Foarte multe din problemele României țin, măcar în parte, de două componente:
- un procent prea mare din populație este cu totul insuficient format de sistemul educațional pentru lumea actuală;
- și dintre românii formați suficient, un procent prea mic este votat sau promovat în cadrul nivelurilor decizionale implicate în configurarea și implementarea politicilor publice.
Pentru o strategie eficientă de remediere este, cred, fundamental să fie înțelese 3 aspecte.
1Primul aspect fundamental de înțeles este că cele două componente de mai sus deja se alimentează reciproc în prezent și pur și simplu nu mai permit o îmbunătățire semnificativă a clasei politice (și, deci, a politicilor publice) altfel decât prin intervenții artificiale sau printr-o schimbare semnificativă de abordare din afara mecanismelor actuale
Astfel, în esență, un sistem de educație slab în medie - cum este al nostru - generează prea mulți adulți insuficient pregătiți.
Pentru că marea majoritate nu sunt oameni proști, ci insuficient pregătiți[i], aceștia:
- se concentrează mai mult pe zone în care relațiile personale sunt, frecvent, mai importante decât expertiza – cum sunt politica sau zonele politizate din administrație;
- când au un rol în angajarea sau promovarea altora, funcționează preponderent tot relațional (și pe un fond istoric mai vechi) și nu au, de regulă, un interes în a susține oameni mai bine pregătiți sau mai harnici decât ei (acesta fiind, de altfel, un reflex uman mai larg); și
- tind mai des să voteze platforme politice nereformiste și populiste pentru că acestea protejează status-quo-ul/nu cer prea multe de la ei și plasează „vina” pe alții.
Când ai de mulți ani un procent de analfabeți funcțional în clasa a IX-a de peste 40% – cum este cazul României – și ai mai și acumulat segmente destul de largi care depind de ajutorul statului, procentul de persoane care favorizează în sfera publică mai mult relațiile decât expertiza ajunge să fie majoritar.
Faptul că media țărilor OECD în ceea ce privește analfabetismul funcțional la testele PISA este aproape la jumătate (aprox. 20-23%) înseamnă pur și simplu - la maturitatea generațiilor respective - diferența între majoritate și minoritate de meritocrație în zona publică.
Consecința diferenței respective nici măcar nu este proporțională, ci de direcție stabilă a unei țări ca ansamblu - prosperitate, versus băltire sau chiar regres.
Deși România încă are numeroși oameni competenți în sectorul public (cunosc personal mulți), din cauza celor de mai sus (și a unor decizii greșite din ultimii 30 de ani despre care am vorbit cu o altă ocazie), ponderile totale la nivelurile cu adevărat decizionaleau devenit, astfel, insuficiente.[ii]
Desigur, sectorul privat nu duce nici el „lipsă” de români cu totul insuficient pregătiți. Efectul pentru interesul general este, însă, mai redus pentru că aceștia au putere de decizie mult mai rar, sunt „cenzurați” de mecanisme de control mai rapide și mai obiective și nici nu influențează destinele multor oameni prin puterea dată de legislație instituțiilor și partidelor din care fac parte.
Cât despre nivelul populației largi, oamenii insuficient informați și formați sunt mai ușor de păcălit și realizează mai rar diferența, de obicei mare, între interesul aparent pe termen scurt și interesul real pe termen ceva mai lung.
Cu alte cuvinte, un sistem educațional – de la un punct de slăbiciune medie încolo (prag depășit de mult timp la noi) - stimulează cercuri vicioase pe mai multe paliere ale societății. Acestea îngreunează semnificativ, chiar dacă indirect, reformele profunde. Din cauza cercurilor vicioase respective este și foarte dificilă o „autovindecare” cât de cât rapidă a sistemului actual.
2 Al doilea aspect fundamental de înțeles este acela că orice soluție de fond la problema educațională de mai sus (în afară de intervenții artificiale coordonate) necesită abordarea lumii actuale ca și cum ar fi o planetă străină.
