Începerea războiului din Ucraina a marcat și o schimbare profundă a analizelor și comentariilor despre probleme energetice. Câtă vreme gazul, petrolul și cărbunii din Rusia alimentau nestingherite consumatorii din Europa și alte părți ale lumii, mass-media alarmiste producea ceas de ceas, „zi de zi și în proporție de masă” (oh, vorba nemuritorului Lenin...) articole care defăimau, depreciau și demonizau industria combustibililor fosili ca fiind responsabilă pentru o „criză climatică”, „a șasea extincție a vieții pe pământ”, „apocalipsă climatică” etc.
Dar, după 24 februarie 2022, când Rusia a invadat Ucraina, o simplă trecere în revistă a titlurilor din mass media indică o schimbare bruscă și semnificativă a limbajului anterior:
Reuters (28 februarie): Nuclear, coal, LNG: ‘no taboos’ in Germany’s energy about-face
CNBC (SUA, 9 martie): U.S. Energy Secretary Granholm calls on oil and gas companies to raise output
Reuters (13 martie): German finance minister open to new oil, gas drilling in North Sea
The Times (UK, 14 martie): Plan to keep coal power plants open
Express (UK, 20 martie): Boris Johnson hints at fracking return as he vows to ‘take back control’ of energy
The New York Times (25 martie): Europe and the U.S. Make Ambitious Plans to Reduce Reliance on Russian Gas
Statele Unite ar urma să trimită în Europa în acest an încă 15 miliarde de metri cubi de gaze naturale lichefiate - aproximativ 10-12% din exporturile anuale actuale ale SUA către toate țările. Până în 2030, a declarat președintele, Statele Unite vor urmări să crească livrările cu până la 50 de miliarde de metri cubi pe an.
BBC (26 martie): Ukraine war: How reliant is the world on Russia for oil and gas?
SUA și UE au ajuns la un acord prin care SUA vor furniza gaze naturale lichefiate pentru a contribui la reducerea dependenței Europei de energia rusească.
Wow! Cum s-ar putea numi această neașteptată „schimbare la față” a mass-media progresist-alarmiste? După decenii de proslăvire și propagandă ale energiilor regenerabile (eoliană și solară, dar nu și nucleară), cuplate cu apeluri constante de eliminare urgentă a combustibililor fosili, aceleași mass-media cer acum ca termocentralele nucleare și cele pe cărbuni să rămână în funcțiune, solicită reluarea forajelor pentru petrol și gaze din Marea Nordului și permiterea fracturării hidraulice în Marea Britanie, îndeamnă companiile de petrol și gaze din Statele Unite să producă mai mult pentru a putea exporta în Europa. Păi, nu se cunoaște că cea mai parte a producției americane de petrol și gaze se obține din argile prin mult hulita și disprețuita metodă de fracturare hidraulică? Păi, au demonstrat degeaba miile de fracktiviști europeni, păcăliți odios de un fake-documentar, numit Gasland? S-au bătut ei degeaba cu jandarmii la Pungești, ca să distrugă instalațiile companiei Chevron și s-o fugărească din țară? Acum, ne rugăm de Chevron și alte companii americane să ne salveze energetic, fără să ne aducem aminte că, acelorași companii, în semn de mulțumire pentru eforturile lor de explorare a potențialului productiv al argilelor europene, le-am arătat degetul mijlociu?!
Numiți dumneavoastră această mișcare de tip „La stânga-mprejur”, cu spatele la inamic (!).
Vorbesc aici despre aceleași mass-media și aceiași politicieni care au bombardat opinia publică ani la rând cu mărețe proiecte socialiste, numite Green New Deal (în SUA), European Green Deal sau Net Zero până în 2050.
Să nu uităm că actualul președinte american și-a făcut un titlu de mândrie din anularea conductei Keystone XL în prima sa zi de activitate și din re-înscrierea de urgență a Statelor Unite în Acordul climatic de la Paris. Același președinte și administrația sa au declarat de la început un război birocratic împotriva producătorilor de petrol și gaze din Statele Unite menit să oprească noile foraje de petrol și gaze pe terenurile federale din Alaska și Golful Mexic și să crească presiunile asupra băncilor pentru a înceta finanțarea investițiilor în petrol și gaze. Obiectivul central al acestui război anti-petrol și gaze a fost „combaterea schimbării climei”. Când acest lucru a dus la scăderea numărului de voturi în sondaje pentru președintele Biden, în timp ce prețurile la pompă ale benzinei au crescut la valori maxime multianuale, administrația Biden a recurs la implorarea grupului OPEC+ de a-și crește producția de petrol. Această stare perversă a „diplomației petroliere” s-a adâncit, deoarece administrația privește acum spre Venezuela și Iran ca potențiale surse de creștere a ofertei de petrol. Sursele naționale nu par a se bucura de prioritatea prezidențială.
Până la declanșarea evenimentelor din Ucraina, „criza climatică” (cu toate denumirile ei adiacente) era un război lent de uzură între două tabere.
