Cumpărarea rețelei sociale de către Elon Musk a provocat un amestec de aplauze entuziaste și reacții isterice, unele de-a dreptul absurde, din partea elitelor liberale; deși impactul deciziei sale este incert chiar și cei mai sceptici recunosc că asistăm la un punct de cotitură din perspectiva bătăliei pentru prezervarea „libertății de expresie”.
Într-un dialog cu fostul vicepremier australian, John Anderson, istoricul Niall Ferguson identifica trei mari amenințări la adresa civilizației occidentale, în măsura în care, spunea el, mai putem vorbi de așa ceva: 1. Islamul radical; 2. Ascensiunea Chinei și aspirațiile acesteia pentru obținerea hegemoniei globale; 3. Criza internă, autoflagelarea lumii occidentale.
Prima dintre acestea este probabil și cea mai puțin severă, deși multă vreme, după atacul terorist din 9/11 2001 s-a aflat în capul listei problemelor de securitate din punctul de vedere al Statelor Unite. A doua este cu siguranță extrem de serioasă chiar dacă în acest moment criza din Ucraina și confruntarea cu Rusia monopolizează toată atenția lumii. Oricum, prin documentul de strategie comun pe care l-au semnat pe 4 februarie la Beijing Xi Jinping și Vladimir Putin și-au exprimat deschis și explicit intenția de a forța instaurarea unei noii ordini mondiale în cadrul căreia să joace un rol dominant. Și, într-adevăr, mai toată lumea este de acord că marea competiție geopolitică dintre America și China va defini în mod esențial secolul al 21-lea. Diferă doar scenariile luate în calcul, adesea tributare poziționării ideologice a celor care le avansează.
Pentru așa numită „școală realistă”, reprezentată de personalități precum John Mearsheimer, competiția pentru hegemonia mondială dintre China și Statele Unite este o „tragică inevitabilitate”. Alții, din contra, îndeamnă America să evite competiția geopolitică și să se alăture Chinei în „demersul nobil de salvare a planetei”. O marotă ideologică dominantă în spațiul occidental care exagerează impactul schimbărilor climatice și îl pune cvasi-exclusiv pe seama factorului uman și o probă de naivitate geopolitică de tipul celor cultivate în ultimelor trei decenii care au adus Occidentul în poziția vulnerabilă de astăzi.
Cu toate acestea și în ciuda formidabilei provocări reprezentate de China, în plan militar, economic, tehnologic, în condițiile unui nou Război Rece mult mai complicat și mai dificil decît primul, Niall Ferguson crede că soarta confruntării va depinde în mod decisiv de evoluțiile interne din lumea occidentală, de capacitatea acesteia de a depăși criza profundă de natură culturală și morală pe care o traversează, mai degrabă decît de contextul extern. Occidentul a cîștigat primul Război Rece datorită superiorității valorilor fundamentale pe care le-a cultivat în raport cu ceea ce oferea lumea comunistă: libertățile individuale, spiritul critic, piața liberă, promovarea competenței, libertatea de expresie. În particular libertatea de expresie are o importanță capitală, susțin Jordan Peterson și Douglas Murray, nu doar ca valoare în sine ci și ca o condiție esențială pentru promovarea competenței pe toate palierele din societate. În absența acesteia sunt masiv amputate spiritul critic, inițiativa, creativitatea, valori esențiale atunci cînd te confrunți cu regimuri autoritare precum cel din China care se bazează pe un sistem instituțional bine structurat și pot elabora strategii pe termen lung.
Dar mai are astăzi Vestul valori comune la care să se raporteze în proporție covîrșitoare, în care să creadă, și pentru care să fie gata să facă sacrificii? Mai are astăzi lumea occidentală încredere în ea însăși, în capacitatea ei de a purta din nou cu succes această nouă bătălie existențială, sau este deja epuizată? Este capabilă America să iasă din bucla celor două lumi paralele, "Woke" vs Conservatori" care nu se mai văd compatibile una cu alta? Dacă în școli și în campusurile universitare se rescrie istoria, sunt trecute la index figuri considerate pînă de curînd emblematice, de la Thomas Jefferson în America la Winston Churchill în Marea Britanie, ale căror statui sunt profanate, mutate sau chiar demolate, dacă opere, considerate și ele o parte esențială a moștenirii culturale occidentale, scrieri, tablouri, piese muzicale, sunt expulzate din spațiul public în baza unor judecăți și criterii morale poate valabile astăzi, deși și asta este discutabil, ignorînd complet contextul acelor perioade, dacă întreaga construcție instituțională a Americii este descrisă drept una „sistemic rasistă” nu de voci periferice ci de un segment important din establishment-ul politic, mediatic, academic, corporatist, de ce ar mai dori membrii unor astfel de „societăți toxice” să le apere în fața asaltului unor competitori geopolitici? Să pui astfel de întrebări astăzi cînd, nu-i așa?, lumea occidentală dă dovadă de o asemenea unitate, surprinzătoare pentru mulți, în ceea ce privește gestiunea confruntării cu Rusia, pare oarecum surprinzător. Însă, vechile probleme nu au dispărut ca prin farmec din cauza războiului din Ucraina și nici măcar unitatea Vestului nu e pe deplin garantată pe termen mediu și lung.
Într-un articol apărut în 2015 în The Standpoint, în plină criză a valului migraționist din Europa, Douglas Murray remarca că "de-a lungul celei mai mari părți a istoriei lumii a fost mai ușor pentru oameni să refuze, mai degrabă decît să accepte, responsabilitatea pentru lucrurile pe care le-au făcut". "Numai în Occidentul modern am ajuns în poziția nefirească de a ne grăbi să ne asumăm responsabilitatea și pentru lucruri pe care nu le-am făcut decît să ne susținem inocența". "Curentul iconoclast din democrațiile liberale reprezintă un avertisment privind un apropiat colaps civilizațional",scrie și Aris Roussinos, în UnHerd. Pentru că o civilizație care își distruge cu bună știință rădăcinile are șanse minime să supraviețuiască pe termen lung. „Ideologia este încă din antichitate inamicul civilizațiilor”, remarcă istoricul Victor Davis Hanson. Dacă ar fi să ne referim la exemple recente, precum Germania nazistă sau Uniunea Sovietică, derapajele ideologice au distrus libertatea de expresie, au ruinat meritocrația, au introdus criterii artificiale peste tot, în spațiul cultural, în știință și tehnologie. Curentul „woke” nu este încă la fel de letal, spune el, dar înlocuind judecățile de valoare bazate pe criterii obiective care s-au dovedit de succes în trecut cu altele în care rolul dominant îl joacă rasa și ideologiile de gen merge în mare măsură pe același drum.
Citeste intregul articol si comenteaza peContributors.ro
