În Rusia strivită de autocraţia lui Nicolae I pariul intelectual devine pariu existenţial. Condiţia Rusiei este, din chiar deceniul ce urmează revoltei decembriştilor, obsesia în jurul căreia se organizează întregul efort de reflecţie. Rusia şi destinul ei sunt reperele la care se raportează scrisul rus. Cenzura nu poate sugruma acest flux al ideilor, iar temeliile de radicalism şi de revoltă aşezate acum vor marca evoluţia imaginarului intelectual, până la catastrofa anului 1917.
Unicitatea Rusiei va fi dată de fervoarea angajamentului ideologic. Scrisul rus nu este şi nu poate fi inocent, el este obligat să revină, mereu şi mereu, la Rusia şi la paradoxurile sale. Izolarea, represiunea şi mesianismul creează un spaţiu de rezonanţă ce acordă cuvântului o forţă subversivă de neimaginat în Occident.
Apologia unui nebun
Piotr Ceaadaev este cazul ce deschide o epocă de interogaţii şi de nelinişte intelectuală. Aristocratul ce cultivă o admiraţie deloc discretă pentru catolicism se face vinovat, o dată cu publicarea primei sale “Scrisori”, de păcatul capital al îndoielii. Pentru Imperiu şi oficialii săi, cel care pune în cherstiune măreţia destinului rus nu poate fi decât un bolnav : mai înainte cu un secol ca sovieticii să reprime psihiatric pe inamicii regimului, Ceaadaev este declarat nebun şi supus izolării. Reacţia statului la textul său reafirmă intransigenţa despotismului rus.
Citeste continuarea pe Contributors.ro
