Am trecut prin toate. Am avut sefi, am avut sefei, am fost pe post de sef, am intilnit sefisme si le-am avut si eu pe ale mele. Ce-am invatat? Ca, atunci cind ajungi sa conduci o echipa, pui in practica ce ai invatat de la cei care ti-au fost sefi. Personal, trebuie sa-i multumesc lui Mihai, primul sef pe care l-am avut, ca de la el am invatat tot ce stiu.

Eu, seful

Daca e vreo chestie cu care pot sa ma laud, atunci pot sa spun ca exista oameni care au invatat ceva de la mine. Si ma refer strict la partea de meserie. Te simti bine cind auzi ca cineva pe care l-ai invatat sa scrie un jeg de stire a ajuns in televiziune sau intr-un important post de radio, dar mai ales cind iti multumeste pentru fiecare moment in care ai fost al dracului si ai incercat sa-i bagi ceva in cap.

Eu, unul, am fost dracos. Si intotdeauna o sa fiu atunci cind vine vorba de meserie. Am invatat de la Mihai o chestie foarte tare: meseria e meserie, distractia e distractie. In timpul programului sintem colegi de munca, dupa ce au plecat toate paginile… mergem in circiuma de peste drum si ne imbatam ca porcii, sintem cei mai buni prieteni si tot asa (exemplul e unul oarecare si trebuie luat doar ca exemplu).

Daca acum, in timpul programului, tu nu mi-ai scris o chestie ca lumea si eu urlu la tine, arunc cu o scrumiera sa-ti sparg capul, asta nu inseamna ca jumatate de ora mai tirziu, cind ai dat stirea cum trebuie, nu iti fac cinste cu o bere. Se cheama separare a chestiunilor profesionale de cele personale.

Mihai a fost exemplul pe care l-am urmat. E drept, n-am aruncat cu scrumiere si nici n-am urlat, insa n-am ezitat niciodata sa fac un misto pe cit de crunt, pe atit de dureros, la orice fraza care nu mi-a sunat bine si pe care am rastalmacit-o sau pe care am citit-o intr-un fel in care sa doara. Ulterior, mi s-a multumit pentru asta, chiar daca pe moment eram primul pe lista celor care ar fi trebuit impuscati.

Despre unii sefi

Unii nu stiu sa comunice. Habar n-au sa se exprime. Sau, pur si simplu, nu ii intereseaza sa expuna o idee intr-un mod cit mai coerent cu putinta. Pe de alta parte, unii sint blinzi si te lasa sa iti faci treaba dupa cum te taie capul. Personal, la citi “jurnalisti” am vazut ca habar n-au sa lege doua vorbe, i-as fi zburat de mult. Totusi…

In alta ordine de idei, mie imi place Sorin Ovidiu Vintu. Nu ca persoana, ci ca om care detine un trust media, prin urmare ca sef. Nu am auzit sa-si fi bagat nasul in politica editoriala a vreunei publicatii ori televiziuni. Nici macar atunci cind i-a tras-o Enache pe prima pagina din Cotidianul, ziarul lui propriu si personal. Cu toate astea, citind o stire pe site-ul unei gazete din trust, vad un comentariu in care cineva intreaba “cum se poate sa dati stiri pe surse despre patronul vostru? Ca e cel putin ciudat! Sau n-ati avut curaj sa-l sunati?“.

Despre bagatorii in seama

Prin urmare, intr-o buna zi, te trezesti cu unul care iti pune la indoiala capacitatile intelectuale. Mie mi se pare pe cit de normal, pe atit de firesc sa dai o stire pe surse despre Vintu, indiferent daca esti sau nu angajatul lui, cita vreme informatia e valabila si verificata. Cazul lui Vintu e unul oarecare, se poate aplica oricui, dar numai in conditiile in care toti ar fi ca el.

