Iulia-Sabina Joja este director de proiect Afghanistan Watch al Middle East Institute, director al Frontier Europe Initiative și profesor adjunct la Universitatea Georgetown. Este specializată pe securitatea europeană și a Mării Negre. Teza ei de doctorat despre cultura strategică a României a fost publicată de Columbia University Press în 2019.
Contributors.ro:Se apropie alegerile midterm în Statele Unite. Ce rol crezi că va juca războiul din Ucraina în dezbaterile electorale? În mod direct și indirect, adică războiul ca atare sau efectele lui, problemele economice, prețul petrolului etc.
Iulia Joja: Cred că va juca un rol foarte important. E interesant că acest subiect, subiectul războiului din Ucraina, invazia Rusiei, este singurul subiect aflat la îndemâna președintelui Biden. Este un subiect bipartizan, susținut adică și de Partidul Democrat și de Partidul Republican. Masa politicienilor - în afară de extreme - susține ajutorul necondiționat, amplu al Statelor Unite pentru Ucraina. Teoretic ar fi un subiect cu care președintele Biden poate ușor să câștige voturi. Dar deja s-a instalat la nivelul de mass-media și aici, în România, și în Statele Unite, o oboseală în privința subiectului Ucraina.
Statele Unite au probleme interne majore, probleme de ordin social, se discută mult acum despre limitarea dreptului de purtare a armelor sau probleme privind diferențele sociale între categorii sociale. Subiectul Ucraina, deși poate să ajute președintelui Biden și Partidului Democrat, am impresia că nu este utilizat îndeajuns pentru a pentru a câștiga alegerile. Președintele Biden de la începutul mandatului a reușit să pună foarte mult accent pe extrema din partid care nu susține acest război, așa-numiții super-progresiști. Și extrema dreaptă din Partidul Republican este la rândul ei, în alt mod, împotriva împotriva acestui război. Prețurile cresc - nu cresc atât de mult precum în România sau în Europa - dar cresc, și atunci supărările sunt din ce în ce mai ample. Inflația este din ce în ce mai legată de război și avem o problemă din partea a înșăși administrația Biden, care după trei luni de război, se arată ezitantă, neclară cu privire la obiectivele strategice ale Statelor Unite și ale aliaților săi, adică NATO, în raport cu Ucraina și cu Rusia.
Suntem într-un fel de stare de limbo, o stare în care subiectul Ucraina nu este foarte amplificat de către președintele Biden. Prognozele acum cu privire la alegeri sunt că cele două camere vor fi câștigate de către republicani. Asta va însemna că și comisiile de politica externă și de apărare vor fi preluate și conduse de republicani, ceea ce va fi un lucru interesant, pentru că pe parcursul ultimelor trei luni republicanii din Congres au fost cei care au susținut un ajutor mai substanțial, arme mai ofensive și mai multe pentru Ucraina. Ei au reproșat administrației Biden că este prea ezitantă, că-și găsește scuze pentru a nu livra destul de rapid. Ei, de fapt, au venit cu o inițiativă care, după aceea, a devenit bipartizană, acel lend and lease. Este prima dată după al Doilea Război Mondial când se aplică această procedură care permite exact anularea acestor amânări pe care le reproșau republicanii Partidului Democrat și administrației Biden.
Contributors.ro: Dar în Partidul Republican există și cei ce se opun războiului. Cam care ar fi proporția acestora?
Iulia Joja: Este o evaluare destul de dificilă să spui proporția. Trump în continuare nu știe exact ce vrea, dar în principiu nu susține războiul. A fost cumva împins sau s-a împins singur în extrem alături de figuri foarte cunoscute, precum Tucker Carlson, care recent a fost în Ungaria. Discuția despre război se suprapune cumva în Partidul Republican cu discuția despre NATO. Dacă Trump va candida, aceasta va fi o problemă enormă pentru Statele Unite, care se văd drept, și până la urmă sunt, democrația absolută, amplu afectată de către Trump în primul său mandat. Dacă va candida din nou, avem o problemă foarte mare, nu numai în ceea ce privește războiul din Ucraina, dar și față de statutul alianței.
Contributors.ro: Există o evoluție în ceea ce privește atitudinea americană față de război? De la începutul războiului cand americanii voiau să-l scoată pe Zelenski din Ucraina, până la ajutorul de 40 de miliarde?
