Asemenea pieselor de teatru, masiva, impresionanta carte Oamenii lui Putin. Cum a recuperat KGB-ul Rusia și apoi a atacat Occidentul scrisă de Catherine Belton, apărută în anul 2020 în limba engleză și doi ani mai târziu în traducerea românească datorată lui Gabriel Tudor (Editura Litera, colecția Kronica, București) începe cu câteva pagini plasate sub titlul Dramatis personae. Adică Personaje dramatice. Împărțite de semnatara volumului în categorii precum Cercul de apropiați ai lui Putin- silovki, Custozii- oameni de afaceri conectați la KGB, “Familia”, coterie de rude, oficiali și oameni de afaceri strâns legați de primul președinte rus, Boris Elțîn, Oligarhii din era Elțin care au intrat în conflict cu oamenii lui Putin, Mafioții și executanții din rândurile KGB Sankt-Petersburg și, în fine, Moscova.
Dacă mi s-ar cere să precizez genul de piesă, una cu evidentă, pronunțată desfășurare filmică, cu nenumărate flash-back-uri, cu un număr impresionant de lovituri de teatru, cu comploturi, crime, sânge, infinit mai multe decât în shakespeariana Macbeth, cu personaje unele doar episodice sau secundare, aș sta serios pe gânduri. Aș fi serios pus în încurcătură. Și aceasta fiindcă în cele aproape 600 de pagini ce detaliază felul în care un fost ofițer KGB, care în 1985 era trimis de superiorii lui la Dresda, într-un post nici pe departe de maximă răspundere, acesta fiind indiciu clar că nu era socotit ca având înzestrări ieșite din comun, a ajuns în anul 2020, în postura de lider de necontestat și deja primejdios al Rusiei (cartea mai are încă vreo 130 de pagini de note) găsim un ingenios, dar și înspăimântător amestec. De tragedie (aceea a unui consistent număr de cetățeni ruși, a unor grupuri mari de oameni trăitori în Statul condus de Putin, a unor vecini ai Rusiei, inclusiv Ucraina, a unor oligarhi deveniți, la un moment dat, indezirabili și scoși în cel mai brutal chip, evoluând de la ani lungi și grei de închisoare la crimă, din prim-planul scenei), de tragi-comedie, de farsă tragică. O farsă tragică de mari proporții pe care preț de vreo 10-15 ani Putin i-a pregătit-o în mare taină Occidentului, Europei în ansamblul ei și nu numai Uniunii Europene, Statelor Unite sau alianței NATO. Farsă pe care mai apoi a jucat-o și încă o mai joacă. Acum fără nici urmă de mască. Și în cel mai sângeros chip cu putință. Aducându-le tuturor zilnic, chiar sub ochii noștri și pe socoteala noastră, dezvoltări ce sfidează toate legile nu doar ale Dreptului internațional, ci și pe cele ale umanității.
Catherine Belton își începe povestea cu o secvență din Sankt-Petersburgul anului 1992. În februarie 1992, la doar șase săptămâni de când Statul Sovietic încetase să mai existe, Vladimir Vladimirovici Putin, devenit vice-primar al Leningradului de odinioară, adjunct al infinit mai cunoscutului Anatoli Sobceak, venea, în automobilul aferent funcției, la serviciu. Funcția aceasta de viceprimar era doar prima dintre cele prin care Putin avea să treacă până să ajungă foarte aproape de Boris Elțin. Primul președinte al Rusiei.
După această introducere, autoarea cărții ne propune să ne întoarcem în spațiu și în timp la Dresda, ocazie de a ne spune că atât înalții ofițeri ai KGB cât și omologii lor din STASI începuseră deja, încă din ultima parte a anilor ’80, să cam intuiască ce avea să se întâmple. Sistemul comunist scârțiia deja atunci din toate încheieturile, iar în Polonia lucrurile scăpaseră deja de sub control. Deși multă vreme sub imperiul legii marțiale, țara beneficia de sprijinul Papei Ioan Paul al II lea. Un anticomunism fervent. Poate cel mai bun și mai eficient politician al secolului al XX lea. Nu se anunțau nicidecum zile bune nici pentru cei ce lucrau în serviciile secrete. Așa că, încă înainte de evenimentele de pe tot parcursul anului 1989, oamenii din elitele zis progresiste ale serviciilor secrete atât din URSS cât și din RDG, poate și din alte țări ale Pactului de la Varșovia, începuseră să se gândească la o soluție. Vizând nu doar supraviețuirea sau reconversia lor, ci metamorfozarea și conservarea puterii.
O nouă întoarcere în timp ne aduce în zilele puciului din august 1991 de la Moscova. În cursul căruia, Elțin dobândise un fel de alură mitică. De salvator al democrației.