Pentru că trăim chiar în mijlocul „evenimentelor” este greu să ne dăm seama că lumea actuală este una în mare măsură artificială, nu naturală. E ca o planetă, de fapt, străină.
Faptul că putem respira fără costum de astronaut, că vedem plante, animale, forme de relief, ape și fenomene meteo familiare etc. nu înseamnă deloc că în viața de zi cu zi mai tot ce ne înconjoară nu este, de fapt, artificial. Mai totul a fost făcut de om în ultimii 250 de ani, fără a se găsi ca atare în natură.
De la blocuri și drumuri la mijloace de transport, la ce vedem în birouri sau în fabrici, marea majoritate a produselor de larg consum, medicamentele, tehnologia, tot felul de servicii etc – mai toate, nu doar că nu „cresc” în mod natural în jur, dar se produc în moduri și cu cunoștințe care pur și simplu nu existau acum câteva secole.
Când vorbim de formare profesională, acest lucru este și mai pregnant. Acum 2000 de ani erau doar câteva meserii – toate legate mult de natură sau societatea tribală (agricultor, păstor, pescar, vânător, războinic, tâmplar, olar, constructor, vraci, preot, artist, etc.).
În prezent, sunt peste 4390 de meserii în COR și peste 600 de coduri CAEN. De aceea este și amuzantă în zilele noastre întrebarea pentru copii despre ce vor să se facă când vor fi mari (și e contraproductivă ideea de a-i încuraja de la vârste reduse doar spre „ce le place”).
Cele de mai sus înseamnă că, la naștere, se intră, de fapt, într-o lume în care instinctele naturale configurate în perioade anterioare enorme de timp pur și simplu nu mai ajută decât la lucrurile de bază – a învăța să mergi, să observi, să acumulezi ceva informație și să comunici cu alții cât de cât etc..
Multe instincte și impulsuri chiar încurcă pe partea educațională și sunt și speculate negativ în prezent, după cum vom discuta ceva mai pe larg la punctul următor.
Cele de mai sus înseamnă, de asemenea (și mai ales), că un om nu mai poate ajunge să fie format suficient în lumea actuală decât dacă acumulează multe informații „artificiale” și dezvoltă suficiente competențe prin experiențe tot „artificiale”(în sensul că nu mai sunt ușor accesibile/nu se găsesc „de-a gata” în jur).
Acesta este și motivul fundamental pentru care o educație, în medie, neadaptată și decalată – cum este cea din România – duce la o populație împrăștiată aproape în mod egal pe toate cele 4 revoluții industriale de până acum și cu foarte puțini indivizi implicați în configurarea celei de-a 5-a revoluții industriale. Ba’ unele segmente „trăiesc” înainte de industrializare, fiind la nivel Amish. O irosire gigantică de talente și energii.
Nu are nicio legătură cu inteligența sau cu valoarea umană abstractă. Dar are o relevanță mare pentru a înțelege diferența dintre ce ar putea să facă și cel mai inteligent Amish dacă ar ajunge pe planeta Marte, față de un astronaut antrenat.
Or, la noi, nu doar că de foarte multe ori nu se conștientizează această problemă, dar numeroși români care „trăiesc”, de exemplu, în prima revoluție industrială sau chiar înainte de ea, se miră că și câștigă mult mai aproape de propria revoluție industrială, față de cei care trăiesc, de exemplu, în a 4-a revoluție industrială (e adevărat că nici comunismul nu a ajutat în această privință).
Desigur, nu mă refer doar la partea pur tehnică, specializarea muncii făcând mulți oameni deconectați tehnologic, dar cu expertiză pe altceva, legat de nivelurile avansate de progres al omenirii.
Este adevărat și că sunt destule anomalii de configurare a sistemului economic actual și sunt și numeroși oameni care speculează „sistemul”. Doar că aceștia din urmă îi includ și pe cei care se raportează tot timpul la situația altora, fără să ia în calcul și propriul nivel de efort și progres pe scara dezvoltării acestei lumi artificiale în care trăim.