Iulia Joja: Slavă Domnului că a existat o evoluție și trebuie și ea cumva notată sau menționată. Într-adevăr, la început, greșelile din partea administrației Biden, au fost destul de mari. Pe de o parte am avut într-adevăr intelligence-ul corect, informațiile care s-au publicat, ce s-a discutat public sau în spatele ușilor închise cu statele partenere și aliate. Acesta a fost un lucru bun, și nu s-a mai repetat greșeala lui Obama din 2014 când au fost invadate Crimeea și Donbas și ne-am făcut cu toții că nu știam. Era imposibil să spunem că nu știm acum ce se petrece. Administrația Biden a învățat lecțiile și a publicat informațiile. Asta a fost partea bună. Partea proastă a fost că am avut informații corecte cu privire la Rusia, dar eronate cu privire la Ucraina. Ucraina a fost înarmată și antrenată de către Statele Unite continuu în ultimii 7-8 ani și totuși informațiile de inteligence pe Ucraina, cel mai mare stat european, au fost eronate.
A fost o o greșeală pentru că s-a stabilit o strategie de insurgență într-un teritoriu pe care americanii și aliații îl vedeau ca fiind ocupat în 2-3 săptămâni, urmând ca o insurgență să aibă loc dinspre statele NATO, adică România, Polonia, Slovacia, poate Ungaria. După care a urmat o altă greșeală, una poate și mai mare din partea administrației Biden, când Biden a ieșit și a spus că trebuie să evităm un al Treilea Război Mondial. Rusia nu voia să negocieze cu europenii, nu voia să negocieze cu ucrainienii, voiau doar să negocieze cu Biden. Statele Unite, conform Rusiei, ar fi trebuit să le dea ce li se pare rușilor că se cuvine, adică dreptul de a interveni în state suverane independente și așa mai departe.
Când Biden evident a trebuit să refuze această propunere din partea Rusiei, Rusia a spus bun, atunci invadăm și distrugem Ucraina. Biden s-a aflat prin urmare într-o situație în care Statele Unite erau amenințate existențial. Prima lecție de strategie pe care o înveți la orice facultate de studii de securitate, este aceea că în momentul în care ești amenințat existențial, nu scoți, nu elimini nicio variantă din cărțile pe care le ai de jucat. Biden nu trebuia să spună nici că începe al Treilea Război Mondial, nici că nu va începe cel de-al Treilea Război Mondial, nici ce vor face Statele Unite, nici ce nu vor face. Trebuiau să-și lase toate variantele deschise.
De atunci lucrurile au evoluat. Statele Unite dau Ucrainei armament, dar mai puțin decat au nevoie ucrainenii și nu tipurile de armament pe care le solicită și de care au nevoie, cumva în speranța că lucrurile se rezolvă de la sine. Există o tergiversare și, de fapt, o lipsă de decizie. Pentru că nu avem nici acum din partea Casei Albe un obiectiv clar. Rusia trebuie înlăturată din Ucraina, Ucraina trebuie să câștige. Dacă câștigă, cum trebuie să se întâmple acest lucru? Nu știm. Există în continuare frica din partea administrației Biden de escaladare. De aceea nu s-a dat un anumit armament ucrainenilor. Ne aflăm într-o situație de ezitare. Un lucru nu prea se spune. Care este realitatea? Statele Unite, dacă doresc, pot încheia acest război și pot înfrânge Rusia fără măcar să-și miște un batalion în Ucraina. În câteva săptămâni acest conflict s-ar putea încheia dacă s-ar decide Washington-ul?
Contributors.ro: Care ar fi argumentele pentru care nu dau armament ofensiv sau mai sofisticat?
