La mitingul pro război al lui Putin, mi-au atras atenția sloganurile “pentru o lume fără nazism” și “salvăm lumea de nazism”. Un exemplu clasic de proiecție freudiană: rușii au făcut un obicei din a-i acuza pe alții de ceea ce de fapt sunt, sau fac, sau urmează să facă ei. Președintele Zelenskyy vorbea de proiecția freudiană rusă acum câteva zile, când Rusia a început să acuze ucrainenii că plănuiesc să folosească arme chimice sau biologice. Mai clară dovadă că de fapt Rusia se pregătește de asemenea atacuri, nu există. La fel cu sloganurile de la miting. Rusia fascistă acuză lumea de nazism. Căci azi nu e stat în lume mai fascist decât Rusia lui Putin.
Fascismul rusesc se vede clar de ani de zile în alianțele lui Putin cu partide și lideri de extremă dreapta din lumea întreagă, cât și în politica internă a Rusiei din ultimii 20 de ani, și, cel mai important, în discursul justificând invadarea Ucrainei.
Putin e de mult eroul declarat și susținătorul (financiar și nu numai) a numeroase partide neo-fasciste, populiste și de extremă dreaptă europene: de la Frontul National (acum Rassemblement national) din Franța, la UKIP și Partidul National Britanic , la Partidul Libertății din Austria, AFD in Germania, Lega Nord în Italia. Lui Marine Le Pen i-a dat un credit de nouă milioane de Euro, și i-a pus la dispoziție o armată de boți și troli care l-au înfierat continuu pe Emmanuel Macron în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale franceze. Sprijinul putinist pentru PVV-ul de extremă dreapta olandez a dus guvernul acestei țări să limiteze votul electronic, și să se întoarcă la metode clasice de vot, de frica hackerilor ruși. Matteo Salvini, lider al grupării populist-naționaliste Lega Nord, senator, fost vice prim-ministru italian, e un notoriu, auto-declarat “fanboy” Putin, care se ducea la ședințele Uniunii Europene purtând un tricou cu chipul liderului rus, și a făcut un lobby puternic în Europa și America pentru încetarea sancțiunilor împotriva Rusiei.
În Austria, Norbert Hofer, liderul extremei drepte și a partidului său, Partidul Libertății, a semnat un acord de bună colaborare pe cinci ani cu Rusia Unită, partidul lui Putin. În Marea Britanie, Foreign Office a anunțat, în 2017, că monitoriza deja de o perioada destul de lungă, zece politicieni din partidul naționalist British National Party, din cauza legăturilor lor ‘suspicioase’ cu Kremlinul. Tot in Marea Britanie, liderul UKIP, Nigel Farage și-a declarat de nenumărate ori stima pentru Putin, numindu-l ‘liderul mondial pe care îl admir cel mai mult’, din moment ce rolul boților și trolilor ruși în campania de dezinformare UKIP care a dus la victoria taberei pro-Brexit, e de necontestat. (Exemplele pot continua, de la legăturile lui Putin cu Victor Orban în Ungaria, la Jair Bolsonaro în Brazilia, la grupurile ultra- conservatoare și neo-fasciste din SUA).
În politica internă rusă, apucăturile fascist-absolutiste abundă și ele: de la ideea promovată de Kremlin că presa liberă este presa mincinoasă (Lugenpresse, termen nazist) ori de câte ori critică pe cei de la putere, până la exterminarea sistematică (de multe ori prin răpire sau asasinare) a ziariștilor și oponenților politici, la cooptarea bisericii în a disemina și populariza doctrina putinistă, și la corporatismul aservit statului și ambițiilor sale militare (în Cecenia, Siria, Georgia, etc.).
Justificarea invadării Ucrainei este bazată și ea pe concepte pur fasciste, care aduc aminte de retorica hitleristă: de la nevoia de garantare a securității internaționale a statului prin crearea unui ‘Lebensraum’ (conceptul nazist de ‘spațiu vital’) și ‘cordon sanitar’ în afara granițelor, la fabulația naționalistă a umilirii patriei, la ‘nevoia de a apăra’ co-etnicii ce trăiesc în țări vecine, de abuzuri inventate.
Rusia promovează de mult vulnerabilitatea închipuită, ideea că este amenințată de vecini. Deja din 2007, când a ținut un discurs la Munchen, la invitația Angelei Merkel, Putin a insistat pe ideea unei Rusii care, dacă nu controlează statele învecinate, nu se poate simți în siguranță. Ceea ce, mai ales pentru o putere nucleară, este o aberație. Ce amenințare poate prezenta Georgia, Azerbaijanul, sau Ucraina, în fața unei puteri militare și nucleare ca Rusia? Dar discursul vulnerabilității a generat și discursul nevoii de o garanție a securității ruse prin crearea unui ‘Lebensraum’ și al unui ‘cordon sanitar’ în afara granițelor statului rus. Trăsături tipice politicii externe a celui de-al treilea Reich, sunt acum citate ca motivele invaziei ruse în Ucraina. (De ce, până la urmă, ar avea dreptul Rusia la asemenea garanții, mai mult decât alte țări ale lumii și, mai ales, în detrimentul lor?)
Acest discurs a prins amploare și a dus la justificarea ocupării vecinilor nesupuși voinței ruse. Astfel, invazia Crimeii, Donbasului, a Osetiei și Abhaziei, atacarea Georgiei în 2008, au fost asemenea anexării Austriei și teritoriilor cehoslovace de Germania hitleristă, care pretindea și ea, garanții de securitate și un Lebensraum pentru poporul german în afara granițelor proprii. Acordul de la Munchen, din 1938, a fost încercarea europenilor de a împăca Germania prin aprobarea anexărilor amintite mai sus. Consecințele le știm prea bine. În ambele cazuri (Germania anilor 1930, Rusia din 1991 încoace), aceste anexări inițiale au întărit convingeri periculoase și au alimentat retorica naționalistă, încurajând atacuri și invazii de mai mare amploare.
Pe lângă falsa vulnerabilitate, atât Germania nazistă, cât și Rusia lui Putin, au promovat falsa narațiune a națiunii umilite de străini. Nemții invocau ‘pumnalul înfipt în spate’ (Dolchstoss) sau ‘trădarea’ Tratatului de la Versailles. Putin vorbește constant de umilirea Rusiei prin dizolvarea Uniunii Sovietice, și extinderea NATO.Citeste continuarea articolului pe Contributors.ro
