Oraşele bombardate şi gropile comune sunt efigia acestor trei luni de război purtat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei, Şi nu este nevoie de un simţ special al clarităţii morale pentru a înţelege că barbaria sovietică renaşte, spre a bântui continentul. Forţa armată este mobilizată pentru a nimici voinţa de independenţă a unui popor şi pentru a reafirma vocaţia imperială a unui stat ce priveşte cu nostalgie la epoca în care flamura roşie plutea asupra întregii Europe centrale şi de est.
Cele trei luni de război au retrezit memoria adormită a unei Europe răsăritene ce cunoaşte prea bine umanismul eliberatorilor ruşi. Ororile de acum nu sunt decât ecoul ororilor de acum şaptezeci de ani. Brutalitatea armatei ruse o prelungeşte, dialectic, pe aceea a Armatei Roşii. Doctrina de luptă este aceeaşi: indiferenţa faţă de viaţa umană şi dezlănţuirea instinctelor de pradă şi de crimă ale celor care servesc sub arme. Federaţia Rusă rafinează tactica aplicată în Afganistan, Cecenia şi Siria: distrugerea este singura formă de imaginaţie militară a oficialilor ruşi. Linia de separere dintre civili şi combatanţi este abolită, deliberat. Este reţeta terorii ce are ca scop transformarea războiului într-un pretext pentru genocid şi crime împotriva umanităţii.
Cele trei luni de război au însemnat şi ocazia dezvăluirii laşităţii şi curajului definind natura umană. A existat, pe de o parte, un reflex de acomodare odios, ce evoca apetitul pentru conciliere al anilor treizeci în raport de Germania nazistă. Dar s-a simţit, pe de altă parte, un curaj al demnităţii şi al rezistenţei, hrănit de credinţa patriotică în dreptul naţiunilor de a-şi decide singure soarta.
Şi poate că tocmai această imagine a curajului şi devoţiunii patriotice a fost cea mai importantă fotografie simbolică a lunilor de război. Lupta Ucrainei a devenit lupta pentru libertatea Europei emancipată de sub jugul sovietic. Solidaritatea cu cei care luptă în Ucraina a fost solidaritatea cu un trecut de îndărătnică afirmare al independenţei naţionale. Patria înseamnă, o dată cu invazia rusă, mai mult decât o abstracţiune: ea este prezenţa care animă voinţa de a nu ceda.
Cele trei luni de război au relevat natura regimului putinist. Deceniile de complicitate şi de simbioză energetică au creat acest stat dedicat agresiunii. Barbaria a fost alimentată de cedările diplomatice şi de ipocrizia occidentală. Sugestiile unor politicieni europeni de a accepta cedările teritoriale în schimbul păcii sunt semnul acestei patologii care a încurajat renaşterea agresivităţii ruse. Ideea reducerii Europei estice la statutul unui teritoriu de compensaţie, iata ambiţia Federaţiei Ruse, o ambiţie ce întâlneşte, simbolic, apetitul pentru compromis imund al foştilor complici vestici. Fermitatea Poloniei este alternativa la această tentaţie a sacrificării naţiunilor.
Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
