Să fi avut vreo patru sau cinci ani cînd Maria a plecat într-o excursie cu școala pînă nu știu unde în Rusia. Treaba e că muream de invidie, toată lumea se învîrtea în jurul ei înainte de plecare și cam uitaseră de mine. Era îmbrăcată într-un palton roșu, de care era foarte mîndră și ținea în mînă geamantanul din tinerețe al mamei. Așa a dispărut alături de alți colegi în Gara de Nord. Nu mai știu nici cît a stat și nu-mi amintesc nici momentul clar cînd s-a întors. Știu sigur însă că mama a început să îi înjure pe ruși, că sunt niște jegoși și împuțiți, niște proști și nespălați. Pînă a venit tata cu o sticlă de gaz, mama încă nu terminase cu zeflemeaua. După ce i-au turnat lichidul în cap și i-au făcut zdrențe pielea de pe cap și de pe urechi, s-au mai liniștit. Pe mine mă distra să prind de bucățile de piele arsă și să trag de ele, se desprindeau ușor, lăsînd la vedere un nou strat roșiatic și lucios. Spunea mama că nu mai văzuse în viața ei niște păduchi atît de mari și ce noroc că scăpaserăm la timp de ei.
Maria mi-a adus atunci cadou o matryoshka și mi s-a părut cea mai mișto jucărie. Dintr-o păpușă ieșea o altă păpușă mai mică și din păpușa mai mică ieșea o alta și mai mică, în total șase. Le-am pus nume și le-am înșirat pe covor. Cel mai mult îmi plăcea a treia păpușă, era îmbrăcată în verde, avea ochii albaștri cum nu avea nimeni la noi în familie și părul blond blond, aproape alb. Nu mai văzusem niciodată ceva mai frumos. Însă după o vreme le-am pierdut și alte jucării le-au luat locul.
Am început școala în ’90. Eram prima generație de după Revoluție și toți părinții erau încrezători. Sistemul școlar se schimba, poza lui Ceaușescu dispăruse, nu mai existau pionierii, și ce era cel mai important pentru ai mei, nu mai era obligatorie limba rusă, ba mai mult, fusese scoasă din programa școlară.Nici astăzi nu știu mai mult de trei cuvinte în rusă și astea învățate de la Margo.
Am întîlnit-o prima oară în Yoyogi, într-un sfîrșit de martie. Eram la un picnic sub cireșii prematur înfloriți în anul ăla. Era prietena unei prietene a unui prieten. Am dat gata niște beri împreună și ne-am jurat că n-o să mai bem niciodată în parc, asta în timp ce așteptam zeci de minute în șir să intrăm într-una din cele cîteva toalete publice, sărind de pe un picior pe altul. Margo, pe lîngă faptul că știa cum să cucerească oamenii din prima, era și foarte frumoasă, cu ochii ei albaștri și cîrlionții blonzi care îi cădeau peste umeri și chip. Toți japonezii își întorceau privirile după ea. Ce e drept, nu prea vedeai plete ca ale ei prin toată Shibuya. Mi-a spus că este din Ucraina și m-am bucurat că suntem aproape vecine.
Ne-am tot adunat de atunci și-am mai băut împreună, însă de-a lungul anilor Margo și-a păstrat aerul misterios. Uneori dispărea cu zilele și nu mai știam nimic de ea. Alteori apărea din senin și mă întreba dacă am chef să ieșim în oraș. Mă intriga joaca asta a ei de-a v-ați ascunselea și de multe ori am vrut să nu-i mai răspund deloc. Avea momente de sinceritate cînd îmi povestea bucăți din copilăria nefericită, cu un tată mult prea aspru și o mamă venită din Rusia, într-o țară străină, fără să aibă pe nimeni.
Cînd Rusia a atacat Ucraina, am văzut-o pentru prima oară cu lacrimi în ochi, nevenindu-i să creadă ce se întîmplă. După ce am tot întrebat-o dacă e bine, dacă familia din Ucraina e în siguranță, mi-a spus că nu vrea să vorbească despre asta. Nu vrea să se implice în discuții și dacă va avea nevoie de ceva, îmi va spune.
A revenit printr-un mesaj: „Hai să mergem la mare duminică!”.
Am luat-o din fața blocului nu mult după zece dimineața. Pregătise sandwich-uri și băuturi răcoritoare. Ne-am plimbat pe coasta peninsulei Izu, ne-am oprit la magazine locale de unde am cumpărat suveniruri, am vizitat cîteva temple care ne-au ieșit în drum, și-a cumpărat talismane și s-a rugat la zei. La finalul excursiei ne-am oprit pe malul oceanului, să bem o bere și să privim apusul. A început să povestească din senin, ca și cum aștepta momentul ăsta de săptămîni întregi.
„Știi ce greu a fost pentru mama, de la bun început; nu a putut crede ce se întîmplă, încă are rude în Rusia. Și știm cum funcționează știrile, arată o parte de adevăr, iar pe canalele rusești arată altceva. Cei care pot vedea ambele părți ajung să fie confuzi. Eu, care nu prea cred în știri în general, am decis să nu am nici o opinie. Dar fiind aproape imposibil să eviți orice informație, am văzut că arată întotdeauna doar o singură versiune și niciodată ce se întîmplă de partea cealaltă. De ce? Nimeni nu a arătat știrile din punctul de vedere al Rusiei”.
Din care punct de vedere al Rusiei?
„Da, sigur, toți spun că e vorba de propagandă și că Rusia minte. Atunci dacă sunt doar minciuni, toți jurnaliștii ar trebui să meargă și să dovedească că așa e”.
Și să nu se mai întoarcă niciodată. Cum naiba să meargă în Rusia?!
„Nu îi iau apărarea Rusiei, mie nu-mi prea pasă de ce se întîmplă, it’s bullshit. Dar de ce nimeni nu vorbește despre cum ucrainienii s-au omorît între ei opt ani de zile?”.
Lasă, că vorbești tu.
„De ce Zelensky a decis să facă acest război, dacă știa că nu poate învinge?”
Ce mai războinic, dragă, Zelensky ăsta…
„Nu e doar despre Rusia, au fost alți termeni la mijloc. Zelensky era într-un căcat mare, el cu fiul lui Biden, da, au fost prinși la telefon vorbind despre bani, vorbim de milioane. Erau deja în mijlocul corupției și a crezut că o să aibă suport din afară. Zelensky rămîne un comedian. În știrile din Japonia, au arătat că și-a modificat speech-ul, l-au comparat și s-au prins, e o marionetă”.
Eu nu-mi amintesc să fi văzut asta, Margo dragă...
„Nu sunt de acord cu ce face Rusia, motivul pentru care o face, adică se putea discuta înainte, dar Ucraina are aceeași vină, îmi pare rău, ce fac acum e de neînțeles. E vorba de toate bazele americane, normal că Rusiei nu-i convine. Dar Ucraina a început să urască Rusia, și asta e o altă chestie pe care nu o înțeleg. Jumătate din ucrainieni încă vorbesc rusa, și atunci de ce? Mie nu-mi pasă, pot sa facă tot ce vor. Chiar dacă aș zice că e doar vina Rusiei. Asta îți dă dreptul să urăști toți rușii? E ca și cum ai spune hai să urîm toți arabii, că sunt teroriști sau hai să urîm toți nemții, că au făcut ravagii în al doilea război mondial. Chiar sunt toți atît de înguști la minte?”. Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
