Războiul dus de Rusia împotriva Ucrainei, aşa cum au afirmat mai mulți comentatori, va duce inevitabil la resetarea şi rescrierea politicilor duse de statele implicate în acest conflict, dar şi la reconfigurarea instituțiilor suprastatale, cum ar fi NATO sau Uniunea Europeană. Prima care a dat undă verde reconfigurării şi extinderii sale este Uniunea Europeană. Prin decizia Consiliului European din 23 iunie, Republica Moldova şi Ucraina au primit statut de țări candidate pentru aderarea la Uniunea Europeană. În cadrul Summitului NATO de la Madrid din 29 iunie, Turcia a semnat un memorandum prin care şi-a dat acordul pentru aderarea Suediei şi Finlandei la NATO.
Cum se explică schimbarea bruscă de macaz a politicii externe a Turciei față de extinderea NATO? De ce a renunțat Turcia atît de repede şi într-un mod surprinzător la dreptul său de veto şi a hotărît totuşi să sprijine aderarea la Alianța Nord Atlantică a celor două țări scandinave?
İmediat ce au inceput discuțiile despre o posibilă aderare a Suediei şi Finlandei la NATO, Turcia s-a opus cu vehemență acestei intenții, afirmînd că acest pas ar fi o “greşeală” la fel ca cea a aderării Greciei la NATO. Preşedintele turc Recep Tayyıp Erdoğan a acuzat Suedia de nenumărate ori că ar fi gazda sau “pepiniera unor organizații teroriste” precum Partidul Muncitoresc din Kurdistan (PKK), organiziție considerată „teroristă” de către Turcia (cu care luptă deja de 38 de ani, ciocniri în care aproximativ 40 mii oameni şi-au pierdut viața); YPG (Unitatile de Protecție a Poporului Kurd) o ramură siriană a PKK şi sustinători ai clericului Fetullah Gulen, acuzat de instrumentarea loviturii de stat eşuate din 2016. Totodată, țările nordice au refuzat de mai multe ori să extrădeze la cererea Turciei persoane acuzate că ar fi terorişti. Dacă preşedintele turc se arăta de neînduplecat refuzînd categoric să poarte discuții diplomatice cu reprezentanții țărilor nordice, afirmînd că aceştia nu ar trebui să se obosească să se deplaseze la Ankara, totuşi unii oficiali din cadrul Ministerului de Externe de la Ankara nu au exclus categoric perspectiva acceptării Suediei şi Finlandei la NATO.
Semnarea Memorandumului dintre Turcia şi cele două țări scandinave au dovedit că intransigența şi fermitatea declaratiilor preşedintelui turc au fost doar o perdea de fum aruncată în fața opiniei publice internaționale. Atît presa de opoziție din Turcia, cît şi diferite analize din străinătate pun în discuție mai multe motive care ar fi determinat Turcia să îşi reviziuiască decizia. Prin aceste mutatii diplomatice de şah Turcia ar fi încercat să resolve problemele pe care le are cu SUA, în primul rind. De ce? Pentru că procurarea sistemului de apărare rusesc S-400 a dus la tensionarea relațiilor dintre aceste două țări în ultimii ani şi a determinat SUA să nu mai furnizeze Turciei avioane de lupta F-35. Casa Albă, însă, a declarat că Turcia nu a cerut concesii pentru a accepta candidatura țărilor nordice la NATO, dar preşedintele turc a recunoscut că a avut o discuție telefonică cu preşedintele american înainte de semnarea memorandumului cu aceste țări.
Ce scrie presa din Turcia? “Turcia a obtinut ceea ce şi-a dorit!”, “Victoria Preşedintelui Erdogan de la Madrid” sunt titluri de ştiri în presa controlată de partidul de guvernămînt AKP (Partidul Justiției și Dezvoltării). Tot aceasta ține să menționeze că prin semnarea acestui memorandum Suedia şi Finlanda nu vor mai acorda suport organizațiilor teroriste PKK, PYD, YPG şi FETO. Doar că presa aservita guvernului de la Ankara omite un detaliu vital, care i-ar putea juca festa Turciei pe viitor. Textul memorandumului spune că Suedia şi Finlanda nu vor susține organizațiile PYD/YPG şi FETO. Cuvintul “terorist” lipseşte la punctul 4 din textul memorandumului, ceea ce sugerează indirect că țările nordice nu consideră aceste organizații ca fiind organizații teroriste. La punctul 5 al memorandumului este precizat ca doar PKK este o organizatie teroristă. (vezi aici) Nici Statele Unite ale Americii nu consideră YPG o organizație teroristă, mai mult aceasta este susținută şi finanțată de către SUA în lupta sa contra Statului İslamic. Turcia însă cataloghează PKK şi YPG ca fiind una şi aceeaşi organizatie teroristă. Totodată, prin semnarea acestui memorandum Suedia şi Finlanda se angajeaza să “manifeste solidaritate cu Turcia în lupta împotriva terorismului în toate formele sale" şi să nu "impună restricții sau embargo-uri asupra industriilor de apărare".
Presa de opozitie din Turcia, spre deosebire de presa din străinatate mai pune în discuție iluzia dreptului de veto pe care Turcia pretinde că îl are ca membru NATO. În realitate, spun aceştia, Turcia nu a beneficiat niciodată de acest drept. Spre exemplu, în 2009 fostul prim-ministru al Danemarcei, Anders Fogh Rasmussen urma să devină secretar general al NATO, decizie pe care preşedintele turc a contestat-o. Anders Fogh Rasmussen a fost acuzat că sprijină PKK, un alt motiv fiind şi criza caricaturilor cu profetul Mohamad apărute în revista daneza Jyllands-Post, care a declanşat un protesc amplu în lumea musulmana. Un alt exemplu este Summitul de la Londra din 2019, cînd Turcia s-a opus votării “Planului Baltic”, cerînd membrilor NATO să recunoască organizația YPG ca fiind una teroristă. Dar şi de această dată, Turcia a fost “convinsă” să cedeze. Şi la Summit-ul de anul acesta de la Madrid este greu de spus dacă Turcia a obținut o victorie sau iarăşi a fost “constrînsă” sau “convinsă” de țările importante din NATO să renunțe la dreptul său de veto. Trebuie de menționat ca anul viitor în Turcia vor avea loc alegeri prezidențiale. Prin această manevră diplomatică, Erdogan a încercat oare să obțină suportul Vestului, în speță a SUA sau ce altceva i s-a promis preşedintelui turc? Acest lucru îl vom afla cu toții în viitorul apropiat.Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
