Modificarea limitelor ariilor protejate – printr-un proiect de lege desfășurat în vederea asigurării unui culoar liber pentru construirea unor hidrocentrale – se poate compara cu o eșuare pe un banc de nisip – în fapt un imens insucces în Senatul României.

Cristian Valentin IosifFoto: Arhiva personala

Știm că în UE există texte de reglementare care s-au impus cunoscându-se efectele negative ale instalării unor astfel de obiective energetice. Aceste directive europene asigură impuneri stricte pentru respectarea ecosistemelor.

Au fost luate în considerare integral toate aceste acte care își desfășoară efecte juridice clare? Și mai ales s-au completat acestea cu puncte de vedere desfășurate în favoarea specificului Românei – care în mod normal trebuie să ofere naturii un loc important la limita impactului între civilizația umană și mediul înconjurător?

Să intrăm cu cizmele pe orice pajiște (fără să manifestăm o minimă empatie față de mediul înconjurător, în contextul în care foarte multe state din UE nu mai beneficiază de farmecul natural al țării noastre) nu reprezintă un model politic util viitoarelor generații – și aici nu este vorba numai de ”păsărelele” senatorilor.

Enunțăm aici un punct de vedere bine susținut pe bază de argumente științifice, arătând în ecuație și poziția lipsită de compromis a medicului veterinar.

Vom expune pe scurt părțile bune și cele rele, în așa fel încât informațiile să fie utile decidenților politici, mai ales în contextul în care falsele reprezentări se pot amenda, ajungându-se cu adevărat la decizii corecte, bazate pe întregul spectru ce definește problema.

Sigur că putem identifica și rezultanta pozitivă a scopului propus, lacurile integrându-se mereu în natură, oamenii putând merge la pescuit sau cu bărcile, într-un peisaj probabil încântător, context în care crește și fiscalitatea locală prin pătrunderea locurilor de muncă.

Chiar merită efortul? Ne întrebăm acum, în situația în care România pierde anual zeci de mii de cetățeni ce preferă să-și alcătuiască destinul pe alte meleaguri. Nici o hidrocentrală, indiferent de dimensiune, nu este lipsită de un real impact asupra mediului – și aici am putea să devenim serioși.

Părțile rele sunt cu mult mai multe, domnilor senatori și le vom detalia în rândurile următoare, cu speranța că la Camera Deputaților vom identifica interesul național cu adevărat.

1). În rezervoarele artificiale se produce o oxigenare insuficientă a apei, care apoi, odată eliberată din turbinele hidrocentralei duce la o oxigenare peste limitele naturale – afectând echilibrul ecosistemelor în aval.

2). Captările duc la privarea de apă ale unor văi întregi, vegetația, solul, aerul (umiditatea) și viețuitoarele – alunecând în constantele deșertificării.

3). Este puternic modificat fluxul sedimentelor (tranzitul nisipului și pietrișului) reprezentând o temă complexă care se poate aborda prin intervenția specialiștilor.

4). Impactul asupra biodiversității se calculează prin mortalitatea în cadrul unor specii de animale –ce dispar treptat din areal, dar și pierderea diversității lumii vegetale – prin distrugerea iremediabilă a varietății.

5). Influențarea drastică a proprietății ființelor vii de a-și manifesta sub influența mediului și a eredității, însușirile morfologice, fiziologice și biochimice – fenomen care se manifestă crud și agresiv imediat ce cursul apelor este modificat.

6). Din cauza încălzirii globale (am observat faptul că anul acesta nu a nins suficient și nici nu s-au înregistrat temperaturi negative specifice iernii la noi în țară) în mod evident activitatea bacteriologică specifică apei barajelor poate duce la eliberarea de metan – un gaz cu efect de seră de 20 de ori mai puternic decât CO2. În plus în zona râului modificat nu se vor asigura niveluri suficiente de apă în bazine, iar pe traiectul închis va apărea seceta distrugătoare provocată de om împotriva naturii. Există studii în acest sens, care pot fi consultate.

7). Este inadmisibil să construim obstacole pe râuri – aici lăsăm organizațiile de mediu să explice consecințele, care sunt imense, în sensul distrugerii biodiversității. Astăzi, în condițiile climatice actuale suntem obligați ca națiune civilizată – să respectăm râurile, continuitatea lor naturală și criteriile ecologice contemporane.

8). Anumite cursuri de apă (care sunt deja încadrate în liste speciale la nivel european și mondial – în statele avansate) nu pot primi instalații hidroelectrice, cauzele urmărind compoziția apelor, amplasarea lor geografică și impactul asupra ecosistemelor montane.

9). Dacă vom calcula procentul de apă necesar naturii în zonele în care se construiesc baraje (aspect puțin luat în calcul, sau deloc) și mai ales dacă vom estima că apa retrasă și deviată pentru a trece prin turbină nu trebuie să priveze nici zonele din amonte și nici o prea mare arie în aval, vom dubla ineficiența unor astfel de investiții.

10). Captarea debitului total al cursurilor de apă pentru producția de energie electrică este de neimaginat – moment în care dacă specialiștii vor informa Senatul României că astăzi, în actualele schimbări climatice, debitul necesar naturii ajunge undeva la cel puțin 40% din totalul captat și mai ales ținându-se cont de faptul că bazinele au acumulări diferite în funcție de anotimp – aprobarea unor astfel de proiecte s-ar abandona rapid, în favoarea unor alte tipuri de energii regenerabile – de exemplu: centralele eoliene, câmpurile de panouri solare, energia geotermală, etc.

Concluzii

Ca națiune civilizată România trebuie să-și asigure normative complete în managementul ariilor naturale – primând respectul pentru viața cursului de apă – sedimentele care formează albia râurilor, trecerea corpurilor plutitoare naturale, resturile vegetale care contribuie la viața cursului apei, viețuitoarele dependente de apă și mai ales întreg ecosistemul – pe care îl definim aici ca biotop și biocenoză – toate acestea reprezentând elemente de importanță absolută în luarea deciziilor când se decide construirea unei hidrocentrale într-o arie protejată.Citeste continuarea pe Contributors.ro