Iulia Joja: Argumentul este că nu vrem să escaladăm conflictul. Rusia amenință continuu dinainte de începerea războiului că livrarea de armament occidental ucrainienilor este o provocare și va urma un răspuns al Rusiei. Am livrat armament, nu s-a întâmplat nimic. S-a spus că raza de acțiune a unei rachete, dacă e prea lungă, prea mare, atunci Rusia se va supăra și va începe cel de-al Treilea Război Mondial. Și de fapt, ăsta este argumentul atât al administrației Biden, cât și, cu mici, importante excepții, al majorității statelor membre NATO. Există frica de escaladare, faptul că Rusia spune că va escalada conflictul în momentul în care în care vom livra următorul lucru. Dar de fapt, ne aflăm într-o situație paradoxală, în care deja s-a întâmplat acest scenariu și nu s-a întâmplat nimic. În ceea ce privește armamentul, atât avioanele de luptă, cât și artileria grea, depinde totul aici de raza de acțiune. Să nu poată ucrainienii să lovească în teritoriul rus. Au lovit deja în teritoriu rus și nu s-a întâmplat nimic. Pe de altă parte, rușii lovesc cu rachete cu o rază de 500 de kilometri plus. Deci atacatorul poate, dar atacatul nu poate. În acest moment nu văd să se schimbe ceva radical, în următoarele săptămâni sau luni, nici din punctul de vedere al Statelor Unite, nici din punctul de vedere al Rusiei, nici din punctul de vedere al Ucrainei. Singura schimbare de care tuturor ne este frică este ca rușii să folosească arme non-convenționale într-un mod mai amplu. Deja au existat zvonuri, unele neconfirmate, altele semiconfirmate că au utilizat arme chimice. Important de știut, armele nucleare nu trebuie să arate ca în Japonia, în cel de-al Doilea Război Mondial, poate să fie bombă într-o servietă pe care am adus-o aici, iar impactul să fie pe o rază de câteva sute de metri. Dacă rușii vor ajunge la un punct de escaladare, atunci probabil calculul Statelor Unite și al Alianței per ansamblu, se va schimba. Până atunci, așteptăm alegerile.
Războiul acesta e acum mai degrabă un război al dronelor sau un război al armamentului greu?
Iulia Joja: E foarte greu să urmărim acest război în și să-l înțelegem în complexitatea care există pe teren. Până la urmă, dacă ne uităm pe parcursul ultimelor trei luni au existat mai multe bătălii. Bătălia de la Kiev a fost câștigată cu arme ușoare, cu rază scurtă, Javelin-urile și Stinger. Acum ne uităm la un război în Donbas, unde distanțele sunt mult mai mari, unde Javelin-urile nu pot să distrugă suficient și unde rușii au adus armament greu și mai ales artilerie grea cu rază medie, scurtă și lungă. Este un război extrem de sângeros în Donbas. A fost un șoc pentru întreaga umanitate ce am văzut în jurul orașelor Bucha, Irpin și așa mai departe. În Donbas lucrurile arată altfel. Și, deși am vorbit la începutul războiului de drone, de avioane de luptă, acum ucrainienii cer, în principiu, mai ales artilerie grea, cu o rază medie sau lungă, pentru a putea distruge punctele de logistică rusească. Momentan, raportul acestor arme este conform ucrainienilor de unu la zece. Ei au o astfel de armă pe care rușii o au de zece ori mai mult. Consumă o zecime din muniția consumată de către ruși. De ce? Pentru că nu le-am dat. Pentru că Statele Unite, Germania și Franța tărăgănează, și, cu cât amânăm mai mult și cu cât le dăm mai puțin, evident, costurile cresc în fiecare zi din punct de vedere uman, costurile financiare. Cu cât durează mai mult și cu cât rușii ajung mai aproape de granița NATO, cu atât o să ne coste mai mult securitatea regională. Cu cât cresc șansele ca Rusia să învingă, cel puțin într-o parte din Ucraina, cu atât cresc șansele să a avem de-a face cu un stat eșuat, cel mai mare stat european.
La ce să ne așteptăm de la summit-ul de la Madrid? Sunt posibile modificări substanțiale?
N-aș spune că o să fie niște modificări substanțiale. Putem să ne așteptăm la o, să-i spunem, întărire a flancului estic. Din punct de vedere al trupelor și armamentului, deja știm că în România și de-a lungul flancului estic, volumele vor fi amplificate, la cererea, în special a statelor baltice și a polonezilor. Noi, aici, în centru și în sud, cerem mai puțin, cel puțin la nivel public. Asta, pe plan terestru. Pe plan maritim, în Marea Neagră, unde este problema care ne afectează pe toți, ma refer la criza grâului, nu se va întâmpla nimic, pentru că nu este suficientă cerere și nu este suficientă presiune la nivelul Alianței pe statele care se opun sau sunt reci, reticente în regiune. Dar în 2016, dacă ne amintim, România cerea o flotă NATO în marea neagră. N-am mai auzit nimic de atunci despre asta. Nu știu ce se întâmplă în spatele ușilor închise.