Dacă înțelegem că la naștere intrăm într-o lume, de fapt, mult mai complexă și aproape cu totul străină pentru configurația noastră „ancestrală”, avem premisa esențială pentru a vorbi de soluții în educație.
Miza este, desigur, aceea de a aduce marea majoritate a românilor la nivelul ultimelor revoluții industriale. O miză complexă și care este îngreunată și de faptul că oamenii se nasc în același punct, dar drumul spre „actualizare” devine din ce în ce mai lung cu fiecare generație, lumea, pe ansamblu, nestând pe loc.
Voi dezvolta acest apect cu o altă ocazie, dar miza de mai sus este și cea care face foarte importantă educația timpurie. Cu cât un copil stă mai mult într-o perioadă industrială de acum 150-200 de ani, cu atât va dezvolta mai greu cunoștințe și competențe pentru cele din secolul nostru și va avea și mai puțin timp pentru asta.
Tot foarte important ar fi de stabilit și care ar trebui să fie soclul comun pentru marea majoritate a românilor spre care să tindem (și cât timp să-i alocăm din cei 12 ani standard) și care ar trebui să fie zonele cu parcurs specializat diferențiat.
Partea bună este aceea că rezolvarea celor de mai sus nu este, totuși, ceva foarte dificil de făcut în lumea tehnologiilor și cunoașterii omului actuale.De asemenea, intervenții artificiale coordonate pot fi relativ eficiente și așa.
Dacă nu conștientizăm, însă, premisa de mai sus (că trăim într-o lume artificială), vom rata cel puțin parțial și strategia și tactica (și, desigur, și rezultatul).
3Al treilea aspect fundamental de înțeles este acela că nu poți face educație performantă dacă nu motivezi elevii și că motivația de a învăța o lume artificială trebuie stimulată tot artificial.
Școala românească ignoră aproape cu totul în prezent 4 probleme foarte importante legate de acest aspect:
- A fi motivat să înveți este esențial pentru eficiența procesului de învățare. Or, a fi motivat să înveți o lume în mare parte „străină”/artificială nu e la îndemână „natural”.
- Legat de punctul de mai sus, o dificultate majoră de a fi motivat natural este simplul fapt că trăim în prezent într-o lume în care confortul fizic este larg răspândit.
Aș aminti în acest sens că specia umană a trăit în penurie nenumărate milenii, până acum aproximativ 130 de ani. Economia de energie a ajuns, astfel, să fie „întipărită în gene” ca esențială pentru supraviețuire, iar concentrarea majorității eforturilor să fie îndreptată instinctual către acoperirea nevoilor de bază și pulsiunilor primare.
Pentru că nevoile de bază și pulsiunile respective sunt în mare măsură acoperite sau mult mai ușor de satisfăcut în lumea actuală, ne este foarte greu să ne concentrăm și să facem eforturi dacă nu vedem o altă nevoie importantă presantă pe termen scurt. Este unul din motivele principale pentru care foarte mulți studenți învață doar în sesiune – când resimt presiunea mult mai puternic decât în restul semestrului.
Pentru că necesarul caloric zilnic poate fi acoperit în prezent cu 2 papanași, a te îmbarca la o învățare de 12 ani, plus, eventual, încă 4-6 ani, ca „să ajungi pe picioarele tale” – mai ales când vezi că părinții au agonisit deja o casă, o mașină și ceva bani – nu e, de fapt, deloc la îndemână natural, în medie.
- O altă dificultate mare de a fi motivat ține și de faptul că lumea care se predă la școală, mai ales în învățământul românesc, este una foarte abstractă pentru configurația noastră genetică naturală
Mai toată istoria umană, procesul de învățare a implicat observarea a ceea ce fac cei din jur (inclusiv a utilității activităților respective) și exersarea în practică până la șlefuirea competențelor respective. Relația între informație, practică și utilitate era clară, directă și imediată.
De asemenea, creșterea în complexitate a reușitelor umane s-a făcut de la proiecte cu grad mic de complexitate către proiecte cu grad mare și prin testare și eșec. Nu s-au făcut din prima catedralele, ci bordeiele.
