Reiau aici textul meu apărut pe platforma Contributors si pe Hotnews pe 24 martie 2014. Între timp, putinismul a devenit principalul adversar al civilizației democratice planetare. Optinea actuală este limpede, urgentă si inconturnabila: Barbarie sau umanism.Tertium non datur.
Niciodată nu este prea tarziu pentru realism, luciditate si fermitate principială. Niciodată nu este prea tarziu pentru reacții categorice de respingere a brigandajului in relațiile internaționale. Niciodată nu este prea tarziu pentru ca lumea civilizată sa sanctioneze fără echivoc acțiunile pirateresti.In „New York Times”, profesorul Michael McFaul de la Hoover Institution, Universitatea Stanford, pană acum cateva saptamani ambasadorul Statelor Unite la Moscova, examinează natura experimentului dictatorial putinist. Textul este important pentru ca luminează combinatia de fantasme si iluzii care au guvernat atitudinile occidentale in raport cu un regim ostil visceral democrației liberale si valorilor pluraliste. Reluând imaginea refolutiilor, acele sinteze de reforme si revoluții despre care vorbea istoricul britanic Timothy Garton Ash, as spune ca a sosit momentul ca NATO si UE, Occidentul in genere, sa renunte la fantasluzii.
Michael McFaul schiteaza acum echivalentul a ceea ce-a insemnat „Lunga Telegrama” a lui George Kennan in anii de după al II-lea război mondial, acel document fondator al unei politici care refuza capitularea in fata unui imperialism ideologic cinic, impertinent si arogant. Este acum limpede ca a sosit momentul unei noi politici de containment, de ingradire si îndiguire a pornirilor expansioniste ale Kremlinului. Noului Război Rece declanșat de Rusia lui Putin trebuie sa i se raspunda printr-o nouă politica a rezistenței democratice globale. Una din clădirile de la Bruxelles ale Parlamentului European poarta numele socialistului belgian Paul-Henri Spaak. Acesta, alături de crestin-democratii Robert Schuman, Konrad Adenauer si Alcide de Gasperi, a înțeles pericolul expansionist sovietic. Ar fi poate bine sa recitim ce spuneau acești oameni de stat in anii in care confruntarea cu expansiunea Kremlinului lui Stalin atingea cote de maximă intensitate. In 1961, acest Cold Warrior primea Medalia Libertății din partea președintelui John F. Kennedy.
Profesorul McFaul cunoaste in chip remarcabil subteranele puterii moscovite si motivațiile ideologice ale putinismului. El deconspira rolul manipulativ al fantasmelor anti-americaneplasmuite si diseminate de propaganda putinista.Aici nu este vorba doar de tehnici de construcție a unei stări de panică si indignare, atat de necesara la ceasul unor aventuri militare gen invazia din Crimeea, ci si de un set de mituri care n-0au disparut din arsenalulul doctrinar al Kremlinului. Tot așa cum, la Conferința de înființare a Cominformului din toamna anului 1947, Stalin, prin intermediul lui Jdanov, impunea un maniheism agresiv prin teoria celor două „lagare” (cel al „pacii si progresului”, in frunte cu URSS, si cel al „razboiului si reactiunii” condus, firește, de Statele Unite), Vladimir Putin împarte lumea in tabere ireconciliabil opuse, calcă in picioare cu superbie dreptul internațional, acționează in funcție de o serie de precepte ideologice obsesive. Originea acestora nu este greu de detectat.
Scrie Michael McFaul: „Asemeni secolului trecut, lupta ideologică dintre autocratie si democrație a revenit in Europa. Intrucat instituțiile democratice nu au prins niciodată pe deplin rădăcini in Rusia, aceasta bătălie nu a dispărut integral vreodată. Astăzi însă, societățile democratice trebuie să recunoască domnia lui Putin drept ceea ce este–autocratie–si sa imbratiseze lupta intelectuala si normativa impotriva acestui sistem cu aceeași vigoare dovedita in luptele anterioare din Europa împotriva guvernelor antidemocratice”. Sustinerea opozitiei ruse este o prioritate la acest ceas de maximă gravitate. La fel, Putin trebuie sa inteleaga ca nu poate acționa cu impunitate împotriva altor foste republici din ceea ce a fost Uniunea Sovietică, inclusiv Moldova.
As adauga ca putinismul se bazează pe ideologia național bolsevismului si a imperialismului eurasiatic, ambele cu puternice afinități in direcția fascismului. Faptul ca Putin se proclama „conservator” si se referă la viziunea lui Aleksandr Soljenitin despre viitorul Rusiei nu schimba datele. „Conservatorismul” sau este unul neo-stalinist, nicidecum unul democratic, iar anexarea numelui lui Soljenitin intr-un proiect politic cu certa ereditate kaghebista este o impostură. Pentru Soljenitin drepturile omului erau esențiale. Pentru Putin, admiratorul lui Felix Dzerjinski si al lui Iuri Andropov, ele sunt un moft burghez. Prin acțiunile sale, direct inspirate de traditia autocratica rusă si de aceea expansionista stalinista, ea insasi nascuta din mitul marxist-leninist al revolutiei mondiale, Vladimir Putin este deopotriva urmasul tarismului si al bolsevismului.
Citeste intregul articol si comenteaza peContributors.ro
