Îi revine Teatrului de Nord din Satu Mare, mai precis Trupei Harag György, meritul de a fi prezentat pentru întâia oară în limba maghiară piesa Misiunea lui Rasputin datorată lui Szöcs Geza. Spectacolul a avut premiera în 2019 și a fost prezent la București zilele trecute, cu ocazia Festivalului BookFeszt, aflat acum la prima lui ediție.
Scrisă cu câțiva ani în urmă, piesa a mai fost reprezentată de instituții de spectacole din Rusia și Italia, însă, cum spuneam deja de abia în toamna anului 2019 a avut șansa de a fi montată în limba maternă a dramaturgului. Născut în august 1953 la Târgu Mureș, dar stabilit de ani buni de la Budapesta. Loc unde, din câte se pare, a fost membru al atât de controversatului partid Fidész și un apropiat al încă și mai controversatului premier Orbán Viktor.
Întârzierea cu care piesa este jucată în România, limba maghiară mi se pare un semn dintre cele mai clare că nu doar pe meleaguri mioritice este valabilă zicerea că nimeni nu este profet în țara lui.
Spectacolul de la Satu Mare se bazează pe o mare, pe o apreciabilă mobilizare de forțe artistice, logistice și tehnice. Este ceea ce se cheamă o super-producție. Cred că aproape toți componenții Trupei de limbă maghiară a Teatrului evoluează și nu oricum, ci meritoriu, cu un apreciabil și lăudabil simț al coeziunii în spectacolulul a cărui regie a fost asumată de Sardar Tagirovski. Un director de scenă încă tânăr – e născut în ianuarie 1985 în Kazan, a copilărit și s-a format în Ungaria,dar și-a desăvârșit studiile de specialitate la Universitatea de Arte din Târgu Mureș, avându-l ca profesor pe binecunoscutul regizor Bocsárdi László- despre care, cu altă ocazie, mai exact atunci când am scris despre spectacolul cu Improvizația de la Versailles, montat la Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara, spuneam că este ceea ce s-ar putea numi un „cetățean al lumii”. Serdar Tagirovski declară că și-a format deja o metodă teatral-regizorală proprie, născută la intersecția dintre ceea ce știm de la Stanislavski, Meyerhold, Lee Strasberg sau Michael Chekhov. Posibil.
Sigur e, însă, faptul că lui Sardar Tagirovski îi plac, aș zice chiar că îi sunt la îndemână, spectacolele de mare anvergură, create sub însemnele declarate și auto-asumate ale unei estetici deliberat impure. Tocmai prin aceasta în specificul lumii noastre. Acela al unei contemporaneități vii,însă și contradictorii, esențial fluide. Poate că nu întotdeauna suficient de atență la propriile origini, la istorie și la lecțiile trecute.
Sigur mai este încă un lucru. Super-producția de la Satu Mare nu este doar una al cărei rost este de a lua ochii, ori de a pune în dificultate capacitățile de recepție ale spectatorului căruia i se transmit simultan o pluralitate de mesaje,ci are și conținut,și substanță ideatică și,inclusiv,valoare.
Or,tocmai atenția acordată acestor multitudini de mijloace teatrale și de semnificare individualizază atât scrierea lui Szöcs Géza cât și spectacolul regizat de Sardar Tagirovsky. Avem, cred,de-a face cu o întâlnire petrecută sub zodia fastului dintre un scriitor preocupat,nu știu dacă nu cumva chiar obsedat de politic și de istorie, de resorturile filosofice ale devenirii istorice (de unde și mulțimea de note de subsol, de trimiteri făcute vizibile în montare), un regizor la rându-i cu o preferință aparte pentru spectacolele cu mare încărcătură filosofică, meditativă și o trupă actoricească care, în cazul de față, se dovedește omogenă, posedând toate detalele necesare performanței.
Spectacolul în care se amestecă timpuri,locuri,spații geografice,personalități politice și istorice, adevăruri din care e făcută istoria politică și socială a omenirii asociate printr-un util și bine stăpânit simț al contradicției căruia îndeobște îi dă glas acel obsedant ce-ar fi fost dacă? (sau ceea ce se cheamă istoria contrafactuală) nu este unul chiar fără cusur. E poate prea lung, durează cam vreo patru ore, pe alocuri trenează, primele două părți se află, în primul rând prin materie dramatică ca și prin succesiunea faptelor, într-o vădită antiteză în primul rând de natură faptică (poate chiar deliberată) cu ceea ce se întâmplă în ultima parte.
Dincolo de asta,socotesc indubitabil faptul că Rasputin de la Teatrul de Nord din Satu Mare înseamnă un copleșitor spectacol, deopotrivă particularizat istoric și generalizat filosofic,concret în epicitate,dar și cu un consistent și provocator grad de abstractizare. Spectacol căruia îi este intrinsecă însușirea, aici metamorfozată în calitate, de a înfățișa tipuri și personalități istorice, așa cum sunt nu doar Rasputin,ci și țarul Nicolae al II lea,regele Angliei George al V lea, Împăratul Germaniei Wilhelm al II lea, căzut pradă fanfaronadei, senilizatul Franz Joseph, Împăratul Austriei și al Ungariei, prințul rus Felix Iusupov,scriitorul MarcelPoust și,desigur, anarhistul sârb Gavrilo Princip),amestecă multiple nuanțe ce evoluează pe scala dintre comic și tragic.
E limpede. Szöcs Geza a creat ceea ce aș numi un eseu istorico-dramatic mustind de referințe, de trimiteri bibliografice turnate într-o ipoteză dramatică al cărei punct de plecare este răsturnarea deliberată, ignorarea a tot ceea ce știam despre Rasputin. Care nu mai e defel un personaj pitoresc demonic, înclinat spre extraordinarul malefic. În acord, în consonanță cu dramaturgul, regizorul Sardar Tagirovsky, Kupás Anna, în dubla ei calitate de creatoare atât a decorurilor cât și a costumelor, compozitorul Bakk Dávid László,semnatarul unei muzici orginale care se amestecă cu melodii rusești arhicunoscute, cu franțuzescul Un million de roses,cu șlagărul Non ho l’eta cântat de interpreta rolului Loulou (Budizsa Evelyn), cea care ar fi putut fi soția lui Rasputin ( consultant muzical fiind Manfrédi Annamária), toți ceilalți colaboratori țehnici, ca și actorii Bándi Johanna, Bogár Barbara, Budizsa Evelyn, Gál Ágnes, Kovács Éva, Laczkó Tekla, László Zita, Méhes Kati, Rappert-Vencz Stella (Arhanghelii), Bándi Johanna (Guseva), Rappert-Vencz Gábor (Rasputin), Gaál Gyula (Nicolae al II-lea, țarul tuturor rușilor), Frumen Gergő (George al V-lea, regele Angliei), Orbán Zsolt (Wilhelm al II-lea, împăratul Germaniei dar și Prințul Felix Iusupov), Zákány Mihály (Franz Joseph I.Împărat al Austriei și Ungariei), Péter Attila Zsolt (Stiopa), Kovács Éva (Madame), Budizsa Evelyn (Loulou), Poszet Nándor (Gavrilo Princip), Varga Sándor (Valet), Bogár Barbara (Chelner), Gaál Gyula (Marcel Proust) au conferit substanță unei bine articultate parabole scenice.Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