O primă grupare de forțe o reprezintă găsește imensul complex climatic-industrial, cu o existență de mai multe decenii, amalgamând interesele unor elite progresiste cu cele ale unor organizații din Europa și SUA. Este un conglomerat format din politicieni, eco-activiști, ONG-uri și lideri din mediul de afaceri, aliați cu unii oamenii de știință (doritori de contracte guvernamentale de cercetare) pentru a cere măsuri rapide și drastice de combatere a încălzirii globale. Aceasta este o nouă întorsătură a unei practici foarte vechi: companiile și alte organizații se folosesc de politicile publice pentru a-și umple propriile buzunare.
Complexul climatic-industrial include, printre altele, ONG-uri eco-activiste, care răspândesc alarmismul climatic, lobby-uri pentru energie regenerabilă, care urmăresc contracte și subvenții guvernamentale, precum și organizații internaționale, cum ar fi Agenția Internațională pentru Energie (IEA) și Panelul Interguvernamental pentru Schimbarea Climei (IPCC), care petrec mai mult timp promovând și susținând o agendă energetică globală radicală decât analizând în mod critic compromisurile necesare pentru asigurarea și creșterea bunăstării umane.
În cea de-a doua tabără regăsim marea masă a oamenilor obișnuiți, mai mult sau mai puțin săraci, și care sunt tot mai mult afectați de escaladarea prețurilor la energie și de creșterea costului vieții. Sunt oamenii care plătesc prin taxe lor politicile „verzi” și pe cei care le vor să le aplice, mai mult sau mai puțin, forțat. Acest lucru devine din ce în ce mai evident în țări precum Germania și Marea Britanie, aflate în prima linie a European Green Deal și a mișcării către „zero emisii nete” până în 2050. Impactul prețurilor ridicate la electricitate și al costurilor inaccesibile ale încălzirii și transportului asupra familiilor mai sărace din Europa a devenit din ce în ce mai evident în timpul crizei energetice din această iarnă, cauzată de mai mulți factori: dependența de importurile de energie din Rusia, creșterea prețurilor la gazele naturale și la petrol și prezența unei perioade prelungite vânt slab sau inexistent, ceea ce a dus la prăbușirea ofertelor de energie regenerabilă.
Izbucnirea războiului din Ucraina a schimbat brusc situația de pe frontul climatic. După 24 februarie, mass media alarmiste au renunțat subit să mai înspăimânte lumea cu apocalipsa încălzirii globale. Un singur exemplu: De mai multe zile, în Texas, Oklahoma și Arkansas există incendii de vegetație uscată, similare cu cele apar anual în California sau Arizona. Deși am fost foarte atent la comentariile făcute de mass-media alarmiste - CNN, NBC, ABC, CBS, NPR ori The New York Times -, acele incendii, care altădată erau puse automat în cârca încălzirii globale antropogene, au devenit, simplu și normal, evenimente produse de secetă.
O altă schimbare semnificativă de limbaj – sper să fie permanentă – am remarcat-o în două articole recente, publicate pe 25 martie, în The New York Times. Europe and the U.S. Make Ambitious Plans to Reduce Reliance on Russian Gas, respectiv Why the U.S. Can’t Quickly Wean Europe From Russian Gas discută posibilitățile de a aprovizionare a țărilor europene cu gaze naturale lichefiate extrase din argilele americane. În trecut, orice referință la extragerea gazelor de argilă era automat etichetată cu termenul peiorativ fracking, termen care, după cum am explicat repetat, a fost inventat de mass media americană pe tiparul cuvântului vulgar-injurios fuc...ing. Industria americană de hidrocarburi folosește termenul fracturare hidraulică. Citind cele două articole publicate simultan de NYT am fost uimit să descopăr că nu există nici măcar o singură menționare a fracking-ului! Oare să-și fi dat seama ziariștii newyorkezi că mult hulita fracturare hidraulică este acum colacul de salvare a problemelor energetice din Europa? Oare extragerea gazelor de argilă din Pennsylvania nu va mai otrăvi apa fântânilor din Dimock? Oare pseudo-savanții, adică impostorii, gen Anthony Ingraffea, de la Cornell University, nu vor mai fi ridicați în slăvi și prezentați laudativ ca deținătorii adevărului „științific” despre imensa nocivitate a fracturării hidraulice?
Ipoteza mea este că ziariștii respectivi au renunțat la fracking în mod intenționat, pentru a nu lega intențiile laudative ale lui Biden de isteriile declanșate de Gasland. Pentru confirmarea ipotezei am căutat rapid în arhiva lui The New York Times sintagma Trump-fracking. Din cele peste 10,000 listări (!), am selectat doar câteva mai recente: Trump’s ‘Frack’ Attack on Biden Seems to Be Falling Short, Driven by Trump Policy Changes, Fracking Booms on Public Lands, Fracking and the Election, In Crucial Pennsylvania, Democrats Worry a Fracking Ban Could Sink Them, etc., etc.
Faptul că războiul din Ucraina a forțat o rocadă absolut necesară în discursurile alarmiste din mass-media, n-a trecut neobservată de fanii ultra-zeloși ai „crizei climatice” apocaliptice și a imposibilității implementării la termen a mărețelor planuri „verzi”. Câteva exemple de lamentații despre evanescența rapidă a „nobilelor” idealuri climatice: Citeste continuarea pe Contributors.ro