Nici șase luni mai târziu, praful și pulberea se vor alege din respectiva alură. Din mitul ce nu izbutise încă să se închege.Mizeria, criza economică tot mai proeminentă, neplata la timp a salariilor și a pensiilor, apariția și întărirea puterii oligarhilor ce sfidau totul, degradarea morală și fizică a lui Elțin, corupția lui și a multora dintre membrii familiei sale l-au propulsat pe Putin. Devenit, Deus ex machina, omul providențial al KGB-ului. Alesul în vederea nu a salvării țării, ci a oamenilor celei mai de temut organism din ansamblul instituțiilor de forță din perioada comunistă. Dornic și aproape pregătit să se reinventeze. Adică să revină la timonă. La modul absolut și fără a i se mai putea opune nici cea mai mică rezistență.
Odată revenit în patrie, Putin va cunoaște o ascensiune administrativă și politică amețitoare. Cu sau fără sprijinul unui anume Serghei Pugaciov, un fel de (autopretinsă?) eminență cenușie foarte adesea evocată în carte, bancher, apropiat al lui Elțin care, cel puțin o vreme, a făcut legătura dintre Familie și așa-numiții silovikii. Adică cercul de apropiați ai lui Putin. Aproape toți oameni cu rădăcini serioase în vechiul KGB. Fostul ofițer șters KGB devine rapid șef al FSB, adică al noului KGB, premier și, după demisia intempestivă a lui Elțin, demisie ale cărei motive sunt riguros detaliate în carte, președinte interimar al țării. La fel de rapid Putin se va impune în calitate de candidat la alegerile prezidențiale, câștigate cvasi-miraculos. Cvasi-miraculos doar pentru cine nu știa, nu putea sau nu voia să aprecieze puterea noilor servicii secrete de la Moscova.
La 7 mai 2000, Vladimir Vladimirovici Putin își va inaugura primul său mandat. De-a lungul lui, indiferent de amploarea crizelor pe care le-a gestionat haotic (cea a submarinului Kursk, cea de la Teatrul Dubrovka ori cea de la școala din Beslan) cu mari costuri în vieți omenești și de-a lungul mandatelor prezidențiale viitoare (pentru a se afla și astăzi la Kremlin, Putin și oamenii lui nu vor ezita să modifice, dacă nu chiar să siluiască legea fundamentală a țării. Constituția), Putin își va consolida puterea. Va deveni tot mai bogat, va ajunge să controleze totul. La fel cum vor ajunge să o facă și tovarășii lui, ofițerii reciclați din KGB. Noi și noi personaje vor intra în scenă, mai toți având biografii complicate pe care autoarea cărții are și știința, și răbdarea, și abilitatea de a le reconstitui cu minuțiozitate.
Toate se dovedesc a fi părți ale unui plan de acaparare a puterii, de (re)penetrare a tuturor instituțiilor Statului. Unii vor fi înlăturați rând pe rând, ca urmare a formulării unor acuzații de corupție grave, soldate cu condamnări îndelungate, a unor operațiuni de șantaj sau chiar a unor crime nu doar opozanții, ci și vechii oligarhi din perioada Elțin. Putin va resuscita modelul Stalin. Vor părăsi scena, uneori dramatic, oligarhi, moguli Gusinski, Berezovski, Hodorkovski, Navalnîi.Averi nemăsurate se vor spulbera aproape peste noapte. Mari angrenaje industriale ori instituții media vor dispărea doar fiindcă așa a vrut și așa a dispus Putin. Presei i se vor pune limite din ce în ce mai drastice, iar cei ce vor îndrăzni să le încalce își vor plăti nesupunerea chiar cu viața. Cazul cel mai cunoscut fiind acela al Annei Politkovskaia. Operațiunile regimului Putin vor depăși fruntariile țării, de la un moment dat încolo aproape toate firele ducând la Londra. Se pare chiar că Vladimir Vladimirovici Putin va întreține raporturi speciale cu Therese May și Boris Johnson, artizanii Brexitului britanic.
Oamenii lui Putin. Cum a recuperat KGB-ul Rusia și apoi a atacat Occidentul detaliază relațiile din ce în ce mai complicate dintre Kiev și Moscova. Cu origini în istorie, cu epicrize tot mai dese după ce Viktor Iuscenko îl va înlocui la Palatul prezidențial pe Viktor Ianukovici sau după ce Crimeea a fost reanexată Rusiei. Reanexare reprezentând un episod esențial în dezvrăjirea Occidentului, a Statelor Unite cărora iar le-a trebuit inadmisibil de mult timp poate nu neapărat spre a desluși, ci pentru a face publică adevărata natură a lui Putin și a regimului acestuia. Atitudinea lor ferm anti-occidentală și anti-democratică.Citeste continuarea pe Contributors.ro