Daca tu ai o stire despre patronul tau, verificata, dar el nu vrea sa comenteze, de ce n-ai da-o? In fond, e dreptul fiecaruia sa refuze sa vorbeasca despre ceva. Au existat atitea articole in care s-a scris ca “nu a dorit sa comenteze” (si spun “au existat” pentru ca, in prezent, reporterii nostri cam uita sa ceara parerea tuturor partilor implicate). Daca omul nu vrea sa spuna, nu ai de ce sa-i dai in cap.

Din punctul meu de vedere, tot respectul pentru Vintu. Nu de alta, dar eu n-am vazut nicaieri, la trustul Intact, vreo stire nasoala despre Voiculescu. Ca sa nu mai spun despre trustul lui Dinu Patriciu, unde precizarea numelui patronului e cit se poate de sfinta, iar daca scrii ceva de rau… ei bine, ai toate sansele sa zbori.

Si parerea altora…

In alta ordine de idei, uite o parere de angajat al trustului Realitatea-Catavencu:

Spre deosebire de alți șefi, șeful meu nu ma indoapa cu comunicate de presa din trust pe care eu le primesc cu o zi inainte doar ca sa am informația “in exclusivitate”. Spre deosebire de alți șefi, șeful meu nu-mi servește informațiile pe tava. Nu i-am aflat numarul de telefon pentru ca e șeful meu și nici nu mi-a dat “interviuri in exclusivitate” doar pentru ca figurez pe ștatele lui de plata.Spre deosebire de alți șefi, daca vreau sa aflu o știre despre el, trebuie sa o confirm din trei surse. Nu mi se “da”, trebuie sa o caut, sa o cercetez și apoi sa o public. Spre deosebire de alți șefi, șeful meu ma invața multele lucruri pe care trebuie sa le mai știu despre meseria de jurnalist. De ce sa primesc de-a gata un contact cand pot sa-mi pun imaginația la contribuție și sa dau de persoana cu care am mare nevoie sa vorbesc pentru a afla o informație? Șeful meu are afaceri. Multe. Are societați despre care singur alege daca vrea sa vorbeasca sau nu. Iar atunci cand tu, ca ziarist, ești pus la zid pentru ca șeful tau nu s-a confesat cu privire la toate businessurile lui, atunci imi permit sa ma enervez. Rau. Mai am tone de invațat din meseria asta. O sa mai am, probabil, mulți șefi moguli sau poate, dimpotriva, o sa spun “pa” intr-o zi domeniului. Dar ceea ce am invațat eu de la acest “șef” nu o sa ma invețe nici un alt mogul niciodata. Se cheama obiectivitate și corectitudine. Se cheama sa dai știri și informații din trust pe surse. Se cheama sa ajungi sa cauți oamenii la ore și in locuri in care nici nu-ți imaginezi doar pentru ca șeful nu a vrut sa confirme o știre, ci te-a pus sa-ți faci meseria. O meserie pe care trebuie sa o inveți chiar in fiecare zi. O meserie in care și șeful tau, mogulul, TREBUIE sa fie o știre data pe surse sau muncita ca și celelalte.

Si acum… sa-mi spuneti si mie, domnilor din presa care cititi aici, ce e de preferat? Un Vintu sau un Dan Voiculescu? Ce e de preferat: un sef de la care sa inveti ceva, chiar daca e dracos, sau un sef care sa te lase sa faci ce vrei, ca doar nu te plateste din banii lui? Ce e de preferat: un sef care sa iti dea libertate editoriala sau unul care sa te oblige sa-l pupi in fund daca vrei sa-ti mai iei salariul?

PS: Nu il ridic in slavi pe Vintu, chiar daca am fost (sau, cine stie, daca voi mai fi) angajatul lui, are si el bubele lui. Ba mai mult, pe vremea cind lucram la Ziua, chiar mi s-a spus ca despre Vintu nu se poate scrie de rau, ca el e patronul. De ce? Asta e partea a doua, n-am de unde sa stiu, putea fi sarcina trasata de Sorin Rosca Stanescu. Habar n-am, nu mi-am batut niciodata capul cu asta.

Comenteaza pe Subiectiv.ro.