Operaţiunea militară specială rusă de pe teritoriul Ucrainei, spre a relua terminologia oficială de la Moscova, este o declaraţie de război. Ea este, dincolo de eufemisme şi de ipocrizie, un act de agresiune îndreptat nu doar împotriva unei naţiuni suverane, nu doar împotriva Europei centrale şi de est, ci împotriva Occidentului însuşi. Declaraţia de război de acum este semnul, tragic şi sângeros, al voinţei imperiale ruse de a reconstitui un domeniu colonial administrat pe tipar sovietic.
Iar ceea ce se impune în aceste momente dramatice este asumare acelei lucidităţi ignorate în vremea din urmă. Agresiunea Rusiei trebuie să înlăture, definitiv, atât tentaţiile utopice ale Europei, cât şi reflexele de acomodare laşă. Proiectele ciclopice din familia” green deal” par să fie abandonate, sub presiunea unei istorii ce înaintează cu şenile de tanc. Cât despre iluzia naşterii unei lumi din care războiul să fie alungat de ramura de măslin,ea este confruntată cu realitatea atacurilor de artilerie şi a catastrofei umanitare. Dezarmarea unilaterală nu face decât să încurajaze statele prădătoare: iată lecţia pe care Rusia o serveşte Europei, în manieră stalinistă.
Imperialismul rus este o realitate pe care nici o retorică nu o mai poate ascunde. Acest imperialism are un trecut atât de bine cunoscut celor care au fost victimele sale. Complici i-au fost politicienii occidentali care au ales să devină agenţi de vânzări ai companiilor ruse. Germania descoperă, acum, somată de agresiunea din Ucraina, ambiguitatea abjectă a politicii externe dusă de Angela Merkel: dependenţa de gaze a creat un reflex al cedării morale.
Imperialismul rus va dura atâta vreme cât statul rus se va înfăţişa în forma sa actuală. Simbioza dintre agresivitatea externă şi brutalitatea represivă internă dă măsura unei îndrumări autocratice fără precedent. Federaţia Rusă este pe cale să redescopere instinctele autarhice ale URSS. Sancţiunile devin ocazia unui vast exerciţiu poliţienesc de reorganizare socială.
Este Federaţia Rusă capabilă să urmeze URSS pe acest drum al sfidării globale? Iată întrebarea de care depinde viitorul statului rus şi al imperialismului pe care acesta îl întruchipează. Dacă regimul de la Moscova va alege calea decuplării, în numele mobilizării totale a resurselor sale, Rusia va imita, după treizeci de ani, URSS. Exploatând resentimentul nostalgiei imperiale, Rusia poate merge până la capăt în acest război.
Evocarea terorii nucleare ca armă în acest conflict este un alt semn al acestei patologii politice ce îşi atinge punctul culminant. Noul război rece pe care Rusia îl porneşte capătă, o dată cu aceste gesturi, o intensitate neliniştitoare. Regimul de la Moscova apelează la ceea ce este autentica moştenire sovietică : forţa de distrugere nucleară. Măreţia trecută la care aspiră Vladimir Putin trece prin pregătirea unui atac atomic.Citeste continuarea pe contributors.ro
