 sau Totul a început, spectacol de foarte puțină vreme intrat în repertoriul Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, lipsesc orice fel de informații referitoare la autorul textului. Un anume Enoch Darli. Sunt, e drept, câteva rânduri atribuite respectivului. Rânduri referitoare, în primul rând, la condiția de azi a adevărului.
E vorba acolo despre un șir de interogații esențiale. Care e granița dintre adevăr și fals? Există un unic adevăr sau poate fi acesta multiplu? Multiplu, în cazul de față justificat de perspectiva diferită a fiecăruia dintre cele 16 personaje reunite într-o sală de așteptare. Dintre care cel puțin 6 se revendică a fi tatăl unui copil pe cale de a se naște. Se poate oare vorbi despre un adevăr hibrid câtă vreme trăim deja într-o lume hibridă, cu arte și suferințe hibride, continuă să se întrebe același Enoch Darli. Vorbe, dileme ce la începutul reprezentației sau, mai corect spus, în ceea ce se cheamă, în limbaj teatrologic, spațiu de instalare, au fost deja rostite în foaierul Teatrului și nu oricum, ci în franceză și în acompaniament de micuț pian electronic sau, mă rog, de clavecin, de o fetiță, amestec de naivitate și de siguranță de sine. Și care, mai apoi, va interveni din când în când, și, spre vizibila disperare a non-francofonilor, în chip de raisonneur al spectacolului.
Să fie oare respectiva fetiță chiar Enoch Darli sau e cumva vorba despre Anna Rivera, pe care o găsim în lista de distribuție? Care filmată fiind în priză directă, așa cum va fi mai pe urmă mai tot spectacolul de actorii Iulia Paula-Niculescu și Florin Hrițcu, va avea grijă să ne încredințeze că, cel puțin pentru moment, ceea ce ne pregătim să vedem este spectacolul său. Un posesiv de natură să ne pună cumva pe gânduri. Dar și să ne ofere o pistă. Nu de alta, însă sintagma în cauză este în specificul discursului de azi al regizorilor. Indiferent că ei se cheamă Radu Afrim sau Andrei Măjeri.
Nu, nu am ales la întâmplare cele două nume. Am făcut-o fiindcă și unul, și altul cochetează de ceva vreme cu dramaturgia. Și pentru pregătirea dezvăluirii faptului că Enoch Darli este nimeni altcineva decât Daniel Chirilă, regizorul montării, binecunoscut și în ipostaza de autor de scrieri de literatură dramatică. De altminteri, ceea ce scrie și susține în textul lui inserat în același caiet de sală, seamănă teribil cu ceea ce spune pe scenă Anna Rivera ca delegat al aceluiași enigmatic Enoch Darli.
Filmarea continuă. Sub pretextul că ea ar fi necesară în vederea susținerii unui examen la facultate. Nu, nu la UNATC, ci la SNSPA, acolo unde ar fi studentă viitoarea mamă. Intepretată de Corina Grigoraș. Unii acceptă solicitarea, stimulați fiind de pactul de neagresiune dintre Dan Grigoraș și Rareș Pîrlog sau de personajele jucate de aceștia (spectacolul regizat de Daniel Chirilă se bazează în chip deliberat pe confuzia dintre actor și rol, interpreții împrumutânu-și numele lor civile personajelor), alții refuză, așa cum o face Gina Gulai. O altă categorie de participanți, vom vedea mai la vale că e vorba despre performeri, își văd de nervozitățile lor ori își reamintesc momente din biografie (Dragoș Ionescu, Cătălina Bălălău sau Emanuel Becheru). Cu toții (celor menționați deja alăturându-li-se Nora Covali, Cătălina Eșanu, Valentin Florea, Ecaterina Hâțu, Andrei Merchea –Zapotoțchi, Maria Hibovski) sunt, se simt precum șoarecii în cușcă. Beneficiază de o falsă libertate. De libertate condiționată. Vocile își pierd armoniile, Babelul devine din ce în ce mai complex, mai desăvârșit. Asta în pofida faptului că spectacolul se structurează la nivelul enunțului, al gramaticii, al sensului din ce în ce mai clar. Dobândește benefice limpeziri ideatice. Citeste articolul pana la sfarsit pe Contributors.ro
